Scurt istoric şi câteva curiozităţi
“Oscarul”, sub adevăratul său nume “Premiul Academiei”, revine în acest an cu cea de a 86-a ediţie.
În 1927, Louis B. Mayer, patronul de la MGM (Metro-Goldwyn-Mayer), a dorit crearea “Academiei de Arte şi Ştiinţe ale Cinematografului” pentru a promova cea de a 7-a artă, primul său preşedinte fiind Douglas Fairbanks. Academia a dorit să creeze un trofeu pentru a recompensa actorii şi cineaştii. Cedric Gibbons, responsabilul artistic de la MGM între 1924 şi 1956, desena un om gol străpungând cu o sabie o rolă de film. Sculptorul George Stanley a creat statueta reprezentând un cavaler cu o lance în mână, pe soclu, din bronz, numită Oscar. Ea a fost realizată în 1931. În timpul războiului, din cauza penuriei de metal, ea a fost făcută din ghips, ca apoi să fie turnată dintr-un aliaj placat cu aur de 24 de carate. Piedestalul său a fost creat în 1945. Astăzi ea măsoară 34 de centimetri şi cântăreşte 3,85 kilograme.
În 1934, un jurnalist utilizează numele de “Oscar” pentru a saluta premiul-recompensă acordat celei mai bune actriţe, Katharine Hepburn. În 1939, Academia adoptă oficial numele de “Oscar”.
Cât despre numele său, se spune că directoarea executivă a Academiei, Margaret Herrick, a afirmat că acesta seamănă cu unchiul ei, Oscar. O altă versiune a fost cea care susţine că Bette Davis afirma că seamănă cu soţul său, Harmon Oscar Nelson.
Aproape nimic nu a împiedicat această ceremonie de a se derula în fiecare an la data prevăzută, în afara anului 1938, când au fost grave inundaţii la Los Angeles, în 1968, când a 40-a ceremonie a fost amânată cu două zile ca un omagiu adus lui Martin Luther King, asasinat cu câteva zile înainte. De asemenea, în urma tentativei de asasinat împotriva lui Ronald Reagan, ceremonia a fost amânată cu o zi.
„Academy Awards” sunt cele mai vechi recompense în domeniul spectacolului. Ele sunt considerate drept cele mai importante ale industriei cinema-ului mondial. Echivalentul lor pentru muzică sunt “Grammy Awards”, pentru televiziune “Emmy Awards”, iar pentru teatru, “Tony Awards”.

Jared Leto, nominalizat pentru cel mai bun rol secundar
Premiile Oscar sunt decernate din 1929 la Los Angeles pentru a saluta excelenţa producţiilor mondiale de cinema.
Astfel s-a născut acel premiu care de peste 86 de ani a inclus cele mai mari staruri, ca Orson Welles, Greta Garbo, Cary Grant, Fred Astaire, Richard Burton, Robert Mitchum, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Rita Hayworth…
O bună campanie este considerată în jur de cinci milioane de dolari. Pentru a limita excesele campaniilor şi traficul de influenţă, Academia a luat măsuri foarte drastice, precum interdicţia de a trimite mesaje electronice publicitare în favoarea unui candidat.
Oscarurile recompensează cele mai bune filme lansate în Statele Unite în anul precedent şi cei mai buni actori şi cineaşti. Pentru fiecare premiu asociaţia propune cinci nume. Votul se efectuează prin buletin secret de către membrii juriului, care reprezintă domenii distincte: actori, scenografi, directori de imagine, regizori, documentarişti, specialişti in montaj, compozitori, producători, relaţii publice, autori de scurtmetraje şi filme de animaţie, specialişti în sunet şi scenarişti.
Principalele categorii de premii sunt: “Oscar pentru cel mai bun film”, “Cel mai bun actor în rol principal”, “Cel mai bun actor în rol secundar”, “Cea mai bună actriţă în rol principal”, “Cea mai bună actriţă în rol secundar”, “Cel mai bun regizor”, “Cel mai bun scenariu”, “Cea mai bună imagine”, “Cel mai bun montaj”, “Efecte speciale”, “Cea mai bună muzică de film”, “Cea mai bună muzică originală”, “Cel mai bun sunet”.

