Eugen Teodorovici a ajuns joi dimineață la sediul DNA. La intrarea în sediul instituției, Teodorovici a declarat că a fost chemat în calitate de martor pentru a da o declarație în calitatea pe care a avut-o de ministru al Fondurilor Europene în dosarul în care sunt cercetați Nicolae Păun și Mădălin Voicu. Deputaţii Mădălin Voicu […]
Poliţia Română efectuează astăzi nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, pentru probarea activităţii infracţionale a managerului unui hotel, bănuit de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 5,7 milioane de lei, potrivit unui comunicat.Vor fi puse în executare două mandate de aducere. „Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu specialişti ai […]
Fulgerele au făcut ravagii în India, iar 93 de persoane au murit, pe când alte 28 au fost rănite, în contextul ploilor musonice, arată aljazeera.com.
Fostul ministru al Economiei și Comerțului Dan Ioan Popescu…
Rectorul Universităţii Oradea – Constantin Bungău, fostul decan al Facultăţii de Ştiinţe socio-umane – Floarea Chipea, preotul Marin Dindelegan, din cadrul Parohiei Ioşia, şi soţia sa – psihologul Camelia Dindelegan, profesor universitar, au fost reţinuţi în noaptea de marţi spre miercuri de procurorii DNA Oradea pentru fapte de corupţie, informează ebihoreanul.ro. Reţinerea s-a făcut în […]
Rectorul Universităţii Oradea – Constantin Bungău, fostul decan al Facultăţii de Ştiinţe socio-umane – Floarea Chipea, preotul Marin Dindelegan, din cadrul Parohiei Ioşia, şi soţia sa – psihologul Camelia Dindelegan, profesor universitar, au fost reţinuţi în noaptea de marţi spre miercuri de procurorii DNA Oradea pentru fapte de corupţie, informează ebihoreanul.ro. Reţinerea s-a făcut în […]
Fostul șef al ANAF Gelu Diaconu s-a prezentat marți dimineață la Direcția Națională Anticorupție.
Judecătorul CSM Horațius Dumbravă a apreciat, referindu-se la interceptările din dosarele de la Parchete, că…
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri să mențină sechestrul instituit de procurorii DIICOT pe bunurile companiei Rompetrol, inclusiv asupra rafinăriei Petromidia. DIICOT a pus sechestru pe rafinăria Petromidia, dar și pe bunurilor mobile și imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA, la începutul […]
Constantin Niţă să rămână sub control judiciar, după o decizie a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, cauţiunea pe care acesta trebuie să o plătească de 435.823 lei, a fost menţinută. Fostul ministru al Energiei este judecat pentru trafic de influenţă. Judecătorii au dispus ca Niţă să respecte mai multe obligaţii pe timpul […]
Fostul ministru al Finanțelor Mihai Tănăsescu este urmărit penal de DIICOT în dosarul Rompetrol. Tănăsescu a ajuns vineri sediul instituției unde i s-au adus la cunoștință acuzațiile. Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea și Dan Ioan Popescu sunt acuzaţi de procurorii DIICOT de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate […]
Tenismanul elvețian Roger Federer, principalul favorit, s-a calificat sferturile de finală ale turneului ATP pe iarbă de la Halle (Germania), dotat cu premii de 1.700.610 euro, învingându-l joi în două seturi, 6-3, 7-5, pe tunisianul Malek Jaziri (64 ATP).
În ședința de joi, plenul CSM a luat act de cererea de eliberare din funcție, prin pensionare…
Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv la…
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Neculai Onțanu. Acesta se află în stare de arest preventiv, fiind acuzat de luare de mită.
Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu Legea dării în plată, în urma unui proces deschis…
Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, pe fostul ministru al Energiei în Guvernul Ponta Constantin Niță, pe care îl acuză de trafic de influență. Comunicatul DNA Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, a inculpatului […]
Acesta este acuzat în România de dare de mită, iar procurorii au cerut și au obținut arestarea lui în lipsă.
DNA – Secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2010- 2012, potrivit unui comunicat. Au loc percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care una este sediul unei instituţii publice, […]
Procurorii DNA l-au reținut pe Adrian Mladin, primar al comunei Jilava, județul Ilfov…
Judecătorii de la Tribunalul București au decis intrarea în faliment…
Dovada jurământului o constituie înregistrarea audio făcută de Ayman al-Zawahri…
Fostul procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat la începutul lunii aprilie că a…
Mircea Sandu și Dumitru Dragomir şi-au aflat pedepsele în Dosarul dezafilierea U.V. Craiova.
Medicul Alexandru Ciocâlteu s-a prezentat luni dimineață la DNA, potrivit Agerpres. Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București, este acuzat de luare de mită. Potrivit DNA, el ar fi primit diverse sume de bani de la reprezentantul unei firme în schimbul încheierii și derulării unui contract cu Spitalul ”Sf. Ioan”.
Constantin Niță s-a prezentat luni la DNA în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență.