Poliţiştii au depistat, miercuri, un şofer care conducea cu viteza de 193 de kilometri pe oră pe Autostrada A1, tronsonul Râmnicu Vâlcea – Deva, la câteva ore după ce un alt șofer a fost prins conducând cu 226 km/h pe aceeaşi porţiune de drum.
Poliţia precizează într-un comunicat că miercuri, la ora 10.15, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat, pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, un bărbat, de 37 de ani, din Braşov, conducând cu viteză excesivă.
Acesta a fost surprins cu ajutorul aparatului radar montat pe o autospecială neinscripţionată, la kilometrul 367, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 193 de kilometri pe oră.
Șoferul a fost sancţionat cu amendă de 1.305 lei, fiindu-i reţinut permisul pentru 90 de zile.
Tot miercuri, în jurul orei 8.45, pe acelaşi tronson, un șofer de 28 de ani din Cugir a fost prins în timp ce conducea un autoturism cu 226 de kilometri pe oră.