(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis ca luni, la ora 15.00, să aibă loc dezbaterea în plen a cererii Parchetului General de începere a urmăririi penale în cazul deputatului Valerian Vreme, implicat în dosarul licenţelor Microsoft. Şedinţa Biroului Permanent a avut loc la solicitarea Alianţei Creştin Liberale, după ce, ieri, deputaţii jurişti au dat aviz favorabil […]

Mai multe locuri destinate elevilor de liceu din Federaţia Rusă, în cadrul unui program de schimb de experienţă pentru elevii de liceu între SUA şi state din fosta URSS, vor fi redistribuite pentru elevi din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Armenia, transmite Infoprut.ro. Rusia a decis să anuleze programul de schimb de experienţă, care a […]

Ministerul Culturii din Federaţia Ruse pregăteşte până în 2015 lista celor mai importante 100 de documente ale istoriei ruse. Din acestea face parte şi textul Pactului “Molotov-Ribbentrop”, comunică ziarul “Izvestia”, citat de unian.net şi Deschide.md. Potrivit lui Mihail Ipatov, directorul departamentului Administrare din cadrul Ministerului Culturii al FR, aceste documente vor fi recomandate spre a […]

După ce și-a declarat deschis sprijinul pentru candidatul Alianței Creștin Liberale la Președinția României, Klaus Iohannis, primarul conservator al Devei a anunțat astăzi că se înscrie în Partidul Național Liberal, scrie Hunedoaralibera.ro. Petru Mărginean nu-și va pierde însă mandatul de primar în urma acestei decizii, acesta beneficiind de prevederile Ordonanței de Guvern nr. 55, care […]

Dragoş Nedelcu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media, a fost reţinut de procurorii DIICOT, care îl acuză de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin firme de tip „fantomă”. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au reţinut, în aceeaşi cauză, şi pe Bogdan Viorel Mitu. Dragoş […]

Fundatia Euromonitor pentru Excelenta, cu sprijinul Agentiei AD Media Consult, anunta continuarea programului Bursele Europene JTI pentruJurnalisti prin lansarea editiei 2014-2015.

Statele Unite ale Americii vor ajuta Republica Moldova să-și modernizeze armata, a anunțat marți Ministerul moldovean al Apărării, la finalul întrevederii între ministrul de resort Valeriu Troenco cu ambasadorul american la Chișinău, William Moser, transmite RIA Novosti. Ambasadorul american a menționat că autoritățile de la Chișinău pot conta pe sprijinul guvernului de la Washington în […]

Victime s-au înregistrat la Diyarbakir, „capitala” kurdă a Turciei, la Mardin, Siirt, la Batman și Mus, toate localităţi aflate în sud-estul ţării….

Românii preferă berea blondă, iar 27% dintre consumatorii de bere din România consideră că a bea mai multe beri la rând este o dovadă de masculinitate, potrivit celui mai recent Studiu Naţional de Audienţă (SNA) FOCUS, realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

Judecătorii de la Înalta Curte și Casație și Justiție au decis marți seara ca preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu…

Ministerul Afacerilor Externe îi informează – printr-un comunicat de presă – pe cetăţenii care se deplasează pe teritoriul Germaniei cu privire la faptul că Sindicatul german al mecanicilor de locomotivă (GDL) a anunţat organizarea unei greve, pe întreg teritoriul federal, pentru intervalul 7 octombrie 2014, orele 21.00 respectiv 8 octombrie 2014, orele 6.00, urmând să fie afectată circulaţia trenurilor de pasageri pe distanţă lungă, regionale şi orăşeneşti (S-Bahn), precum şi a trenurilor de marfă.

Șoferul român vinovat de producerea accidentului de duminică din Grecia nu are certificat de competență profesională, firma din Argeș pentru care lucra fiind amendată pentru angajarea unui şofer fără atestat, scrie Mediafax, citat de B1.ro. Nicolae Jean Tudoran a susținut în 2011 proba teoretică pentru a primit atestatul, însă nu s-a mai prezentat și la […]

Instanţa supremă i-a condamnat definitiv, marţi, pe fraţii lui Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, la câte cinci ani de închisoare cu executare şi pe Mustafa Tartoussi la şapte ani de închisoare, pentru că în 2006 l-au ajutat pe sirian să fugă din ţară, deşi ştiau că este acuzat de terorism.

În pofida eforturilor depuse de angajații rezervației și de medicii veterinari care au aplicat mai multe tratamente pentru salvarea animalelor bolnave, trei zimbri din Rezervația Hațeg-Slivuț au murit din cauza bolii limbii albastre. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara a anunțat oficial marți că există două focare ale bolii în județ, unul […]

DNA a emis, marți, un comunicat de presă privind declaraţii prim-ministrului Victor Ponta referitoare la dosarul Lukoil instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

Orașul sirian Kobane este „pe punctul de a cădea” în mâinile jihadiștilor, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, apreciind că în aceste condiții este necesară o operațiune militară terestră pentru a opri gruparea Statul Islamic (SI), transmite AGERPRES. „Teroarea nu va fi stopată (…) atâta timp cât noi nu vom coopera în vederea unei […]

Liderul separatist Evgheni Șevciuk l-a felicitat marți pe Vladimir Putin cu ocazia zilei sale de naștere și i-a mulțumit pentru programele de asistență oferite regiunii transnistrene, transmite Infoprut.ro. ,,Politician cu experiență și înțelept, patriot, un om cu principii și convingeri ferme, tu, dragul meu Vladimir Vladimirovici, ai dovedit în mod repetat abilitatea de a aborda […]