Avertizați să stea în casă, au ieșit buluc ”să vadă ursu`!”

Locuitorii Ploieștiului au fost avertizați cu privire la prezența unui urs în municipiu. Autoritățile au făcut apel la prudență, au trimis mesaje RO ALERT, potrivit Observatornews.ro. Locuitorii sunt însă curioși, ei vor să vadă ursul și au ieșit pe stradă.

 Observat inițial lângă Gara de Nord din Ploiești, vineri noapte, animalul a fost filmat în timp ce alerga pe mijlocul drumului, printre blocuri.

„Pare că are crotal. Ceea ce înseamnă că a fost la un moment dat prin și relocat”, a explicat primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.

Cu polițiștii și jandarmii pe urmele sale, ursul s-a îndreptat spre periferia municipiului, într-o zonă de case.

Urmărirea s-a încheiat în zona terenurilor virane din nordul orașului, dar animalul nu a fost capturat.

„Am reuşit să ne lămurim că este undeva în zona fostei pepiniere din spatele Judeţeanului.

Deci este între Judeţean şi Vega”, a mai declarat edilul, făcând referire la o zonă în care a mai fost remarcată prezența urșilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

10 Comentarii

  1. Apropo de Ursi,
    Data fiind Frecventa ATACURILORUrsilorla OAMENI, at rtebui ca STATUL, pana la Rezolvarea Chestiunii
    SA IMPORTEsau sa DEA SARCINA unor Savanti inca existenti sa FACA un Spray SPECIAL pentru Ursi.
    Exista in Rusia la Cercetatorii si Pescarii din Arctica si este eficient!

    Daca FUGE Namila de Urs Alb, in Mod sigur Ursii din Romania vor FUGI si mai rapid!
    Think ABOUT!

  2. Bine că au voie cei care au distrus zonele de pădure ale urșilor construind vile și defrișând zonele, dar cei din oraș, comuna sau sat, sa stea închiși în casă!

  3. Primarul Ploieştiului e Andrei Volosevici ????
    Deci de asta arată aşa municipiul Ploieşti !!!

    Oare mai candidează ?
    Oare l-o mai vota cineva ?

  4. Unde-i ursul? Pai, tocmai a fugit spre stanga ! Aoleu, ce vorbesti, haideti sa-l cautam in dreapta! Si uite asa ursul este cu noroc si de negasit! Al naibi urs!

  5. N-ai ieşit dom’le buluc să vadă ursul – AU IEŞIT CA LA URS!

  6. Iată efectu’ slugărniciei ArrahatuluiRaid șî a restului găștii, față dă Marele Lickurici care se pregătește dă război pă teritoriu’ Rromînistanului, construind un bunkăr dă 3 melearde dă koko, dupe modelu’ celui dă la Avdiivka: „RromAlert” în Reppublika dă șese zîle dă la Poolești, a lu’ Karagiali (străbuniku’ lu’ Mr. Beeekaly)……[Rumburak]

  7. @ „maxtor”, 18 mart. 2024 la 5:22
    Iată efectu’ slugărniciei ArrahatuluiRaid șî a restului găștii, față dă Marele Lickurici care se pregătește dă război pă teritoriu’ Rromînistanului, construind un bunkăr dă 3 melearde dă koko, dupe modelu’ celui dă la Avdiivka: „RromAlert” în Reppublika dă șese zîle dă la Poolești, a lu’ Karagiali (străbuniku’ lu’ Mr. Beeekaly).
    „e si „in călduri”….”
    Păi d’-aia ieșiră ploieștencili……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.