Secretarul general al organizaţiei internaţionale de cooperare a forţelor de poliţie Interpol a tras un semnal de alarmă cu privire la operaţiunile bandelor internaţionale.
„Lumea riscă să piardă [lupta] împotriva crimei organizate transnaţionale”, a declarat Jurgen Stock pentru dpa la New York.
Stock a subliniat că Interpol are dovezi clare că grupări mafiote precum ‘Ndrangheta din Italia, care operau odinioară la scară regională, s-au extins acum pe toate continentele.
„Ele operează ca nişte întreprinderi globale”, a spus oficialul Interpol.
Grupările ar deţine „cantităţi astronomice de resurse” pentru a întreprinde operaţiuni care includ traficul de persoane şi de arme.
Principala sursă de venit a acestor bande rămâne însă contrabanda cu droguri, care se intensifică în Europa.
Autorităţile trebuie să se concentreze pe dezmembrarea celor mai mari 10 până la 15 grupări criminale care operează peste graniţe, a spus el.
„Vorbim despre toate tipurile de droguri care sunt disponibile pe pieţele infracţionale. Însă, în prezent, cocaina reprezintă în mod predominant o problemă uriaşă”, a subliniat Stock.
În pofida confiscărilor record de droguri în porturile europene majore Antwerp, Rotterdam şi Hamburg, preţurile de pe stradă şi oferta rămân neschimbate, un semn clar că nu există o penurie de droguri ilegale, a remarcat el.
Potrivit lui Stock, corupţia din porturi rămâne o problemă semnificativă, inclusiv în Europa – o preocupare frecvent ridicată de şefii poliţiei locale.
„Afluxul de droguri nu poate fi explicat decât prin faptul că, în mod evident, autorităţile portuare, oamenii care lucrează acolo sunt corupţi”, a adăugat Stock.
Deoarece este atât de profitabil”, grupurile se luptă pentru teritoriul străzii, a explicat Stock. Exemple în acest sens pot fi văzute în Suedia, Belgia şi Ţările de Jos.
Stock a adăugat că există, de asemenea, indicii că „au început” conflicte şi în unele părţi din ţara sa natală, Germania.
Stock se va retrage din funcţia de secretar general al Interpol în noiembrie, după un mandat de 10 ani.
Se aşteaptă ca brazilianul Valdecy Urquiza să fie confirmat ca succesor al său la următoarea adunare generală a agenţiei, tot în noiembrie.
La zeci de ani după ce Statele Unite au lansat aşa-numitul război împotriva drogurilor, comerţul mondial cu stupefiante ilegale continuă să producă pagube uriaşe.
Nu e nici o problemă, politică, corporația și crimă organizată seamăna foarte bine între ele și nu odată și-au dat mâna, lucrând împreună împotriva siguranței publice și drepturilor cetățeanului.
Cică, citez „Lumea riscă să piardă [lupta] împotriva crimei organizate transnaţionale”, a declarat Jurgen Stock pentru dpa la New York.” Cum adică pierde lupta cu crimă organizata global? Dar a luptat cineva la modul real cu acest flagel pornit tot din politica și cu avizul politicienilor șantajați? Nu cred! Mai au puțin și aruncă vina pe cetățenii nevinovați care nu știu cum arată narcoticele, nu ii interesează, nu au nicio legătură cu acest flagel, că de ce nu acționează și reacționează!
Baietii destepti l-au tradat pe Ceausescu pentru adera tara la mafia europeana. Una le povesteau romanilor simbriasii de la Europa Libera si cu totul alta era realitatea din vest.
Ei na,. Te faci de parcă n-ai auzit de Țăndărei,.. Sau nu știi cine și cum a construit palatele cu turnulețe din tablă,.. \sau nu ești la curent de cine sunt traficanții de imigranți și din care fonduri are africanu bani de europa,.Sunteți cu pruna-n gură și vă pică balele de isteți ce sunteți,..
La nivel global nu există nici o structură statală sau suprastatală care să lupte împotriva acestui fenomen care a cuprins toate domeniile de activitate iar Interpolul nu poate fi decât precursorul unei posibile asemenea structuri ce ar fi mai mult decât utilă și necesară. Dacă și-a imaginat cineva că Parchetul European este o asemenea instituție sau are asemenea competențe, înseamnă că este total paralel cu subiectul. Suspectez de mai mult timp că structurile de crimă organizată cunosc deja slăbiciunile sistemulelor judiciare statale și interstatale, sisteme care, repet, nu sunt organizate la nivel global iar ceea ce spune actualul șef al Interpol este mai mult decât adevărat. Intrebarea este cine și cum este sau poate fi în măsură să pună ordine în acest domeniu? Nu suntem deja cu un pas în urmă? Sper că nu mizăm pe inteligența artificială căci nici acolo, sau mai ales acolo, situația nu este deloc străvezie.