,,Atunci când de abia aștepți să ajungi acasă de foame, că nu ai ce să-ți cumperi de pachet.”
Programul SAFE se va realiza legătura de la Paşcani la Siret, dar şi o parte din A8, respectiv Ungheni-Iaşi-Paşcani.
Concluziile evaluărilor arată că România nu reușește să asigure șanse egale celor pe care îi vedem la tot pasul. Livrează mâncarea, îngrijesc copiii, lucrează în construcții sau în restaurante. Ei aduc prosperitate patronilor, dar nu se bucură de drepturi egale cu ceilalți cetățeni.
Schimbarea terminologică își propune o corecție de natură moral-lingvistică, menită să clarifice mesajul social
Proiectul aduce atât creșteri, cât și reduceri pentru locuințele care oferă condiții modeste de locuit
Adevărate sau nu, publicului avid de senzațional i-a fost prezentat un argument și fără strălucire, și fără mister
„Când încerci să-l imiţi pe Dumnezeu, îţi trebuie multe aparate ca să poată să facă ce ar face un organ atunci când funcţionează bine“
Românii aleg confort, experienţă şi diversitate în privința destinaţiilor de călătorie și fac acest lucru optând pentru resorturi plutitoare
Președintele spune că această modificare asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege şi întăreşte protecţia consumatorilor
De mare folos în bucătorie, buretele de sârmă, vedem, e folosit cu nădejde la Monumentul Unirii din Focșani. Doar că intervenția trebuia făcută cu aviz de la Ministerul Culturii.
Sâmbătă, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat că liderii UE se vor reuni luni în cadrul summitului UE-Africa de la Luanda pentru a discuta propunerea de pace elaborată de SUA
Fostul actor luptă cu o formă avansată de demență. El nu mai locuiește cu familia, fiind îngrijit, într-o casă, separat, sub supraveghere medicală
Un mesaj distribuit de Ministerul de Intene pe pagina de Facebook și care s-a viralizat în mediul online a fost catalogat drept popular, dar nu și autentic.
Ministerul anunță că va demara un program de promovare a plății pensiilor pe card fără să existe obligații.
Împotmoliți în noroi, aceștia au ajuns în siguranță la pensiunea unde erau cazați după ce au mers 3 kilometri.
Preşedintele Volodimir Zelenski a aprobat întreaga delegaţie ucraineană şi directivele oficiale de negociere
Premierul vizitează Sighetu Marmației, un punct esențial al istoriei ce păstrează amintirea represiunii și curajului celor care s-au opus regimului totalitar
Toate materialele de propagandă electorală trebuie să respecte mai multe reguli, astfel încât să fie conforme cu legislaţia în vigoare
Medicii atrag atenția asupra pericolului acestor particulele de nisip fin, mai ales în cazul celor cu probleme respiratorii.
La faţa locului ISU Bucureşti-Ilfov a trimis o autospecială de stingere, dar și o ambulanţă SABIF.
Prin implementarea acestor măsuri se urmăresc îmbunătăţirea guvernanţei forestiere în România şi respectarea angajamentelor asumate prin PNRR
Adolescenta se antrena la lupte libere, iar bărbatul avea rolul să o învețe, printre altele, să se apere în competiții sportive și uneori, pe stradă, de oameni ca el.
În ziua în care Ilie Ilaşcu este înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală, merită să amintim că fostul parlamentar a fost supus de patru ori la executări simulate.
Persoanele aflate în centrul rezidenţial pentru vârstnici, situat în oraşul Voluntari, au avut mult de pătimit din cauza vinovățiilor recunoscute acum, cu sinceritate, în fața procurorilor de Ana Maria Yasmin Dalbuzi
Decesul fetiţei de 2 ani, petrecut în urma unei anestezii la o clinică stomatologică din Capitală, a lăsat multă durere, ridicând totodată și multe semne de întrebare
Simbol al luptei pentru identitatea românească și al rezistenței împotriva regimului separatist de la Tiraspol, Ilie Ilaşcu a murit luni, 17 noiembrie