O analiză a personalului din misiunile diplomatice ale României în străinătate scoate la iveală o practică pur dâmboviţeană: ambasadele, consulatele etc. sunt ticsite de familii. Soţii ocupă funcţii importante, mai întâlnim fii sau fiice de ambasadori în acelaşi serviciu cu părinţii. MAE susţine că este vorba de o situaţie normală. Parlamentarii specialişti în probleme de […]
Premierul Emil Boc a preluat obiceiurile lui Traian Băsescu şi a intrat în război direct cu presa.Premierul Emil Boc – la finalul unei întâlniri cu senatorii PDL – a lansat un atac violent la adresa televiziunilor de ştiri, pe care le-a acuzat că “îi dezinformează pe români”. Mai mult, în timp ce era supus tirului […]
Dezvăluirile începute de cotidianul.ro şi continuate de restul presei, privind companiile şi firmele care au făcut donaţii în 2009 PDL, s-ar putea să facă obiectul unei anchete parlamentare.Biroul Politic Central al PNL a decis miercuri mandatarea conducerii grupului senatorial al partidului să declanşeze demersurile pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară, a Senatului, privitoare la […]
PNL a mai pierdut doi parlamentari. Ca şi în cazul celorlalte plecări din partid, reacţia conducerii PNL este una de minimalizare a efectelor pierderilor. Continuând pe această linie, PNL riscă să nu mai prindă pragul viitorului parlament. Nu ştiu dacă liderii liberali sunt conştienţi de acest lucru.În a treia zi de Paşte, PNL a mai […]
Senatorul PNL Varujan Vosganian – de regulă un politician care nu intră în polemici decât dacă sunt de natură economică – îl pune la punct pe Vladimir Tismăneanu în tentativa acestuia de a-i clasifica pe români în funcţie de poziţionarea faţă de Traian Băsescu. Pe blogul său personal, Varujan Vosganian îi atrage elegant atenţia lui […]
Pentru a face reclamă unor manifestări pe care le-a organizat de Sfintele Paşti, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a folosit abuziv de numele celui mai titrat fotbalist al momentului, Lionel Messi de la CF Barcelona.Foarte mulţi români l-au aşteptat de Paşte, în Bucovina, pe cel mai bun fotbalist al momentului, Lionel Messi. Aşteptările au […]
În chiar Vinerea Mare, Poliţia şi Jandarmeria (cu o zi înainte de aniversarea a 160 de ani de existenţă) şi-au dat în petec şi au legitimat cetăţeni “suspectaţi” de a fi participanţi la o manifestare anti-Băsescu. În centrul Bucureştiului au fost mobilizate efective de poliţişti şi jandarmi la un „flash-mob” paşnic al bloggerilor.Este foarte greu […]
Site-ul onlinestudent.ro a publicat un top 10 sui-generis: cele mai tari păcăleli de 1 aprilie de pe întregul mapamond din toate timpurile. Analizând acest top se poate observa că britanicii sunt campioni la păcăleli, deși de regulă ei sunt apreciați pentru umorul sec. Demn de menționat este faptul că celebrul și totodată sobrul post britanic […]
Publicația clujeană „Foaia Transilvană” a publicat o scrisoare adresată de o somitate a medicinei românești președintelui Traian Băsescu. Redăm integral textul apărut în „Foaia Transilvană”.În urma unor declaraţii făcute de Traian Băsescu referitoare la calitatea medicilor şi a medicinei profesate în România, prof. dr. Mircea Ioan Bârsan (foto), preşedintele Colegiului Medicilor filiala Cluj, a redactat […]
În 2009, numărul firmelor şi companiilor care au făcut donaţii PDL a crescut cu 25% faţă de anul 2008. Surprinzător, o serie de grei ai partidului nu se regăsesc printre donatorii persoane fiziceTransilvania Construcţii, o companie din municipiul Cluj-Napoca, a fost în anul 2009 donatorul cel mai generos cu PDL. Suma virată vistieriei partidului condus […]
După 20 de ani, fenomenul “Piaţa Universităţii” revine în actualitate prin intermediul internetului. În aprilie 1990 se protesta împotriva lui Ion Iliescu. În aprilie 2010 se protestează împotriva lui Traian Băsescu.Vineri 2 aprilie în Bucureşti şi Piteşti va avea loc un protest politic care reprezintă o premieră pentru România. Este vorba de “No Băsescu Day” […]
Plenul Parlamentului a dezbătut marţi raportul de activitate al TVR. Cu 195 de voturi pentru, 78 contra şi 3 abţineri, Parlamentul a votat respingerea raportului de activitate al TVR, ceea ce înseamnă că automat Consiliul de Administraţie al postului public de televiziune a fost demis.În timpul dezbaterilor, directorul general al TVR, Alexandru Sassu, respingând acuzaţiile […]
Anunţul a fost făcut de preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, Alexandru Sassu.Oficialul televiziunii naţionale publice a declarat, marţi, la Parlament, că premierul i-a cerut ca în fiecare miercuri la o oră de vârf să aibă o emisiune la Televiziunea Românâ. Sassu a şi fluturat, în faţa plenului, în susţinerea afirmaţiilor sale, o adresă […]
