Banaliştii politici au plecat, televiziunile inutile au rămas

TVR a renunţat la serviciile doamnelor Ioana Lupea şi Andreea Pora şi ale domnilor Mircea Marian şi Dan Turturică, patru dintre banaliştii politici pentru care Traian Băsescu este un mare om, un mare caracter şi un mare şef de stat.

Dar cântăreţii regimului Băsescu n-au fost scoşi de pe scenă în aplauzele publicului plătitor de taxă tv pentru că televiziunea publică atinsese cele mai înalte culmi ale obedienţei. Reacţia TVR a venit la puţin timp după ce ANAF a blocat conturile instituţiei pentru datorii de 270 de milioane de lei. Însă nu doar salariile ridicătorilor de osanale au îngropat televiziunea publică în datorii. De fapt, lefurile cu care erau plătiţi banaliştii politici reprezintă o mică parte a cheltuielilor făcute de TVR cu cei peste 3.000 de angajaţi, cu telefoanele, cu deplasările şi cu achiziţiile de aparatură şi de programe.

Atunci când doamna Lupea şi cu domnul Marian au părăsit studiourile televiziunii publice, aceştia ar fi trebuit să scoată din priză staţia de emisie folosită de TVR Info, un post care nu se adresează nimănui şi, deci, nu-şi are rostul. La plecare, doamna Pora şi domnul Turturică ar fi putut să oprească staţia folosită de TVR 3, o televiziune la care se uită doar angajaţii plătiţi să supravegheze emisia. În acelaşi timp, TVR ar trebui să renunţe la studiourile teritoriale răspândite în toată ţara, pentru că muzică populară, discuţii plictisitoare despre creşterea gogoşilor de mătase şi dezbateri anoste despre ce trebuie făcut atunci când îţi este sete există şi pe alte posturi de televiziune.

Recomanda [votes_up id=144541]
Sorin Avram 785 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.