„Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele…
Ministerul Sănătății organizează pe litoral, în perioada 4 iulie – 2 septembrie, un comandament de control care va…
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 grade pe scara Richter a avut loc, luni dimineaţă, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la ora 6.26, la adâncimea de 129 kilometri. Orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (29 km), Mărășești (36 km), Râmnicu Sărat (43 km), Tecuci (49 km) […]
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, încep luni, cu testul de Limba şi literatura română, iar freamătul în rândul celor care dau examenul maturității este…
Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, propune într-un articol ce va fi publicat luni de cotidianul Frankfurter Allgemeine înlocuirea actualei Comisii Europene (CE) cu un guvern european autentic, care să fie controlat de un parlament bicameral, consemnează agenția EFE, potrivit Agerpres. Conform propunerii avansate de Schulz, una dintre cele două camere ar urma să fie […]
Supărat pe Liviu Dragnea că nu l-a susţinut pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor, Victor Ponta are acum încă un motiv de supărare. Fostul premier se arată dezamăgit pentru că Dragnea l-ar fi criticat la ultima şedinţă a conducerii. Într-o postare pe Facebook, Ponta a reacţionat la o informaţie pe surse potrivit căreia Dragnea l-ar fi numit […]
În acest proces de consolidare a justiției vreau să vă asigur că aveți în mine un partener de dialog, a transmis preşedintele Klaus Iohannis în mesajul său de Ziua Justiției. Integritatea și cinstea sunt așteptate în continuare de la politicieni, de la aleșii locali și de la toți cei care fac parte din administrație, a […]
Ministerul Afacerilor Externe a transmis un mesaj de condoleanţe după moartea scriitorului Elie Wiesel, desprea care a spus că a avut un rol important în asumarea responsabilității și a istoriei naționale din perspectiva tragediei Holocaustului în țara noastră. „Ministerul Afacerilor Externe a aflat cu tristețe despre decesul, la 2 iulie 2016, a laureatului Premiului Nobel […]
Dacian Cioloș a transmis, duminică, un mesaj de condoleanțe și comemorare la încetarea din viață a scriitorului Elie Wiesel, în care spune că acesta a fost ‘un mesager al umanității și o voce neobosită împotriva violenței, opresiunii și rasismului’. „Elie Wiesel a plecat la Dumnezeu. Supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz și al ororilor Holocaustului, […]
Europarlamentarul Norica Nicolai a lăudat, la Antena 3, decizia Tribunalului București prin care Monica Macovei a pierdut procesul privind donațiile primite în campania pentru prezidențiale din 2014. „Această decizie a Curții consacră o fraudă pe care doamna Macovei a comis-o în calitate de candidat la președinția României”, a spus Nicolai. Întrebată dacă se aștepta la […]
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri la Bratislava…
Dezamăgită că a evoluat joi pe terenul N.18, americanca Venus Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin, s-a plâns că jucătoarelor li…
Ministerul Educației a publicat vineri după-amiază listele cu notele obținute de absolvenții de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională… (Actualizare informații în articol)
„Consider că presa din România are nevoie de susținerea dumneavoastră în sensul implicării în crearea unei…
Liderul Grupului Senatorial PSD şi Preşedinte al Consiliului Naţional PSD, Mihai Fifor…
Președintele Klaus Iohannis a susținut o alocuțiune în cadrul ceremoniei de declarare a Capacităţii…
Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, a declarat că doreşte includerea sporurilor şi indemnizaţiilor în salariul de bază, pentru „simplificare“, în contextul în care foarte multe astfel de sporuri au fost acordate prin legi speciale. „Abordarea noastră este una de simplitate, o abordare în care vom încerca să simplificăm. Prin urmare, toate aceste elemente de sporuri, indemnizaţii, […]
Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor. Joi Consiliul Național de Atestare a Titlurilor…
Programul Prima Casă şi Legea ANL ar urma să fie modificate, ca urmare a propunerilor depuse, ieri, la Parlament, de către deputatul liberal, Daniel Cătălin Zamfir, potrivit Bursa. Parlamentarul spune că scopul iniţiativelor sale este să vină în ajutorul celor care s-au împrumutat prin Programul Prima Casă şi care nu-şi mai pot plăti ratele la […]
Ploaia de miercuri a afectat mai multe zone din Capitală. Tavanul…
Fostul premier Victor Ponta este consilier onorific al președintelui Turciei, Recep Tayyip…
După ce a afirmat marți că unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate, ministrul comunicaţiilor, Marius Bostan, şi-a cerut scuze într-o postare pe Facebook. „Evident, învățământul de stat gratuit este garantat de Constituție și declarația mea a fost dată în contextul discutării mai […]
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că premierul David Cameron a dat…
Liviu Dragnea condamnă, într-o postare pe Facebook, afirmaţiile ministrului Comunicațiilor, Marius Bostan, referitoare la profesori, afirmând că reflectă dispreţul tehnocraților faţă de români. „Doamna Prună, ministrul Justiției, care a spus că discuția despre drepturi e un lux și acest domn, Bostan, ministrul Comunicațiilor, care practic a zis că învățământul gratuit este o măsură greșită, cerând […]
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Consulatul General al României la Istanbul asigură asistența…
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe în urma atentatelor…