Singura ştire care a mai trezit cât de cât din amorţeală redacţiile, în duminica Floriilor, a fost cea prin care Cătălin Voicu contestă votul din Senat şi cere să fie audiat. Este şi motivul pentru care am schimbat în proporţie de 90% editorialul pregătit iniţial şi care ar fi intrat pe site dacă nu întârziam […]
A devenit o regulă nescrisă, cu 50-60 de zile înainte de concursul Eurovision, ca participanţii la acest veritabil campionat muzical european să îşi promoveze piesa în diverse ţări. Din păcate, echipa României a ales o strategie care nu îi va aduce voturi în semifinala de la Oslo din 27 mai.Duetul Paula Seling-Ovi Jakobsen (norvegian de […]
Liberalii vor depune miercuri la Senat o moţiune simplă pe tema educaţiei. Fostul ministru al învăţământului de acum 12 ani Andrei Marga este unul dintre promotorii moţiunii.PNL va depune miercuri la Senat o moţiune simplă pe tema educaţiei, în care va fi atacată atât viitoarea lege a educaţiei, dar şi politica guvernului în domeniul învăţământului. […]
De când preşedintele Traian Băsescu a repus pe tapet problema unicameralismului, Emil Boc nici nu doreşte să asculte vreun argument în favoarea sistemului bicameral. “Orice poate PDL să negocieze, dar principiul trecerii la un parlament unicameral nu se negociază”, a declarat zilele trecute premierul Emil Boc. Cu totul alta era viziunea aceluiaşi Emil Boc în […]
Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, vineri, că nu îşi explică de ce un politician al puterii, parlamentar de 20 de ani, “cu o avere destul de mare ca Boc s-o poată numi «nesimţit de mare»” şi “care venea în papuci când era chemat noaptea” de Cătălin Voicu, nu apare în stenograme. Cotidianul.ro a făcut […]
Deputatul Emil Boc, în 2003, a fost una dintre marile speranţe ale politicii româneşti. Aproape toate tezele sale au fost apreciate şi susţinute de presă şi au atras chiar şi respectul unei majorităţi parlamentare (PSD + UDMR+ independenţi + câteodată PRM) care nu avea nici cea mai mică problemă în a-şi impune voinţa. Tot ce […]
O teorie prinde din ce în ce mai mult contur. Există indicii că o parte dintre senatorii PDL ar fi votat miercuri împotriva cererii DNA de încuviinţare a cercetării lui Cătălin Voicu în stare de arest preventiv. De ce ar fi votat aşa o parte dintre senatorii partidului condus de Emil Boc (senatori altfel extrem […]
Este greu de crezut că politicieni precum Emil Boc şi Vasile Blaga nu știu că funcția de parlamentar este incompatibilă cu cea de secretar de stat.De câteva zile, pe diferita canale media (favorabile puterii) liderii PDL încearcă să explice opiniei publice că, în vremea guvernării PDL-PSD, Mircea Geoană a făcut presiuni asupra premierului, pentru ca […]
În cadrul unui interviu pentru cotidianul.ro, unul dintre cei mai experimentați juriști din Camera Deputaților, Ciprian Dobre (PNL), declară că nici măcar senatorii nu aveau dreptul să afle conținutul transcripturilor înregistrărilor care îl priveau pe Cătălin Voicu.– Dle deputat, v-am urmărit ultimele declarații publice. Susțineți că nici măcar colegii dvs. de la Senat nu aveau […]
Cu 70 de voturi pentru, 40 contra şi două anulate, Senatul a aprobat cererea DNA adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca senatorul Cătălin Voicu să fie cercetat în stare de arest preventiv. Dezbaterile din plenul Senatului nu au vizat atât cazul lui Voicu, ci s-a discutat mai mult pe tema scurgerii de informaţii […]
Tentativa PDL de a politiza prin lege conducerile serviciilor deconcentrate nu a fost judecată marţi la Curtea Constituţională.Judecătorii Curţii Constituţionale au amânat marţi, pentru a doua oară în decurs de o lună, judecarea contestaţiei formulate de deputaţii PSD şi PNL referitoare la proiectul legii de modificare a statutului funcţionarilor publici prin care a fost introdusă […]
La Comisia juridică a Senatului se pare că s-au clarificat problemele legate de scurgerea documentelor secrete din dosarul DNA al lui Cătălin Voicu. Senatorul Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice, exclude imixtiunea senatorilor.Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), consideră că documentele cu caracter secret – transcripturile înregistrărilor ambientale şi telefonice – au fost trimise […]
Senatorii jurişti şi-au dat acordul pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cererea DNA de reţinere preventivă a lui Cătălin Voicu. Miercuri, plenul Senatului urmează să confirme decizia comisiei. Există unele semne de întrebare privind procedurile procurorilor de la DNA.Comisia juridică a Senatului a dat aviz favorabil (cu 8 voturi pentru şi […]