Katharine Hepburn şi Spencer Tracy, multi premiaţi cu Oscar
Cele mai multe Oscaruri au fost obţinute de pelicula “Ben-Hur” cu 12 nominalizări, “Titanic” cu 14 nominalizări, “Stăpânul Inelelor: Întoarcerea regelui”, cu 11 nominalizări.
Katharine Hepburn este actriţa cea mai recompensată la categoria “Cea mai bună actriţă”, cu 4 Oscaruri, Meryl Streep deţine recordul absolut la aceeaşi categorie, cu 15 nominalizări.
Daniel Day-Lewis este actorul cel mai recompensat la categoria “Cel mai bun actor”, cu trei victorii. Jack Nicholson a obţinut 3 Oscaruri la două categorii: “cel mai bun actor în rol principal” şi în “rol secundar”. El deţine şi recordul la nominalizări pentru un actor: 13.
John Ford este realizatorul cel mai recompensat cu patru trofee. Este urmat de Frank Capra şi William Wyler cu 3 statuete.
Vittorio De Sica şi Federico Fellini au cele mai multe victorii la categoria “cel mai bun film străin”, respectiv 4, urmaţi de Ingmar Bergman cu 3 victorii.
O nouă ediţie, 2014

Matthew McConaughey, nominalizat pentru cel mai bun actor
Brad Pitt, Angelina Jolie, Benedict Cumberbatch, Robert De Niro, Joseph Gordon-Levitt, Jennifer Lawrence şi John Travolta vor înmâna câte un premiu la cea de a 86-a ceremonie a Oscarurilor, ce va avea loc duminică 2 martie, la “Dolby Theater”, la Hollywood.
Se ştie deja că Ellen DeGeneres va face o trecere picantă între discursurile de mulţumire. Se ştie, de asemenea, că premiile vor fi înmânate de cei care formează crema Hollywood-ului şi pot fi regăsiţi şi pe “Walk of Fame”.
Pentru a păstra atenţia telespectatorilor de-a lungul celor peste trei ore ale ceremoniei, producătorii au apelat la artileria grea. La bărbaţi, Bradley Cooper, Joseph Gordon-Levitt şi Brad Pitt pentru a asigura sex appeal-ul, Robert De Niro, John Travolta sau Bill Murray pentru carisma lor cinematografică.
În ceea ce priveşte sexul frumos, Jessica Biel, Angelina Jolie şi Penelope Cruz vor sta alături de Whoopi Goldberg, Glen Close sau Viola Davis. Se va conta, de asemenea, pe glumele lui Jim Carey, pe fermecătorul accent britanic al lui Benedict Cumberbatch, pe inelul din urechea lui Harrison Ford, pe bucuria de a trăi a lui Goldie Hawn, pe umorul sec al lui Christoph Waltz.

Meryl Streep, actriţa cu cele mai multe nominalizări
“Am dorit să includem enorma diversitate a starurilor care ne reprezintă nu numai nominalizaţii din acest an, ci şi moştenirea cinematografică”, au declarat cei doi producători, Craig Zadan şi Neil Meron.
Cineaştii străini au devenit de neocolit în palmaresul “Oscarurilor”, reflectând faptul că industria hollywoodiană este din ce în ce mai orientată către cinematografia internaţională în care realizează, de altfel, cea mai mare parte a profitului.
În ultimii 20 de ani, din 20 de laureaţi cu Oscarul pentru “Cel mai bun regizor”, 11 erau originari din alte ţări decât Statele Unite.
Dacă mexicanul Alfonso Cuaron, realizatorul odiseei spaţiale „Gravity”, va confirma pronosticurile şi va primi prestigioasa statuetă, el va fi al patrulea regizor de origine străină din ultimii patru ani.
El urmează britanicului Tom Hooper, distins pentru “Discursul regelui” în 2011, francezului Michel Hazanavicius cu “Artistul”, premiat în 2012, şi americanului de origine taiwaneză Ang Lee, cu “L’Odssée de Pi” (2013).
Prezenţa şi succesul regizorilor străini la Hollywood nu sunt o noutate, ci chiar o constantă a studiourilor, începând din 1920, când germanii Ernst Lubitsch şi F.W. Murnau s-au instalat în Statele Unite.

