Turcia este avertizată luni că reintroducerea pedepsei cu moartea ar însemna sfârșitul negocierilor sale pentru aderarea la Uniunea Europeană.
„Introducerea pedepsei cu moartea în Turcia ar avea drept consecință sfârșitul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, citat de AFP.
Acesta a precizat că Germania și UE au o poziție clară, respectiv respingerea categorică a pedepsei cu moartea.
La rândul său, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a reamintit luni Turciei că și-a luat niște angajamente că nu va reintroduce pedeapsa cu moartea. „Nicio țară nu poate deveni stat membru al UE dacă introduce pedeapsa cu moartea”, a avertizat oficialul, conform Reuters.
Avertismentele au fost lansate după ce președintele turc Recep Erdogan a invocat duminică reintroducerea pedepsei capitale după puciul eșuat. Erdogan a spus că Turcia trebuie să evite „orice întârziere” în reintroducerea și aplicarea pedepsei cu moartea.
„Cred că Guvernul va discuta cu opoziția, iar decizia va fi luata fără îndoială”, le-a spus Erdogan duminică susținătorilor săi care scandau că vor pedeapsa cu moartea pentru puciști.
Turcia a abolit pedeapsa cu moartea în 2004.