Bănescu, după comentariile lui CTP referitoare la teroriști și pelerini

Comentariul jurnalistului Cristian Tudor Popescu referitor la pelerinii de la Iași, prilejuit de sărbătoarea religioasă a Sf. Cuvioase Parascheva, atrage atenția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.  Reamintim, CTP  a fost reclamat la CNCD pentru parelela între teroriștii musulmani și ortodocșii care merg în pelerinaj la moaștele Sf. Parascheva.

„Nu credința curată în Dumnezeu iscă violența și terorismul, ci idolatrizarea ei. Degradarea ei prin adaptarea la scopuri impure, meschine, chiar criminale, rezultate din strâmba raportare la conținutul prost sau deloc înțeles al relației cu Dumnezeu (religio).

Există patologii ale religiei și credinței, așa cum există patologii ale libertății manifestate luciferic, isteric, nihilist.

Contradicția ireconciliabilă apare, de aceea, între două credințe false – cred că cred, adică cred în „credința” mea, nu în Cel care îmi cere dificila smerenie/ cred(!) că Dumnezeu nu există, nu-i iert inexistența și, de exemplu, nu pierd nicio ocazie de a mă compromite persiflând-i pe credincioși – nu între Rațiune (intrinsecă ființei) și Credință (element structural al conștiinței care orientează privirea metafizic spre Sus, de unde vine Lumina.

Credința nu e o simplă convingere pe care o posedăm conjunctural, ci onorabila încredere investită în ceea ce Rațiunea însăși ne divulgă că există: un Creator care nu poate să nu iubească ce a creat (ființe total libere care i se pot întoarce împotrivă, infestând lumea cu suferință), o viață și o lume ce nu pot să nu urmeze celor limitate, necesar și simultan absurd, de moarte.

Rațiunea, fiind „rațională” și aderentă natural la realitate, nu va comite prostia (omului doar inteligent și suficient) de a disprețui credința, perfect naturală la rândul ei.

Aceasta îmbrățișează, nu contrazice realitatea, Îl caută și dibuiește pe Autorul infinit de inteligent al Universului străbătut de ordine, verticalizează atenția, lărgește gnoseologic percepția, împacă generos contrariile.

Paradoxul, nu silogismul epistemologic, surprinde și relevă miezul realității, abordează fertil taina, satisface cu adevărat inteligența.

Un creștin sau un musulman (supra)rațional, nu irațional și fanatic credincios, va fi natural preocupat de ascensiune morală, nu de agresiune militară, de viață ca dar plin de sens, nu de suprimarea ei ticăloasă în numele unor recompense „cerești” suspect de pământești…

Teroriștii care-L invocă sacrileg pe Dumnezeu sunt exemple de abisală degradare spirituală. Chipuri hidos criminale ale Răului care asaltează furibund viața unor oameni obișnuiți și nevinovați care își țes trudnic binele lor fragil.

Exemple teratologice de dezumanizare.

Pelerinii pașnici, cu sau fără multă școală, necăjiți sau bucuroși, tăcuți și cuminți, în realitate niciodată ridicoli, indică pulsatil luminos pe harta credinței în Binele întrupat, în sfințenie (curăția inimii) și posibilitatea dovedită a dobândirii ei concret transfiguratoare, punctele cardinale ale bunului-simț și bunei-cuviințe în haosul unei lumi înstrăinate de ele și de Sens, căreia Creatorul îi dăruiește iar și iar o șansă. Cum altfel?”