La Grande Bellezza candidează pentru cel mai bun film străin
“Am avut mulţi regizori britnici. Alfred Hitchcock este un exemplu printre multe altele. Au existat întotdeauna schimburi între cinema-ul american şi cel britanic”, explica Jonathan Kuntz, istoric al cinema-ului şi profesor la Universitatea din Los Angeles, continuând: “Conflictele mondiale şi tulburările politice au contribuit la sosirea străinilor la Hollywood. Naziştii au determinat plecarea din Europa a majorităţii marilor cineaşti. Şi mulţi regizori au părăsit Europa de Est în anii 60 şi 70, printre care, Milos Forman şi Roman Polanski”.
Dar, după părerea experţilor, valul de cineaşti străini abătut asupra industriei hollywoodiene de la începutul acestui secol este motivat de evoluţia modelului economic al studiourilor.
“Acum 50 de ani, industria cinematografică americană scotea aproape 70% din venituri din reţetele nord-americane. Astăzi, pieţele internaţionale contribuie cu 80%”, sublinia Steve Ross, profesor de istorie la Universitatea din California de Sud.
Este interesant că, după ce s-au orientat către Europa, studiourile privesc acum din ce în ce mai mult către alte părţi ale lumii, cum ar fi America Latină.
“Cineaştii americani ştiu ce vrea publicul american. Dar un regizor străin trebuie să aibă o sensibilitate capabilă să atragă un public mai larg”, remarca Steve Ross.
În multe cazuri asta funcţionează. „Gravity” de Alfonso Cuaron, scris de fiul lui, Jonas, a încasat peste 700 de milioane de dolari pe plan internaţional în 2013.
Mari actori care n-au primit niciodată Oscarul

American Hustle
Ei figurează în pantheonul actorilor hollywoodieni, cu toate acestea nu au fost niciodată răsplătiţi cu “Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal”.
Charles Chaplin a dat naştere unuia dintre cele mai emblematice personaje ale cinema-ului mut american. Nominalizat o singură dată la această categorie, a fost în schimb recompensat cu două “Oscaruri de Onoare”, în 1972 şi 1929.
Actorul, dansatorul şi coregraful de geniu Fred Astaire a fost nominalizat o singură dată pentru un rol secundar în “Turnul infernal”, în 1974. A primit totuşi, în 1950, un “Oscar de Onoare” pentru talentul său unic şi pentru contribuţia la comedia muzicală.
Cary Grant a fost recompensat cu “Oscarul de Onoare” în 1970. Fusese nominalizat în două reprize fără succes pentru cel mai bun actor, în 1941 şi în 1945.
Enigmatica şi frumoasa actriţă Greta Garbo a fost nominalizată de patru ori, de două ori în acelaşi an, pentru nemaipomenita realizare din “Romance” şi “Anna Christie”, în 1930, “Romanul lui Marguerite Gautier” (1938) şi “Ninotchka” (1939). Un “Oscar de Onoare” i-a fost acordat în 1955, dar ea nu a venit să-şi ia premiul, trofeul a fost primit de către actriţa Nancy Kelly.
Gene Kelly, autorul şi dansatorul de talent, interpretul din “Cântând în ploaie” şi “Un american la Paris”, nu a fost nominalizat decât o singură dată la Oscar pentru “Cel mai bun actor”, şi asta pentru un film minor: “Escală la Hollywood”. O greşeală pe care Academia a încerat s-o repare decernându-i un “Oscar de Onoare” în 1952 pentru polivalenţa sa ca actor de comedie, cântăreţ, regizor, dansator şi, în particular, pentru strălucitoarele realizări în arta coregrafiei în film.

12 ani de sclavie, nominalizat pentru cel mai bun film
Icoană a cinema-ului, James Dean a fost nominalizat numai de două ori şi a treia oară cu titlul postum, la categoria cel mai bun actor. Dispărut într-un teribil accident de maşină în anul 1955, el a figurat în anul următor printre cei mai buni cinci actori, cu rolul realizat în “La Est de Eden” şi pentru prestaţia sa în “Giant”, în anul următor.
Julianne Moore a fost nominalizată în trei reprize la categoria “Cea mai bună actriţă într-un rol principal”, în “Boogie Night”, “Sfârşitul unei legături” şi “Departe de paradis”. Ea aşteaptă încă ora fericită…
George Clooney, recompensat cu Oscar pentru “Cel mai bun actor într-un rol secundar” în “Syriana” şi pentru “Cel mai bun film” cu “Argo”, pe care l-a produs cu Ben Affleck şi Grant Heslov, aşteaptă în continuare statueta pentu un rol principal. El a fost deja nominalizat la această categorie de trei ori, în 2008 pentru “Michael Clayton”, în 2010 pentru “In the air” şi în 2012 pentru “The Descendant”.
Multi premiată recent pentru rolul său din “Blue Jasmin”, Cate Blanchett a primit o nouă nominalizare la Oscar, pentru “Cea mai bună actriţă”. Nominalizată de două ori la această categorie pentru “Elizabeth” (1999) şi “L’âge d’or” (2008), a primit Oscarul pentru rol secundar în 2005 când a încarnat-o pe Katharine Hepburn în “Aviator”.
Salvaţi-l pe soldatul Leo

