Balena beluga rătăcită în Sena va fi mutată

O balenă beluga blocată de câteva zile în râul Sena, departe de apele arctice sau subarctice în care trăiește în mod normal, va fi mutată marți într-un bazin cu apă sărată pentru verificări și îngrijiri, a anunțat o organizație implicată în salvarea sa.

Beluga, care s-a rătăcit în Sena săptămâna trecută și a parcurs înot aproape jumătate din distanța până la Paris, a fost închisă în ecluza unei nave, unde a primit vitamine și antibiotice în weekend, dar nu a reușit să mănânce, au declarat reprezentanții organizației neguvernamentale Sea Shepherd France, potrivit Reuters.

Nu se știe de ce balena s-a îndepărtat atât de mult de habitatul său natural, existând îngrijorări serioase cu privire la șansele sale de supraviețuire în apele calde ale Senei.

„Astăzi este o zi mare pentru beluga și pentru toți cei implicați în salvarea ei”, a declarat Sea Shepherd France într-un tweet.

În acvariul cu apă sărată, balena „va fi monitorizată și va primi ajutor, cu speranța că poate fi vindecată. Va fi apoi eliberată în mare cu, sperăm, șanse mai mari de supraviețuire”, au explicat salvatorii.

Imaginile filmate luni cu drona au arătat balena albă ieșind la aer în timp ce făcea cercuri lente în ecluză, chiar sub suprafața apei.

La sfârșitul lunii mai, o orcă grav bolnavă a înotat zeci de kilometri pe Sena și a murit din cauze naturale după ce încercările de a o ghida înapoi în mare au eșuat.

În septembrie 2018, o balenă beluga a fost observată în râul Tamisa, la est de Londra, timp de câteva zile, în ceea ce a fost atunci cea mai sudică apariție a unei beluga în raport cu țărmurile britanice.

 

sursa foto https://twitter.com/seashepherdfran

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.