Pe fondul creșterii tensiunilor în estul Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin va organiza luni o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate…
După ce joi tensiunile dintre rebelii susţinuţi de Rusia din estul Ucrainei şi Kiev s-au accentuat, o zi mai târziu, conflictul continuă…
Conform autorilor cercetării, persoanele vârstnice şi cele din alte grupuri vulnerabile ar putea avea…
Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat din măsura controlului judiciar impus de…
Dacă ar fi să credem presei occidentale, miercuri, 16 februarie 2022, Rusia va invada Ucraina. Ora n-a fost dată, dar, dacă-i vorba de atacarea unei țări, cel mai eficient e…
A declarat Florin Cîțu, întrebat de ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a prezentat propunerile pentru limitarea prețurilor la energie.
Ministrul Familiei Gabriela Firea anunță un program național privind decontarea procedurilor de…
Jucătorii au ajuns la saturaţie, nimeni nu le spune nimic nu spune care este exact situaţia, ce vom face. Jucătorii nu mai vor să mai stea
La începutul protestului, s-a intonat imnul Ucrainei. Oamenii s-au reunit în “Marşul unităţii Ucrainei”.
Procurorii susţin că suspecţii din acest dosar au traficat şi exploatat sexual în mod constant, în perioada 2017-2018, o minoră în vârstă de 13 ani.
Anterior, obligativitatea purtării măştii era în vigoare la nivel naţional atât în aer liber, cât şi în…
Prințul Charles se află în autoizolare, a fost testat pozitiv cu Covid
Avocatul Poporului atrage atenţia că salariul minim brut pe ţară garantat în plată, de 2.550 lei pentru anul 2022, este…
Potrivit jandarmilor bucureșteni, la meciul de fotbal dintre echipele Dinamo București și FCSB au fost aplicate…
Canada şi-a deplasat duminică trupele militare în vestul Ucrainei şi a anunţat retragerea temporară a tuturor angajaţilor ne-esenţiali de la…
Jurnalistul a făcut anunţul într-un videclip postat pe canalul său de Youtube.
Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România şi să-şi asume responsabilitatea de a constitui o forţă internaţională pentru…
În total, până astăzi, 29 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.176.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus…
Australia a raportat vineri peste 40.000 de noi cazuri de coronavirus şi 98 de decese asociate COVID-19, devenind astfel…
Un complet de la instanţa supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că…
Situaţia financiară a Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este grav afectată în urma celor cinci zile de grevă, în condiţiile în…
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat că persoanele pentru care au trecut mai mult de 9 luni de la administrarea dozei a doua…
Poliţia Capitalei a anunțat că s-a sesizat din oficiu și a declanșat cercetări în privința grevei de la STB, sub coordonarea procurorilor. ”Având în vedere protestul organizat de către angajaţi ai Societăţii de Transport Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public s-a sesizat din oficiu, ieri, 20 […]
Președintele Klaus Iohannis a „salutat” declarația președintelui francez Emmanuel Macron privind…
Parlamentul European i-a ales marți pe cei 14 vicepreședinți pentru cea de-a doua jumătate a actualului mandat legislativ.