Pe 2 aprilie, Mişcarea Violetă lansează: No Băsescu Day

După 20 de ani, fenomenul “Piaţa Universităţii” revine în actualitate prin intermediul internetului. În aprilie 1990 se protesta împotriva lui Ion Iliescu. În aprilie 2010 se protestează împotriva lui Traian Băsescu.Vineri 2 aprilie în Bucureşti şi Piteşti va avea loc un protest politic care reprezintă o premieră pentru România. Este vorba de “No Băsescu Day” (Ziua fără Băsescu). Noutatea o reprezintă faptul că iniţiatorii acţiunii de protest sunt bloggeri care au format ad-hoc o grupare virtuală denumită “Mişcarea Violet”, iar popularizarea manifestării s-a făcut pe site-ul de socializare Facebook. Modelul acestui protest este preluat de la bloggerii din Italia şi Franţa, unde, recent s-au desfăşurat “No Berlusconi Day” şi “No Sarkozy Day”.

Protestatarii vor avea însemne violete

“No Basescu Day” este un protest politic paşnic (nu va fi organizat un miting propriu-zis, nu se vor fi revendicări sau cereri de demisie – n.a.), pe 2 aprilie, participanţii din Bucureşti urmând să se întâlnească la orele 17.00 în trei locaţii – Piaţa Romană – la capătul străzii Căderea Bastiliei, Piaţa Unirii – în faţa Magazinului Unirea, Piaţa Operei – în faţa Operei – după care pleacă în plimbare spre Piaţa Universităţii unde se întâlnesc la orele 19.00. Toţi participanţii se îmbracă în violet, sau poartă diferite accesorii violete. Sloganul manifestării este “Spuneţi NU populismului şi demagogiei! Spuneţi NU BASESCU!”.

Precedentele Berlusconi şi Sarkozy

”No Berlusconi Day” s-a desfăşurat pe 5 decembrie 2009 la Roma, dar şi în alte metropole unde trăiesc italieni, la Paris, Londra, Bruxelles, New York şi Sydney şi a fost cea mai mare mişcare generată vreodată prin intermediul internetului. Împotriva premierului Berlusconi au mărşuluit doar în capitala Italiei, în jur de 450.000 de persoane.

”Este o manifestatie politică în sensul grecesc al termenului polis, întrucât nouă ne pasă. Suntem mulţumiţi că am reuşit să reanimăm civismul italienilor”, declara la vremea respectivă Emanuele de Pascale, unul dintre cei mai citiţi bloggeri italieni şi coorganizator al manifestării. “No Sarkozy Day” a avut loc pe 27 martie a.c. la Paris, la acţiune participând câteva mii de francezi, deşi organizatorii se aşteptau la mult mai mulţI manifestanţi. De menţionat că la manifestarea de la Paris au participat şi câţiva veterani ai protestelor de stânga din luna mai 1968 care au contribuit la căderea regimului generalului De Gaulle. Unul dintre aceştia, Claude Rioux declara pe 27 martie unui post tv francez: “în ’68 era o situaţie politică similară cu cea de acum. Atunci, noi cei care am ieşit în stradă am comis erori pentru că eram sub influenţa marxiştilor. Dar ne-a trecut. Însă orice culoare politică ai avea, acum trebuie să-i spui NU lui Sarkozi”.

Vocea analistului

“Nu ştiu dacă astfel de manifestări vor avea în România acelaşi succes ca în Occident. În primul rând pentru că românii nu sunt obişnuiţi cu astfel de forme de protest. În Italia şi Franţa, Belusconi şi Sarkozy sunt contestaţi nu doar de opoziţie, ci şi de opinia publică. Nu trebuie omis un fapt esenţial, la noi sunt mult mai puţini cei care accesează internetul în comparaţie cu italienii şi francezi. La aceste cauze de ordin general, există pentru protestul devineri şi o situaţie particulară: a trecut foarte puţin timp de la alegerile prezidenţiale. Nu exclud însă, că pe fondul mişcărilor sindicale, să se înregistreze totuşi vineri o mobilizare rezonabilă” – Cristian Pârvulescu (preşedinte Asociaţia ProDemocraţia)

Manifestul Mişcării Violet

Vă prezentăm integral manifestul Mişcării Violet aşa cum apare el pe blogurile iniţiatorilor:

Mişcarea Violet e o mişcare paşnică, autonomă de partide, pentru o clasa politică demnă şi modernă. Pentru ce îi spunem NU lui Traian Băsescu? Pentru că:

– încurajează inegalitatea în faţa legii a cetăţenilor
– aduce un ultraj eticii publice şi demnităţii ţării
– pune interesele personale şi ale familiei sale înaintea binelui comun
– încalcă dreptul la informare, conducand campanii de dezinformare în beneficiul sporirii puterii personale
– atacă sistematic Constituţia în spiritul ei
– face promovări în funcţii publice nu pe criterii de competenţă, ci de nepotism sau supunere oarbă
– încalcă principiul majorităţii
– doreste slăbirea şi subordonarea instituţiei fundamentale a unei democraţii – Parlamentul
– susţine că vrea să reformeze statul, dar îşi conduce partidul ca un monarh absolut
– discreditează prin propriul comportament sau cel al oamenilor promovaţi de el imaginea în lume a României
– tolerează corupţia
– nu are soluţii pentru ieşirea din criza economică şi morală
– încalcă dreptul la asociere liberă, subminând activitatea partidelor democratice
– încurajează frauda electorală şi cumpărarea parlamentarilor prin mită
– nu şi-a clarificat legăturile cu trecutul comunist şi cu fosta Securitate, deşi a condamnat în mod demagogic comunismul
– controlează de facto toate serviciile secrete, cu toate că acestea ar trebui să se afle sub control parlamentar
– acuză televiziunile de manipulare, dar e prezent mai des şi la mai multe televiziuni decât Hugo Chavez
– se sustrage sistematic din faţa justiţiei, acuzând imunitatea altora din cea mai imună poziţie în stat 
– a profitat de beneficii materiale ilegale din posturile publice pe care le-a deţinut
– promovează în societate modelul “mitocanului descurcăreţ şi şmecher”, în timp ce vorbeşte despre reforma educaţiei, pe un fond general de criza morală
– doreşte să lase milioane de români, până la o treime din alegători, fără reprezentare parlamentară, prin schimbarea sistemului de vot.
– incită la ură şi la dezbinare între categorii sociale şi nu numai, pe principiul "Divide et Impera"
– monopolizează subiecte de interes naţional în favoarea lui şi a partidului pe care îl conduce

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.