Joan Fontaine şi Gary Cooper
Actorul-fetiş al lui Martin Scorsese, Leonardo DiCaprio, a fost nominalizat pentru a treia oară în cariera sa la categoria “Cel mai bun actor”. De fiecare dată când DiCaprio a fost nominalizat, au reapărut aceleaşi analize ale relaţiei lui complicate cu Academia şi e greu de înţeles pentru ce talentul său nu a fost recompensat cu cel mai prestigios premiu.
Nenorocirile lui DiCaprio au început în 1994, când a fost nominalizat la categoria “Cel mai bun actor în rol secundar” pentru compoziţia sa de copil autist în “Gilbert Grape”, alături de Johnny Depp. Prima nominalizare, primul blestem. Odată cu “Titanic”, în 1998, când drama lui James Cameron a avut 14 nominalizări şi a obţinut 11 statuete, Kate Winslet a figurat printre cele mai bune actriţe, dar DiCaprio nu a fost nominalizat.A doua decepţie.
Şapte ani mai târziu este nominalizat la categoria “Cel mai bun actor” în “Aviator”. Statueta îi scapă din nou, aşa cum s-a întâmplat şi în 2007 pentru “Blood Diamonds”. În acelaşi an, “Gangs of New York”, pelicula lui Martin Scorsese, a plecat cu patru Oscaruri. Şi de această dată, DiCaprio este absent, deşi interpretează un rol de geniu. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu performanţele sale din “Inception”, “Shutter Island” sau “Romeo and Juliette”. Unii cronicari vorbesc despre “sindromul băiatului frumos”. Alţii afirmă că ar plăti o poliţă pentru caracterul său imposibil din timpul filmărilor.
Anul acesta, lucrurile par să se producă altfel. În “Lupul de pe Wall Street”, el s-a lansat într-o adevărată cruciadă curajoasă pentru a promova filmul. Oare această intensă campanie promoţională îi va reuşi?
Cota actorului nu încetează să urce după ultimele roluri realizate cu un deosebit profesionalism. Acum, Leonardo DiCaprio se află în capul listei, cu cinci nominalizări pentru “Lupul de la Wall Street”. Dar, din păcate, această peliculă pare foarte vulgară în ochii conservatorilor. În schimb, de această dată, el trebuie să facă faţă unei serioase concurenţe: Matthew McConaughey, nominalizat pentru “Dallas Buyers Club”, unde realizează un rol de excepţie, şi Chiwetel Ejiofor în “12 ani de sclavie”.
Să sperăm că, de această dată, Leonardo DiCaprio nu va risca să lungească lista marilor actori americani uitaţi de Oscaruri: Marilyn Monroe, Cary Grant, Garry Cooper, John Wayne. Chiar şi Quentin Tarantino, care a turnat cu el “Django Unchained”, îl preferă pe Bruce Dern în “Nebraska”.
Pronosticuri pentru Oscaruri

Sandra Bullock şi George Clooney în Gravity
Criticii se întrec în a da pronosticuri şi experţii au propriii lor favoriţi. Aşa încât anul 2014 se anunţă cel mai competitiv din ultimul deceniu. Succesele la public şi la critică sunt multe: „Gravity”, “American Hustle”, “12 Ani de sclavie”, “Lupul de pe Wall Street”, “Dallas Buyers Club” … La fel şi genurile preferate de Oscaruri: istorie reală cu “Capitaine Phillips”, dar şi omagiul adus Hollywood-ului de altădată. Fără a uita de peliculele în care Meryl Streep, Julia Roberts sau Judi Dench realizează adevărate performanţe.
La categoria “Cel mai bun film”, mulţi se gândesc la “12 ani de sclavie” de Steve McQueen, care are două ingrediente gustate la Oscaruri: o frescă istorică, dublată de o istorie adevărată: violonistul negru american ce a fost obligat să lucreze 12 ani ca sclav pe plantaţiile de bumbac din Louisiana fiind victima unui sadism pronunţat. Filmul povesteşte într-o manieră foarte crudă scenele de pedeapsă înfiorătoare.
“American Hustle” şi “Gravity” conduc cu câte 10 nominalizari fiecare. Printre alte filme în competiţie figurează “Capitaine Phillips”, “Dallas Buyers Club” şi “Nebraska”, fiecare cu câte 6 nominalizări, de asemenea,
“Her” şi “Lupul de pe Wall Street” cu cinci nominalizări şi “Philomena” cu patru nominalizări.

