Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Sudanul de Sud.
Update: Bilanţul accidentului de avion a fost revizuit la 14 răniţi, a anunţat ministrul Informaţiei din statul Wau, unde a avut loc incidentul, citat de AFP.
Bilanţul anunţat iniţial era de 44 de morţi.
„Am primit 14 pacienţi care au fost internaţi (…) şi sunt în stare gravă”, a declarat oficialul.
Directorul companiei sud-sudaneze South Supreme Airlines, Gabriel Ngang, a declarat că la bordul aeronavei se aflau „40 de pasageri şi cinci membri ai echipajului”.
El a precizat pentru National Courier că toţi pasagerii au fost evacuaţi în viaţă.
Aeronava efectua o cursă între capitala ţării, Juba, şi Wau.
Potrivit unei surse aeroportuare, accidentul ar fi fost provocat de condiţii meteorologice dificile.


