Bâlciul deșertăciunilor la Opera Națională București

În plină pandemie, instituțiile de spectacole din România s-au străduit să mențină activitatea propriilor colective artistice, atât sub aspectul repetițiilor desfășurate în vederea menținerii formei angajaților, cât și prin programarea unor spectacole și concerte, adaptate restricțiilor impuse de către autorități.

Managerul Operei Naționale București, Ignat Fănel, a abordat problema în funcție de propria viziune: a închis total instituția, atât pentru spectacole, cât și pentru repetiții, prelungind decizia și după încheierea stării de urgență. Contractele adiționale ce legiferau munca la domiciliu au fost semnate tardiv, retroactiv, pe genunchi, în parcarea instituției, impunând artiștilor renunțarea la studiu în instituție.

Managerul Operei Naționale București nu a aplicat prevederile din Codul Muncii, în speţa de faţă, s-a semnat, în data de 29.05.2020, un act adiţional privind schimbarea unui punct din contractul individual de muncă ale cărui efecte se produseseră începând cu data de 15.05.2020, lucru care reprezintă o încălcare a legislaţiei în vigoare şi, implicit, un abuz al domnului manager.

În perioada estivală, sub impulsionarea Ministerului Culturii, Ignat Fănel a decis reluarea activității, exagerând în ceea ce privește numărul artiștilor implicați, fapt ce a dus la infectarea cu virusul Corononavirus, a cel puțin zece artiști, în timpul evenimentului Promenada Operei. Când numărul persoanelor infectate din București a crescut foarte mult, Ignat Fănel a suspendat ex abrupto activitatea artistică, interzicând din nou accesul muzicienilor în operă, inclusiv pentru repetiții. Aceștia au încercat în zadar să își convingă managerul că munca la domiciliu nu se poate efectua în totalitate în cazul lor, deorece studiul individual nu se poate realiza în condiții normale la domiciliu pentru toate categoriile de instrumente.

Decizii arbitrare care au creat haos la Opera Naţională Bucureşti

Pe scurt, domnul manager a confundat repetiția cu studiul și instrumentele voluminoase și generatoare de volum cu cele mai silențioase, cerându-le timpanistului, tubistului și trompetistului să facă studiu la domiciliu. Unii ar fi deranjat tot cartierul, alții ar fi trebuit să decupeze tocul ușii sau să spargă pereții pentru a căra instrumentele.

Actele adiționale – un accesoriu lipsit de importanţă pentru punerea în practică a legislației din domeniul muncii

Hotărârea de trecere a întregului personal artistic în muncă la domiciliu a fost luată printr-o decizie managerială, managerul fiind conştient că membrii consiliului administrativ se vor opune, sesizând pericolul deprofesionalizării. Decizia de a trimite personalul Operei Naţionale din Bucureşti în muncă la domiciliu este o eroare gravă, dat fiind faptul că legiuitorul a reglementat munca la domiciliu, în general, pentru societățile de producție.

La Opera Națională București aplicarea legii a rămas doar la nivel de opţiune, având în vedere că, potrivit Legii 53/2003, după decizia de a trece personalul în muncă la domiciliu, era obligatorie încheierea actelor adiționale, în care trebuia să existe precizarea foarte clară, conform capitolului 9 ”Munca la domiciliu”. Articolul 109 prevede: ”Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în forma scrisă şi conţine, în afară elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:

a) precizarea expresă ca salariatul lucrează la domiciliu;

b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept sa controleze activitatea salariatului sau şi modalitatea concretă de realizare a controlului;

c) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează”.

Politizare și conducere discreționară la Opera Națională București II

Pe parcursul acestei perioade, din motive pe care le putem intui, managerul a încheiat și plătit 83 de contracte pentru colaboratori permanenți, deși Opera Națională București nu avea spectacole programate, colaboratori care nu au participat la spectacolele pentru care s-au încheiat contractele de colaborare și nu au fost menționați la avizierul pentru repetiții, în timp ce peste 300 de angajați plătiți deja în baza unor contracte de muncă, nu puteau obține dreptul de a repeta în instituție.

