Ororile de la Mureș: Prefectul și subprefectul au fost demiși

Cazul a fost descoperit de Centrul de Resurse Juridice, organizaţie implicată şi în dezvăluirile privind azilele groazei din Voluntari.

De (R.C.)
Ororile de la Mureș: Prefectul și subprefectul au fost demiși

Cazul a fost descoperit de Centrul de Resurse Juridice, organizaţie implicată şi în dezvăluirile privind azilele groazei din Voluntari.

Prefectul şi subprefectul de Mureş au fost eliberaţi din funcţie, urmare a situaţiei descoperită la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Ştim foarte bine că sub coordonarea prefecţilor şi a subprefecţilor s-au făcut controale timp de o lună de zile. Din câte am înţeles, AJPIS-ul controlase acest centru cu o zi sau două înainte şi spusese că nu e nicio problemă. Doamna ministru a Muncii a luat decizia de a face o comisie disciplinară, conform legii a fost destituită persoana care a condus AJPIS-ul. Eu astăzi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul şi ministrul de Interne, domnul Cătălin Predoiu, şi am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului. Trebuie să înţelegem foarte bine care este rostul nostru şi care este rolul statului în acest moment. (…) Atât timp cât eu am dispus ca prefectul să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim. Repet, am convenit împreună cu domnul Predoiu decizia de eliberare din funcţie a prefectului şi subprefectului judeţului Mureş, este una corectă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Mai multe persoane au fost găsite în subsolul unui imobil din satul Bărdeşti, comuna Sântana de Mureş, în condiţii improprii, în urma unui apel la 112.

Cazul a fost descoperit de Centrul de Resurse Juridice, organizaţie implicată şi în dezvăluirile privind azilele groazei din Voluntari.

În urma mai multor sesizări, CRJ a efectuat joi o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă „Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Bărdeşti.

„Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale. O altă persoană din subsol era acoperită de fecale şi sânge la nivelul feţei şi al mâinilor. Celelalte 2 persoane nu se puteau mişca şi nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13,30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului. După aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria ‘Materiale de construcţii’. Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 mp, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi”, informa CRJ într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Esuatul Bestialul si Criminalul Stat Roman. Ce sublim nestiutorii de prefectii si sub(supt in dialect politic)prefectii sunt demisi. Serios?!? Doar atat ?!? Politrucul de Sibiu va spus clar ca este de ajuns sa nu mai investigati si a -ti facut intocmai. Ce rost mai are sa mai descoperiti alte si alte crime si orori pe care le savarsesc angajatii Statului Esuat Roman. Asadar cazul Caracal este pistol cu apa pe langa crimele din centrele groazei. Si nu demisii trebuiesc mii de arestari pentru persoanele implicate in aceasta Industrie a Faradelegii.

  2. 50% din bugetari sunt paraziți. Parazitează resursele tarii și ne duc în subdezvoltate. Asta e romanistanul

  3. Păi bre…Doar se știa de toți.. Toată România e in situația creată… demult timp..Acuzația e de JAF Și CRIMĂ PREMEDITATĂ,..Clar..Dosare penale la organele de control în primul rând..

  4. Păi bre…Doar se știa de toți.. Toată România e in situația creată… demult timp..Acuzația e de JAF Și CRIMĂ PREMEDITATĂ,..Clar..Dosare penale la organele de control în primul rând..

  5. Daca „Ajpixul” plătește cate 7.000 de lei/luna/vârstnic când se duce in control nu-i numără pe cei cărora le plătește banii? Bătrânii sunt ascunși prin beciuri, controlul se lasă cu căprioare la grătar stropit cu vin bun și toate lumea e fericita. Așa se fac controalele la romani. Până s-a prins și ONU de tortura bătrânilor cu dizabilități. Împăratul „democrat” român e gol!

  6. Daca „Ajpixul” plătește cate 7.000 de lei/luna/vârstnic când se duce in control nu-i numără pe cei cărora le plătește banii? Bătrânii sunt ascunși prin beciuri, controlul se lasă cu căprioare la grătar stropit cu vin bun și toate lumea e fericita. Așa de fac controalele la romani. Până s-a prins și ONU de tortura bătrânilor cu dizabilități. Împăratul „democrat” român e gol!

  7. Este ordin ferm de la elitele sataniste globaliste sa fie exterminati batranii pe care ei ii considera manacatori inutili pentru ca acum nu le mai aduc lor profituri. Asa se face noua ordine mondiala cu crime, razboaie, cu imbolnavire prin injectare, prin imprastiere de boli cu ajutorut tantarilor, prin infometare si confiscarea banilor din banci pentru ca oamenii sa ramana muritori de foame, deoarece banii reali in numerar vor fi desfiintati. Romania coordonata de Iohannis, Ciolacu, Ciuca, Geoana de la NATO sau Hellvig de la SRI sunt parte activa a planului satanistilor globalisti de exterminare a populatiei Romaniei. Dupa cum se vede clar, planul este in plina desfasurare, nu este nici o teorie a conspiratiei la mijloc.

  8. Ce de prosti! Pai voi ii demiteti pe aia ce nu aveau nici o idee despre ce se intampla in curtea lor, dar….LASATI IN FUNCTIUNE ACELASI SISTEM CE S-A DOVEDIT CORUPT, NEFUNCTIONAL SI PLIN DE SLABICIUNI. ADICA GENOCIDUL IMPOTRIVA BATRANILIR ROMANIEI VA CONTINUA CU ALTE PERSONAJE LA O ALTA DATA.
    Oameni buni! Sistemul privat ce cauta profitul si jefuieste pensionarul Roman trebuie defiintat. Rolul statului Roman este de a se implica DIRECT SI NU PRIN SRL PRIVAT IN SANATATEA SI SIGURANTA BATRANILOR SI COPIILOR DIN ROMANIA..Si de nu o vor face stiti unde sa merger pt a trage la raspundere un singur om. Treceti azilele sub Ministerul Sanatatii cu asistenta medicala, sociala si securitate ridicata. Nu lasati vietile copiilor si batranilor Romaniei in mana unor privati ce ii jefuiesc.

  9. Alcibiade.Braila. Pentru ca numai dacii liberi se comporta asa.Voi ce va dati romani mereu suprindeti cu cinismul vostru.

  10. Pare o înscenare. De unde știm că persoanele ascunse, descoperite în subsolul clădirii, nu fuseseră aduse acolo recent, la ordin, din altă parte, chiar de către așa numiții „salvatori”, ca să mai aibă Ciolacu un pretext de demisii și scandal în presă.

  11. PARIEZ 1 LEU contra a 1 000 EURO

    ca in Romania europeana -NU EXISTA JUDET in care sa nu fie cel putin un AZIL DE GROAZA – plin de tortionari romani .

    Noi romanii = suntem salbatici – nu suntem evoluati mental civilizational la nivelul ajuns de Omenire in anul 2023 .

  12. Orori? Sa fim seriosi, sunt complice la toate infractiunile grave comise, in afara de abuzul in serviciu! Altceva, cica taie 200 mii locuri de munca neocupate, minciuni! Dar agentia mamut care o infiinteaza, nu cumva are la baza ocuparea acestor locuri de munca cu salarii ingrozitor de mari? Cica ar avea 80 de sefi, fiecare sef va avea proprii subalterni, nu inteligenta artificiala, inteligenta politica numita, proprii subalterni vor avea angajati destui care executa ordinele celor 2 anterioare paliere! Si avem o agentie de tip parlament cu peste 400 luxosi dar nu e votata de cetateni ca sa reprezinte ceva in Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.