Sorin Grindeanu a catalogat ca fiind ”o ruşine naţională” bucata de autostradă care lipseşte între judeţele Timiş şi Hunedoara. Ministrul Transporturilor a precizat că, în zilele de vară, s-a stat şi o oră în trafic din cauza acestei bucăţi de autostradă.
”Este o ruşine naţională ceea ce se întâmplă acolo. Sunt din zonă, e o bucată de la comuna Margina (Timiş), până la comuna Holdea (Hunedoara)… Intri pe autostradă de la Boiţa, este o localitate pe Valea Oltului, înainte de Sibiu, venind dinspre Bucureşti, nu o să mergi pe autostradă până la Nădlac (Arad). Nu, noi ne dăm jos de pe autostradă vreo 14 km şi după aceea, reurcăm”, a declarat Sorin Grindeanu, la Digi24, luni seară.
Trebuie să construim pasaje pentru urşi
”Sunt zile, şi au fost zile peste vară, venind dinspre Timişoara spre Bucureşti, unde s-a stat peste o oră la descărcarea şi la sensul giratoriu de la Margina. E o ruşine, e absolut o ruşine. S-a ajuns în această situaţie şi îmi asum ceea ce spun, pentru că ştiu foarte bine situaţia. În 2017, eram prim-ministru în acele prime şase luni şi era un ministru al Transporturilor atunci, cred că Răzvan Cuc şi l-am întrebat ce se întâmplă cu această bucată. El a spus că trebuie să construim pasaje pentru urşi, deci e o chestiune care ţine de mediu. Sigur, eu am chemat în acea perioadă pe toţi cei de la Romsilva, de la AJVPS-urile locale să îi întreb dacă există, totuşi, urşi în zonă. În acea perioadă nu existau urşi, mă rog, nu mai vreau să descopăr trecutul”, a mai spus Grindeanu.
Prin finanţare de la PNRR se termină acest lucru
”Cert este că trebuiau construite aceste pasaje pentru urşi, neavând urşi. Am ajuns în situaţia, când am preluat mandatul, la sfârşitul anului 2021, cu acest proiect trecut în PNRR şi e foarte bine că a fost trecut, să ţinem licitaţia, să se poată construi aceşti 14 km şi cu pasaje de urşi. Am reuşit să semnăm contractul. În această toamnă se termină faza de proiectare şi sunt convins că se va intra la faza de execuţie, astfel încât această ruşine să fie… pentru că e o ruşine, e ceva ce greu poţi să accepţi că din 2017… în 2017 s-a dat ultima bucată de autostradă dinspre Timişoara, de la Lugoj, până la Margina. Atunci s-a dat în circulaţie. De atunci, sunt 6 ani , nu s-a făcut nimic, dar nimic. Faptul că se termină în această toamnă faza de proiectare şi va începe execuţia, asta ne duce în situaţia de a fi cât se poate de optimişti că prin finanţare de la PNRR se termină acest lucru”, a conchis Grindeanu.
În faza de proiectare a apărut, însă, o nouă problemă, o pădure de 18 hectare care se află de-a lungul a 2 km din traseul autostrăzii. Aceasta trebuie scoasă din fondul forestier şi defrişată pe segmentul Margina – Holdea, iar acest lucru se poate face doar printr-un ordin de ministru.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara: ”Proiectarea nu s-a finalizat încă, este în termen. După ce se va finaliza, trebuie obţinută Autorizaţia de construire. În paralel, se aşteaptă ordinul de ministru pentru scoaterea din fondul forestier a restului de pădure. Până acum, s-a făcut decopertarea în zone în care nu a fost nevoie de ordin. Constructorul a estimat că în noiembrie va începe lucrările”.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
@ Florin: când a fost „văzut” ultimul urs in zonă, că liliacul găsit pe undeva l-au dus la prietenii lui din peștera Românești (probabil i s-o dereglat sonarul!). Sorin e singurul care a făcut ceva pentru zona asta, restul au „făcut pe ea”! Câți miniștrii ai transporturilor au fost incepând cu marinarul care a ajuns președinte și ne spunea sa mergem la mănăstirile din Moldova cu avionul că nu avem nevoie de autostradă! Chiar așa de usor uitați sau nu vreți să recunoașteți? În anii ’90 toată Moldova a fost „asfaltată” (nu autostrăzi, dat drumuri mai late (e drept că și mai „scurte” la fiecare kilometru!)).