Bâlbâiala din jurul lui Cîrstoiu e ”activitate socială vie”

Explicația liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu pare mai degrabă că ar avea rostul ”să-l scoată” dintr-o situație penibilă. El spune că lipsa de abilitate a coaliției în gestionarea situației candidatului coaliției la Capitală ar fi ”activitate socială vie” și nu incompetentă cum am fi putut crede. Declarațiile au fost făcute la B1 TV, unde liberalul a explicat că PNL și PSD nu au eșuat.

„Nu e un eșec al partidelor care susțin candidați independenți, e un eșec al candidaților independenți de a obține voturile partidelor. Așa s-a întâmplat și la europarlamentare cu dna Ramona Chiriac”, a  precizat Daniel Fenechiu, făcând referire la fosta șefă a Reprezentanței Comisiei Europene la București, care trebuia să deschidă lista de candidați PNL-PSD la europarlamentare.

Ea s-a retras până la urmă, așa că lista e acum deschisă de social-democratul Mihai Tudose.

Fenechiu se contrazice însă admițând că premisa inițială de la care a pornit coaliția s-a dovedit a fi greșită, fiind astfel nevoie de o schimbare a strategiei cu soluția celor două candidați separați la Primăria Capitalei.

Ce spune Fenechiu despre o declarație, din februarie, a liderului PSD, Marcel Ciolacu?

„Dacă PSD vine cu Firea iar PNL vine cu Burduja, statistic vorbind, primarul în funcție are cele mai multe șanse. Ar fi o catastrofă să continue Nicușor Dan”.

Întrebat ce s-a schimbat de atunci, Fenechiu a spus

„Politica e o activitate socială vie, nu mereu rațiunile care justifică un anumit tip de decizie se adeveresc în timp. Decizia coaliției a fost să vină cu un candidat independent, care să obțină voturile ambelor partide și care să câștige Primăria Generală.

Sondajele au arătat că cele două partide obțin un procent semnificativ mai mare decât candidatul independent. Și atunci, lăsând la o parte motivele pentru care dr Cîstoiu nu reușea să ajungă în zona procentelor celor două partide – că e vorba de integritate, de faptul că nu era așa familiarizat cu viața politică, de faptul că e independent – în momentul ăla coaliția a trebuit să ia o decizie”.

„Urmare a constatării că, totuși, bucureștenii votează cele două partide și că procentele lor, în situația unor candidați branduiți de partide și care să fie locomotive pentru partide, vor fi mai mari, s-a revenit la decizia anterioară și astfel președintele PNL București, dl Burduja, și președintele PSD București, dna Firea, au fost desemnați să fie candidați. Deci e vorba de constatarea împrejurării că premisele de la care s-a pornit nu au fost validate de practică, de evoluțiile ulterioare. Când iei o decizie în politică, se poate ca ea să nu producă efectele pe care le-ai constatat”, a mai declarat senatorul liberal.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. liderii poolitici PSDPNLsi-au dat arama pe fata: gaunosi,cretini si pacalici ai propriilor interese electorale
    Sa o aduci iar,pe mama lagarelor de exterminare batrani din Voluntari, in atentia electoratului,e prostie fara limite tipica Godeilor PSDPNL

  2. „nu e un eșec”, e o VICTORIE !
    La cât mai multe asemenea VICTORII, măR🤣g
    ●(RumburKK- PeZeDea TL & TM -RumburKK)●

  3. Prostia și incompentența nu fac parte din acest ‘dans în doi’ între cele două partide care alcătuiesc ‘guwernul meu’.

  4. Urmare a miopiei politice. Alianta susanea s-a umflat ca broscoiul care a vrut sa egaleze boul. Asadar, cu pecetea trufiei pe chip, pesede si penele, stigmatizand cetățenii, traficand iluzii mincinoase, au tesut o pânză deasă ca sa intunece mintile. Bogdaptosteala, ca pe vremea fanarioților. Drept urmare, delincventul dr Cirstoiu, la randu-i, a venit cu teme incolore, inodore si insipide. Insa, bobarnacul destinului! Acel deget ridicat sau coborat, care in arenă gratiaza sau condamna invinsul. Or, cadavrele din dulapurile lui Cirstoiu, de la stat sau de la privat, au hahait sinistru ca in filmele cu Dracula. Suntem in fata unei dovezi elocvente ca aceste doua liote nu au avut nicio strategie. Si a aparut Ciolacu si s-a lepadat Ciolacu de dr si s-a spalat Ciolacu pe maini. Caci Pilati, Irozi, Ane si Caiafe exista in „Gradina Maicii Domnului”. Nesfârșite, cu adevarat, sunt parafoxurile naturii carpato-danubiano-pontice!

  5. alt slug-oi al sistemului securici al „digitalizarii” omului de rand, in timp pe ei nu-i atinge nimeni la furaciuni si crima organizata…

  6. Absolut, este activitate sociala vie. Este ca bancul cu baba la piata de peste. Baba il intreaba pe vanzator daca pestele este proaspat. Vanzatorul zice, cum sa nu fie proaspat pestele, nu vedeti ca misca? La care baba raspunde: da maica, misca. Si eu misc, sunt si eu proaspata?
    Comasatii au activitate sociala vie, inca mai misca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.