Cate Blanchett după ce a obţinut Globul de Aur aşteaptă Oscarul pentru Blue Jasmine
Actorii Chiwitel Ejiofor, Michael Fassbender şi Lupita Nyongo oferă performanţe exemplare şi subtitlităţi în realizarea personajelor pe care le interpretează. Steve McQueen nu încetează să sublinieze paradoxul pe care niciun mare realizator american nu a avut curajul să-l arate vorbind despre sclavagism. Un argument la care Academia poate să fie sensibilă.
Pentru “cel mai bun realizator”, Alfonso Cuarón este preferat pentru “Gravity”. Cu siderantul balet spaţial, realizatorul mexican livrează un thriller metaforic, un film experimental deghizat într-un blockbuster al spaţiului. Dar filmul contează mai puţin în ceea ce priveşte dialogurile care nu sunt foarte bine realizate şi aceasta ar putea fi o bilă neagră atât pentru Sandra Bullock, cât şi pentru George Clooney.
La categoria “Cel mai bun actor”, învingător pare a fi Matthew McConaughey pentru “Dallas Buyers Club”. Este drama adevărată a unui cowboy diagnosticat seropozitiv şi care află diagnosticul cumplit că mai are 30 de zile de trăit. În faţa ineficacităţii AZT, el se lansează într-o contrabandă de medicamente alternative, fiind ajutat de seropozitivul transsexual, interpetat de Jared Leto, şi de medicul mexican, întrupat de Jennifer Garner. Medicamentele sunt vândute cu un succes extraordinar pacienţilor cu SIDA, prelungindu-le viaţa, chiar şi pe cea a cowboyului, care mai trăieşte încă 7 ani. Pentru acest rol actorul texan Matthew McConaughey a trebuit să slăbească 25 de kilograme. Dacă va obţine statueta, va fi o extraordinară realizare pentru el, întrucât rolurile jucate până acum au fost insignifiante.
Categoria interpretare nu oferă mari surprize. Alături de cei doi nominalizaţi mai figurează Christian Bale (“American Bluff”), Bruce Dern (“Nebraska”) şi Leonardo DiCaprio (“Lupul de pe Wall Street”).
La categoria “Cea mai bună actriţă”, preferată poate fi Cate Blanchett pentru “Blue Jasmine”. În drama lui Woody Allen, blonda australiană a găsit unul dintre frumoasele personaje: femeia rănită negând realitatea. Ea devine într-un moment senzuală, în altul rece, autoritară, fragilă ca un porţelan englezesc. Deja ea fusese recompensată cu un Oscar în rol secundar pentru rolul Katharinei Hepburn din “Aviatorul”. De astădată, le are potenţiale rivale pe Meryl Streep în “August: Osage County”, pe Amy Adams în “American Hustle”.

Jennifer Lawrence şi Amy Adams în American Hustle
Pentru “cel mai bun actor într-un rol secundar” este creditat Jared Leto pentru “Dallas Buyers Club”. Un rol senzaţional, cel al unui seropozitiv transsexual, îmbrăcat în seducătoare rochii feminine şi pantofi cu toc cui. Am văzut această peliculă la Festivalul Filmului de la Roma, când acesta a fost venit pentru a prezenta filmul, iar ropotele de aplauze au fost nesfârşite.
“Cea mai bună actriţă în rol secundar”, Lupita Nyongo, pentru “12 ani de sclavie”, unde interpretează rolul unei tinere sclave, obiect al dorinţelor şi geloziilor proprietarului plantaţiei de bumbac. Deşi mulţi s-au gândit la Jennifer Lawrence, eroina din “American Hustle”. Ea a obţinut anul trecut Oscarul pentru cea mai bună actriţă în “Happiness Therapy”. Cu siguranţă este actriţa care la 23 de ani s-a remarcat.
Dacă la categoria interprete Meryl Streep a primit 18 nominalizări, interpretând rolul unei mame tiranice în “August: Osange County”, ea trebuie să facă faţă şi Sandrei Bullock (“Gravity”), lui Judi Dench (“Philomena”) şi Amy Adams (“American Bluff”), ultima fiind preferată de către critică.
Cel mai bun scenariu orignal: “American Hustle” de David O’Russell şi Eric Singer, un film cu o distribuţie remarcabilă: Christian Bale, Amy Adams, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence şi Jeremy Renner.
Cel mai bun film de animaţie: “Regina zăpezilor” realizat de Studiourile Disney, adaptat după o povestire de Andersen, în tiparele cunoscute.
Cu siguranţă, “cel mai bun film străin” premiat va fi “La Grande Bellezza” de Paolo Sorrentino, recompensat până acum cu 13 trofee. El intră în concurenţă cu “The Hunt”, Danemarca şi „Omar” din Palestina.