CFR Călători suplimentează, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2015, capacitatea de transport cu 16 trenuri InterRegio și Regio…
Preşedintele rus, Vladimir Putin, este cel mai influent om din lume, potrivit unui sondaj al revistei Time.
Un avion de tip Airbus A320, al companiei sud-coreene Asiana Airlines, a ratat marți seara aterizarea pe aeroportul din Hiroshima…
Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, va efectua miercuri și joi o vizită oficială în Croația la invitația președintelui Parlamentului…
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, consideră că în 2-3 ani România nu va mai avea medici specialiști dacă în 2015 nu…
Cea mai mare alarmă militară din ultimii 10 ani în România a fost dată marţi seară. Peste 3.000 de militari şi 500 de tancuri au fost mobilizate de Ministerul Apărării în cel mai mare exerciţiu militar din ultimii ani.
Demisia în original a deputatului Marko Attila a ajuns marți în Parlament, după ce, în urmă cu două săptămâni, UDMR a trimis documentul prin fax.
Constituția României nu a stabilit, în mod direct, posibilitatea atacării hotărârilor Parlamentului la Curtea Constituțională…
Grecia a infirmat, luni, un raport al Financial Times, care susţinea că ţara se pregăteşte să intre în incapacitate de plată, în cazul în care nu va…
Şoferii ar putea câştiga definitiv războiul cu primăriile şi cu firmele care ridică maşini.
Militanții statului Islamic au publicat mai multe fotografii în care este înfățișată decapitarea unui bărbat acuzat de posibilă blasfemie…
Doi suspecți, aflați în arest preventiv pentru furt, au evadat marți din arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea…
Verificarea individuală, de către echipa nou-formată, a fiecărui procuror, şi crearea unui „moment 0” în ceea ce priveşte activitatea acestuia…
Deşi fostul preşedinte este în închisoare, autorităţile nu pot organiza alegeri anticipate.
Pentagonul a criticat luni decizia Rusiei de a pune capăt interdicției privind livrarea către Iran a sistemului de rachete de tip S-300, informează AFP.
Premierul Victor Ponta a scris luni pe pagina personală de Facebook despre loteria bonurilor fiscale, imediat după ce au apărut și primii…
Revenită în echipa de Fed Cup a Canadei în ultima clipă, Eugenie Bouchard a comentat decizia Simonei Halep de a nu participa la meciurile programate la sfârşitul acestei săptămâni, potrivi ziare.com. Ocupanta locului 7 în clasamentul WTA a afirmat că se aşteaptă în continuare la un meci dificil, chiar dacă Simona Halep nu a făcut […]
Miniștrii afacerilor externe german, francez, rus și ucrainean și-au exprimat luni noapte „profunda îngrijorare” asupra violărilor încetării…
Președintele polonez Bronislaw Komorowski a ratificat luni convenția asupra luptei contra violenței domestice…
Peste un milion de brazilieni au ieșit în stradă și au cerut punerea sub acuzare a preşedintelui Dilma Rousseff după ce o anchetă a dezvăluit că…
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care ridică embargoul cu privire la livrarea către Iran a sistemului de rachete sol-a…
Comisia Europeană estimează că între 5.000 și 6.000 de europeni au plecat în Siria pentru a se alătura jihadiștilor care luptă contra regimului condus d…
Jean-Marie Le Pen a anunțat luni că renunță să candideze în alegerile regionale în sud-estul Franței.
Mihăiță Neșu speră într-un nou miracol. Un medic român stabilit peste Ocean l-a propus pe fostul stelist pentru a lua parte la un tratament…
Luni a avut loc prima extragere la Loteria bonurilor fiscale, în joc fiind puse premii în bani în valoare…
Cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața în urma incendiilor care au cuprins zone cu vegetație din sudul Siberiei…