Avem un nou incident feroviar!

O locomotivă care împingea un tren de marfă alcătuit din 25 de vagoane încărcate cu cărbune a deraiat, marţi, în zona localităţii Cernişoara din judeţul Vâlcea, pe o rută pe care circulă doar trenuri de marfă. În urma accidentului, rezervorul locomotivei s-a spart şi circa două tone de motorină s-au scurs în sol.

„La data de 28 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe ruta Băbeni-Alunu, la km 22+020 de metri, o locomotivă aflată în urma unui tren de marfă, compus din 25 de vagoane, încărcate cu cărbune, a deraiat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind constatate doar pagube materiale”, au transmis reprezentanţii Poliţiei TF.
”În urma accidentului, s-a spart rezervorul locomotivei şi s-au scurs cca 2 tone motorină în sol. Accidentul feroviar este în localitatea Cernişoara, iar la intervenţie se deplasează 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă de la GI Maciuca”, a transmis ISU Vâlcea.
Ruta Băbeni-Alunu este o cale ferată secundară, folosită în special pentru transportul de lignit din bazinele carbonifere de la Alunu şi Berbeşti către Centrala electrică de termoficare (CET) Govora
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Pînă să sară cei cu ecologeala:
    Din ce se face motorina? Din țiței.
    De unde e scos acesta? Din pămînt.

  2. Ciolannis cu tot alaiul prezidential obligat prin lege sa renunte la avion si BMW cu sirena sa faca naveta saptamanala Cotroceni-Sibiu cu locomotive vechi de jumatate de secol de ani si cu ultima revizie facuta prin 2000.
    Bucuresti-Nord Craiova o sa fie linie de mare viteza. In cel mai scurt timp o sa poata circula si TGV-ul lui Macron.

  3. Lasati bai c-au grija spurcaciunile, uciga-le toaca, ce conduc Sfanta Noastra Romanie ca trenurile sa fie tractate de tancurile amerloce. Ce nevoie mai avem noi, romanii de locomotive?

  4. Fratilor,întoarceți-vă la carul cu boi !…cu boii din guvern și parlament…

  5. Cruce la CFR fiecarr partid a pus.
    Dezastrul nu a inceput de anul trecut, este de 20 de ani. Ciuca, Ciolacu si Iohannis duc mortul la groapa 80% din trenuri sunt mai uzate si periculosse ca o masina nemteasca de pe OLX, cu kilometraj dat inapoi si rugina acoperita

  6. Deutsche Bahn asteapta frecandu-si mainile sa puna, in sfarsit, stapanire pe ruina CFR.
    Dupa care pretul unei calatorii se va tripla, democratic.
    Daca nu ati fost cuminti…

  7. Ale cui sunt locomotivele ale CFR sau private? Cine le repara ,firmele lui Gruia?In afara de Sofronic,care are 3 trenuri,nu s-a mai construit fabricat nici o locomotiva de la revolutie,toate locomotivele au peste 32 de ani. Reparatiile sunt de fapt carpeli. Banii din CFR s-au fuserit cam la fel cum s-au fuserit in toate domeniile.Merg cu trenul,ministrii din guvern,merg cu trenul propietarii trenurilor,merg cu trenul copiii lor? Nu. Pai si atunci de ce i-ar interesa situatia cailor ferate si a trenurilor.Merg cat se poate cand nu,la fier vechi,ca si asa unii le-au cumparat la pret de fier vechi.

  8. Va amintiti cu ce bucurie anuntau ca a dat drumul la trenul privat celui din psd din Tecuci pe aceeasi infrastructura? Cate promisiuni de trenuri: vagoane si locomotive au iesit pe gura hoiturilor mincinoase din politica, va amintiti? Va amintiti ca era ‘prioritate zero’ a politicienilor romani? Ce s-a ales de prioritatea zero politica din Romania? Moarte pe sinele ferate, criminalii dracului! Ei zboara zilnic cu avioane pana le ingenuncheaza si dupa, ciuciu raspundere in fata legii, pentru ca, si-au asigurat legea de parte lor „imunitate la devlaratii si la vot politic indiferent de lege si consecinte”! Sosoaca a scos fluturasul pe gura zilele astea si nimeni nu a bagat in seama acest amanunt, toti arunca cu rahat spre ea dar nu vede ‘scaparile’ voi sau nu pe legislatia favorabila politicienilor!

  9. Cat sa repare cat sa mai carpeasca angajatii CFR sau si unor firme private, se dezintegreaza pe drum. Ca la MIG-uri, casate. Statul nu o sa gaseasca pe acarul pe care vor dea vina toti politrucii. Tot sistemul feroviar se dezintegrea, tot ce au fost in stare sa-si mareasca sefii de sus lefurile si sa scada viteza pana la viteza de melc
    Puscarie nu vor vedea niciunul pentru atentarea la viata oamenilor sau subminarea economiei, aia de la minister si guvern.

  10. Bine că ați scris că CET ul de la Govora merge pe cărbune. Săptămîna viitoare tovarășul Virgil Popescu o închide și pe asta …..

  11. De ce credeți că politicienii de la noi au scos din Codul Penal sancționarea subminării economiei naționale?

  12. Sa va documentati ce locomotive au cei din Libia,Maroc Egipt,Ghana,Algeria etc si cum ne-au intors guvernantii pe noi cu 100 de ani in urma.Daca nu era Ceausescu eram si acum la stadiul de car cu boi.Dar noi avem ca directiva sa salvam planeta,asa ca o luam inaintea tuturor sa ne intoarcem la nivelul epocii de piatra , dar cu privilegiul ,sa mergem cu bicicleta,cu caruta etc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.