Inițiativă controversată! Averile, ținute departe de ochii publicului

Ministerul Culturii a pus în dezbatere publică o propunere de modificare a Legii Audiovizualului care prevede că emisiunile nu pot conține incitări la ură împotriva unei persoane pe motiv de ‘opinii politice’ și ‘avere’. Legea 504/2002 a Audiovizualului prevede în acest moment la art.40 că „Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală”, relatează stiripesurse.ro.

În legea propusă de Ministerul Culturii articolul este înlocuit cu următorul text:

  • “Art. 40 (1) Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii media audiovizuale aflați în jurisdicția României nu trebuie să conțină: (a) incitări la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, o dizabilitate, vârsta, orientarea sexuală sau cetăţenie.

Cozmin Gușă a comentat în termeni duri inițiativa: „A VENIT ȘI MOMENTUL CASTRĂRII FIZICE A PRESEI. ÎNAPOI ÎN COMUNISM!

“Miluiala” din bani publici, prin care Guvernul a închis gura presei în ultimul an, a devenit insuficientă. Se pregătește o lege prin care nu va mai fi permisă discuția critică despre “opinii politice” sau “avere” , cu alte cuvinte aberațiile politice vor trebui doar consemnate, iar eventualele averi obținute prin corupție, nu vor mai putea fi criticate.
Abia ăsta e începutul dezastrului pentru exprimarea liberă în România, final previzibil în condițiile în care trusturile media s-au comportat rușinos, “lăutărește”, adică cel care plătește comandă și muzica …”
Recomanda 5
Author

10 Comentarii

  1. Dacă vroia PeeSeeDee, aka „ciuma roșie” să dea o astfel de lege….pffffoaaaa, vă dați seama ce isterie ieșea in secunda doi pe Fb, pe toate rețelele ong-iste și ale ” societății civile” de tip #cacao aflată in solda ambasadelor occidentale și a retelei Soros ? Proteste de stradă în P-ța Victoriei a doua zi, multinaționalele își scoteau sclavii purtători de ecusoane și cartele magnetice cu lănțișor la gât la aceste proteste după programul de lucru, sarcină obligatorie, care cu bicicleta, care cu trotineta, cu copiii, cu câinii, cu recuzită scumpă formată din pancarde, bannere, pălmuțe galbene cu #cacao fără corupți, apărute miraculos si întâmplător peste noapte si strigând cât îi țin plămânii… hoții… hoții… corupții…hau hau hau…toate lozincile pentru cretinii frustrați si manipulați emoțional…era jihad , vă dați seama. Așa… că e PDL+USR adică „ai lor” la butoane și inițiatori, e liniște în sat…sictir

  2. Bine ca se pitesc si pensiile speciale. Nu le taie nimeni. Nici lefegii de la stat. Nici sporurile.
    Doar va spusei.

  3. Ce de coincidențe.
    În plandemie PNLUSR cu cât și-or fi sporit ei averile. Evident din muncă cinstită.

  4. Când mâncau werner-barna#rezist anticorupție cu gura plină nu era tot oe bază de ‘ură’. Acum când au intrat în Parlament mega-averile sunt făcute pe muncă cinstită care trebuie să stea ei multe vieți să câștige din salar câtă avere au acumulat.

  5. E doar inceputul perioadei de executari fara scrasnet a tot ce se va intampla in tara! Poate unii spun ca ‘vorbesc ca papagalul=repetari’, toate sunt atentionari care vor afuce jale in tara, mai ceva ca in comunismul de care se plang scarbele mentinute in functii cat si zabalosii care se autonumesc dezidenti politic! Ceva ascund astia, sau, doar ei pot sa incite la ura si orice, cetatenii nu au dreptul sa se planga, sa spuna nemultumirile! Dupa ce aproba legea, sa vedeti ce teroare din partea lor si tu cetatean nu ai dreptul sau voie, sa scoti o vorba!

  6. Cum au retrocedat, cat, pe cine au despagubit si cu cat, de ce nu se raporteaza nimic si nu ancheteaza nimeni guvernele ? spune:

    Parlamentul a controlat Executivul sau a gandit legislatia pentru a profita impreuna cu unii din Executiv si Justitie de portitele si neregulile cu retrocedari ?!?

  7. Asta e ,,scoala..liberalilor,amestecarea smechereasca a normalului cu anormalul pe interes personal in timp ce totul e prezentat ,,romanilor miei,,ca e facut pentru ..binele lor.Hei Siktir.Ps.Se pregatesc ,,baietii miei,,sa isi acopere sub legi tunurile si tepele din pandemie care i-au imbogatit pe multi.

  8. Sigur noi iohannisti am propus asa ceva?
    Pe de alta parte trebuie si exceptii. In forma actuala d-ul Iohannis cum mai ataca PeeSeeDee ptr opiniile politice?! De ex. doar Partidul si Comandatul Romaniei sa nu poate fi criticati/atacati. Massmedia in toate formele ei sa aiba obligatia de-a lauda Comandantul si Partidul, ca in Coreea de Nord. De unde pare inspirata acesta minunata si binevenita propunere. Probabil si interlopii agreaza porpunerea Partidului.
    Dar avem o problema, cenzura de orice fel este interzisa. Si atunci cum bagi pumnul in gura presei critice cu Partidul si Comandantul, fara a incalca Constitutia?!

  9. ce spuneam? daca acceptati miluirea soros a presei, asta vine la pas-cu-pas de manuta cu cenzura…tavalugul vine peste toti daca continuam sa acceptam masca obedientei = cenzura #spala-te pe creieri.

  10. Corect! Cum sa spui ca tatarul a vindut flota si a facut AVERE milioane de € de care nu sufla nimeni nici o vorba? Da el a vindut si tara ca sa aiba imunitate permanenta.Da cum sa spui ca aia de la inzestrarea armatei devoreaza banul public cumparind fiare vechi si facind avere din asta? Romania e tara marilor hoti fara comdamnari,a analfabetilor cu diplome de ingineri si cursuri de scurta durata de securisti la padurea Baneasa,in justitie circula in permanenta genti pline cu bani ca aia din poza de 30 de ani incoace.Cica e democratie si de-aia.Legea propusa o fi tot de-aia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.