Bani pentru arme. Zelenski a zis tot

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina și-a asigurat până acum 1,5 miliarde de dolari din partea aliaților săi europeni pentru achiziția de arme americane, ca parte a unui mecanism despre care el spune că ”întărește cu adevărat apărarea noastră”, transmite Reuters.

”Până acum avem deja 1,5 miliarde de dolari promiși. Prin intermediul inițiativei NATO Lista de Necesități Prioritare a Ucrainei (PURL), membrii NATO pot coopera pentru a achiziționa arme de fabricație americană pentru Ucraina, un mecanism care întărește cu adevărat apărarea noastră”, a scris Zelenski pe rețeaua socială X.

Președintele ucrainean a precizat că Olanda a contribuit cu 500 de milioane de dolari, Danemarca, Norvegia și Suedia s-au angajat în mod colectiv să contribuie cu 500 de milioane de dolari, iar Germania va finanța un pachet de echipamente militare și muniție provenind din Statele Unite și destinat Ucrainei în valoare tot de 500 de milioane de dolari.

Aceasta este o consecință a acordului convenit de Rutte și Trump la Casa Albă pe 14 iulie, potrivit căruia aliații europeni și Canada vor contribui la finanțarea pachetelor periodice de asistență militară americană destinată Ucrainei, fiecare având o valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari.

Aceste pachete de asistență vor conține echipamente și muniții identificate de Ucraina ca fiind ‘priorități operaționale’ și includ capabilități pe care SUA le pot furniza în cantități mai mari decât Europa și Canada.

NATO va coordona livrarea pachetelor prin comandamentul de la Wiesbaden (Germania).

De asemenea, Zelenski i-a cerut joi premierului britanic Keir Starmer ca Regatul Unit să se alăture inițiativei PURL, acronimul din engleză al mecanismului denumit ”Lista de Necesități Prioritare pentru Ucraina”, prin care statele europene cumpără din SUA arme și muniții destinate în final armatei ucrainene, relatează agenția EFE.

După întâlnirea cu Starmer la Londra la reședința oficială a premierului britanic, Zelenski a scris într-un mesaj pe contul său de X că oferirea unor garanții de securitate Ucrainei, în cazul unui acord de pace cu Rusia, și ajutorul militar pentru Kiev, prin mecanisme precum PURL, au fost abordate în întrevederea lor.

”Am discutat, de asemenea, despre mecanismele pentru furnizarea de arme, cum ar fi programul PURL, și am îndemnat Regatul Unit să se alăture acestuia”, a subliniat Zelenski, care a descris întâlnirea cu Starmer drept ”bună și productivă”.

PURL completează alte inițiative în curs de desfășurare pentru a sprijini Ucraina, precum NSATU, fondul fiduciar al NATO pentru Kiev, sau așa-numitul pachet de asistență cuprinzător (CAP), precum și o gamă largă de măsuri bilaterale din partea aliaților și a țărilor partenere.

Recomanda [votes_up id=868425]
Author

31 de Comentarii

  1. Este discutabil daca acei bani vor fi intr-adevar cheltuiti pe arme si nu vor ajunge in conturile oligarhikor, ascunse in paradise fiscale.

  2. Deci am intrat in NATO ca e defensiva si acum ne-am trezit captivi in niste aventuri iresponsabile pe teritoriile fostei URSS. Si uitati-va ce conducatori marionete avem. Vai de tara asta… Dar la vot poporul a mai avut o sansa nu i-a pasat oricum in prostia lui.

  3. Conform unor surse militare ruse, confirmate de Ministerul Apărării rus, un submarin al Flotei ruse a Mării Negre a torpilat o navă comercială dintr-o țară NATO, încărcată cu o mare încărcătură de arme (tancuri, rachete antiaeriene etc.) care se îndrepta spre Odessa.
    Submarinul rusesc era un submarin din clasa 636.3 „Varshavyanka” (Kilo Îmbunătățit), care în NATO poartă denumirea particulară de „Gaură Neagră” datorită capacităților sale silențioase de navigare/atac în timpul misiunilor.
    Nava naviga de-a lungul coastelor dintre Bulgaria și România spre gura de vărsare a Dunării în urmă cu mai bine de 10 zile (în noaptea de 25 spre 26 iulie), de-a lungul rutei comerciale cu cereale dintre Ucraina și Bosfor, în încercarea de a-și ascunde cursul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.