Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, scrie, într-o postare pe Facebook, despre canonizarea de către Biserica Ortodoxă Română a unor clerici români.
„Sfinții, canonizați sau nu, sunt oameni. Diferiți între ei. Sfințenia ca stare progresivă de curăție a inimii și a minții coborâte adesea în ea, cunoaște trepte, grade diferite de trăire, înțelegere și incandescență. Numitorul comun? Pocăința reală urmată de iubire răsfrântă asupra tuturor și exprimată prin bunătatea care dăruiește, iartă, mângâie, îndreaptă, împacă, mântuiește. Inclusiv după moarte”, scrie Vasile Bănescu, pe Facebook.
Sfinții nu trebuie asociați doar cu vremurile îndepărtate, întrucât fiecare epocă are sfinții ei, mai spune Bănescu.
”Sfinții nu trebuie asociați doar cu negurile istoriei, cu peșterile munților sau dunele deșertului. Aceia au fost doar sfinții vremii lor. Așa cum nu pot fi asociați exclusiv cu modelele biblice. Acelea au fost doar cele mai înalte, crescând în sfera de lumină, adesea orbitoare, a Revelației în desfășurare. Fiecare epocă are sfinții ei. Chiar și a noastră”, spune Vasile Bănescu.
Dumnezeu,este știință și cunoaștere;știința va demonstra cine este Dumnezeu.