În acest sens, câteva persoane angajate ale Operei Naționale București mi-au relatat, cu lacrimi în ochi, despre faptul că ei nu sunt lăsați să repete la locul lor de muncă.

Trecând peste faptul că acești colaboratori au fost plătiți pentru a repeta în incinta operei, în vederea a ceva ce nu se întrevedea la orizont, în lunile august-noiembrie, au fost plătiți de către managerul, Ignat Fănel, şi pentru studiu individual la domiciliu!

Acest lucru înseamnă să fii vătaf și să faci ce vrei cu banul public…

Odată cu noul an, pentru revigorarea activității artistice, Ignat Fănel a decis transformarea ”studentei” sale, Monica Luca, din soprană în jurist debutant prin mutarea Monicăi Ghinea de pe actualul post, acela de referent responsabil cu Legea 544 din 2001. În ultimul an, la biroul juridic, cele ”două Monici” au fost angajate prin propia voință a managerului, fără a scoate postul la concurs.

Odată lucrurile puse pe roate, Fănel Ignat a decis reluarea activității prin… ați ghicit… munca la domiciliu. Opera Națională București a fost, astfel, singura instituție care nu a existat în peisajul artistic românesc în perioada grea pe care am traversat-o. Într-o perioadă în care artiștii au făcut eforturi, s-au reinventat, au încercat sub diferite forme, mai mult sau mai puțin reușite, să ”facă ceva”, Ignat Fănel a târât Opera Națională din București într-un nemeritat con de umbră, singurele sale acțiuni fiind cele estivale, oblăduite de Ministrerul Culturii și realizate cu parteneri externi de scenotehnică și promovare, deorece capacitatea sa de adaptare a fost nulă, iar preocupările sale au fost îndreptate exclusiv către interesul personal, manifestat atât sub formă revanșardă, cât și sub forma prezervării puterii dătătoare de avantaje materiale și nu numai.

Sarabanda deciziilor proaste la Opera Națională București

Aplicarea legii la Opera Naţională Bucureşti, obligaţie sau opţiune?

După cum spuneam, aplicarea opţională a legii la Opera Naţională Bucureşti nu ar trebui să devină un obicei, iar pentru aceasta sunt necesare nişte vigilenţa şi obiectivitatea instituţiilor de control. În anul 2019, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Opera Națională București, acesta având ca tematică „Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor”. Acest control, printre altele, trebuia să efectueze inventarul muzeului sau să verifice dacă acesta fusese făcut anterior, lucru care, în fapt, nu a avut loc și, mai mult, după spusele celor din interior, din acest muzeu, nu mai există decât câteva piese. Înainte de toate, merită amintit faptul că acest muzeu conținea obiecte de patrimoniu național care sunt, potrivit legii, inalienabile. Mai mult, la finalul fiecărui an managerul are obligația de a efectua un inventar, însă în acest caz nu a mai fost efectuat de foarte mulți ani. În urma solicitării către Curtea de Conturi privind informații publice în legătură cu muzeul şi controlul inventarului efectuat de către auditori, instituția a formulat un răspuns evaziv, exact așa cum se procedează în cazul anumitor instituții atunci când doresc să ascundă un adevăr.

După cum se poate observa, am solicitat să mi se spună dacă un angajat al Curții de Conturi a României, căruia, momentan, nu îi vom dezvălui numele, care frecventa foarte des Opera Națională București, și care, conform celor relatate de către angajații operei, ar fi avut o relație de prietenie cu managerul Ignat Fănel, a făcut parte din corpul de control care a efectuat verificările la această instituție de cultură.

Curtea de Conturi a României a evitat să precizeze dacă acea persoană a făcut parte din echipa de control, motivând legea protecției datelor cu caracter personal în loc să formuleze un răspun clar afirmativ sau negativ în legătură cu informația solicitată.

Conform principiului o mână o spală pe alta şi amândouă spală faţa culturii româneşti, intituţiile de cultură sunt frumos prezentate şi ambalate în poleiala civilizaţiei şi a evoluţiei unei societăţi, dar nu sunt decât o modalitate de a satisface interese grup despre care mulţi se tem să vorbească şi,, cu atât mai puţin să facă demersuri pentru asanarea acestora.