Adrian Penciu, avocatul preşedintelui CCA, Vasile Avram, a declarat, sâmbătă, la sediul DNA, că procurorii anticorupţie nu l-au audiat încă pe clientul său şi nici nu l-au informat cu privire la vreo acuzaţie, după ce acesta adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Când o să ştim acuzaţiile vi le vom spune, în acest moment domnului Avram nu i s-a adus la cunoştinţă nicio învinuire, nu i-a fost luată nicio declaraţie, iar tot ce a apărut în presă şi pe la televiziuni sunt simple aberaţii. Domnul Avram aşteaptă să vadă dacă are cineva ceva să-i impute sau nu. Nici măcar nu am stat de vorbă cu procurorul de caz. Nu ştim de ce a fost adus cu mandat de aducere”, a spus avocatul lui Vasile Avram, citat de Mediafax.
Referitor la prezenţa arbitrului Andrei Chivulete la sediul DNA, Penciu a precizat: „Domnul Chivulete nu are nevoie de nicio reprezentare, a fost audiat, probabil, ca martor”.
Preşedintele CCA, Vasile Avram, a fost dus, sâmbătă, la sediul DNA, după ce procurorii anticorupţie au efectuat în această dimineaţă o percheziţie la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor.