Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina și-a asigurat până acum 1,5 miliarde de dolari din partea aliaților săi europeni pentru achiziția de arme americane, ca parte a unui mecanism despre care el spune că ”întărește cu adevărat apărarea noastră”, transmite Reuters.
”Până acum avem deja 1,5 miliarde de dolari promiși. Prin intermediul inițiativei NATO Lista de Necesități Prioritare a Ucrainei (PURL), membrii NATO pot coopera pentru a achiziționa arme de fabricație americană pentru Ucraina, un mecanism care întărește cu adevărat apărarea noastră”, a scris Zelenski pe rețeaua socială X.
Președintele ucrainean a precizat că Olanda a contribuit cu 500 de milioane de dolari, Danemarca, Norvegia și Suedia s-au angajat în mod colectiv să contribuie cu 500 de milioane de dolari, iar Germania va finanța un pachet de echipamente militare și muniție provenind din Statele Unite și destinat Ucrainei în valoare tot de 500 de milioane de dolari.
Aceasta este o consecință a acordului convenit de Rutte și Trump la Casa Albă pe 14 iulie, potrivit căruia aliații europeni și Canada vor contribui la finanțarea pachetelor periodice de asistență militară americană destinată Ucrainei, fiecare având o valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari.
Aceste pachete de asistență vor conține echipamente și muniții identificate de Ucraina ca fiind ‘priorități operaționale’ și includ capabilități pe care SUA le pot furniza în cantități mai mari decât Europa și Canada.
NATO va coordona livrarea pachetelor prin comandamentul de la Wiesbaden (Germania).
De asemenea, Zelenski i-a cerut joi premierului britanic Keir Starmer ca Regatul Unit să se alăture inițiativei PURL, acronimul din engleză al mecanismului denumit ”Lista de Necesități Prioritare pentru Ucraina”, prin care statele europene cumpără din SUA arme și muniții destinate în final armatei ucrainene, relatează agenția EFE.
După întâlnirea cu Starmer la Londra la reședința oficială a premierului britanic, Zelenski a scris într-un mesaj pe contul său de X că oferirea unor garanții de securitate Ucrainei, în cazul unui acord de pace cu Rusia, și ajutorul militar pentru Kiev, prin mecanisme precum PURL, au fost abordate în întrevederea lor.
”Am discutat, de asemenea, despre mecanismele pentru furnizarea de arme, cum ar fi programul PURL, și am îndemnat Regatul Unit să se alăture acestuia”, a subliniat Zelenski, care a descris întâlnirea cu Starmer drept ”bună și productivă”.
PURL completează alte inițiative în curs de desfășurare pentru a sprijini Ucraina, precum NSATU, fondul fiduciar al NATO pentru Kiev, sau așa-numitul pachet de asistență cuprinzător (CAP), precum și o gamă largă de măsuri bilaterale din partea aliaților și a țărilor partenere.
Este discutabil daca acei bani vor fi intr-adevar cheltuiti pe arme si nu vor ajunge in conturile oligarhikor, ascunse in paradise fiscale.
Bani și arme! Dedpre pace nu vorbește nimeni! Ne-am tâmpit!
Deci am intrat in NATO ca e defensiva si acum ne-am trezit captivi in niste aventuri iresponsabile pe teritoriile fostei URSS. Si uitati-va ce conducatori marionete avem. Vai de tara asta… Dar la vot poporul a mai avut o sansa nu i-a pasat oricum in prostia lui.
…mai aflam si noi stiri din SURSE CREDIBILE!.
….numarate si este KAPUT!.
Conform unor surse militare ruse, confirmate de Ministerul Apărării rus, un submarin al Flotei ruse a Mării Negre a torpilat o navă comercială dintr-o țară NATO, încărcată cu o mare încărcătură de arme (tancuri, rachete antiaeriene etc.) care se îndrepta spre Odessa.
Submarinul rusesc era un submarin din clasa 636.3 „Varshavyanka” (Kilo Îmbunătățit), care în NATO poartă denumirea particulară de „Gaură Neagră” datorită capacităților sale silențioase de navigare/atac în timpul misiunilor.
Nava naviga de-a lungul coastelor dintre Bulgaria și România spre gura de vărsare a Dunării în urmă cu mai bine de 10 zile (în noaptea de 25 spre 26 iulie), de-a lungul rutei comerciale cu cereale dintre Ucraina și Bosfor, în încercarea de a-și ascunde cursul
EXEMPLAR insa nu UNIC :| ! NATO:
1- RUSSIA OUT ! -> (NORDSTREAM distrus de americani, Trump a ziso !)
2- GERMANY DOWN ! -> ( DEZ-INDISTRIALIZARE prin lipsirea de ENERGIE si resurse primare de la russnaci, cauzata yankeu)
3- USA IN ! -> LNG de 5x mai scump … AMERICAN !
💕💕💕 -> NATO … ADIO RABLA !
Sti ca e ANTI-SEMIT sa vorbesti asa despre o … ETNIE :| indiferent ca-s rusii, americanii sau chinezii = nu ETNIA IL FACE PE OM sau … „alege” poporu’ RASHELLA ! 💕✡️👌
Si „ei” si noi suntem aceeasi specie ! GENELE ne sunt aidoma ! :|
La tine se vede lipsa scolii … primare ! :(
Ce-i cu propaganda asta DE§ INCEPUT DE RAZBOI :o … URKANIA a pierdut demult si CRIMA si cele 4 oblasturi dorite de USA prin NATO ! … :(
„BANI PENTRU ZELENSKY” …? :D -> USA a deja ajuns FALIMENTARA prin investitiile imense in CAPITULAREA URKANIEI si dezmembrarea ei TERITORIALA :D !
DESPRE CE VORBIM = -> NU STIM ca URKANIA pierdee de 4 ani razboiul PROXY dus pentru
BALCK ROCK (care deja si-a recunoscut pierderea si inceteaza de-a mai paria pe castigul yankul la urkanii
batuti dupa toate formele artei belice … de russnaci !
Articolul e OK …insa stirile raspandite FALSE ! NU RUSSIA pierde la URKANI ci URKNAIA si USA … UE e deja falita si DEZ-industrializata !
NU VEDE NIMENI ca odata cu „spargerea PLAFONULUI DATORIILOR BANCARE DE STAT in USA” …ne doar adancim in NECAZ !
URKANIA va devenii :) … AFGHANISTANUL lui TRUMP dupa ce-au, pre-prophetit, cazut NULANDIERII ! (v-am zis ca n-am vreme … INTERNATIONAL trebuie sa supraveghiez „ceva” …insa revin CUM AM PROMIS dupa AUGUST-2025 ! :| :| :|
👽🦋
IQ=?
Câte miliarde (coco) face un sistem „patriot”? S-au primit bani? a fost moca? Mai există?
E un ghinarar roman și o ghenerăleasă romancă care le văd la „fix , Virgingetorix cum e cu pericolu rusesc . Vorba e ce fac de mâine încolo cu pericolu americănesc , pe „mînă cu cel rusesc . Le taie cablu la Goagălniceanu sau le sparg deVESELA cu copitele ?
Bă , voi alea de aveți „boală pe ruși și „love„ pt. Piticul transpirat îngălat cu tricou cu bicepși , mergeți voi cu cheptu bombat și cu picerele goale să vă luați la „trântă cu Ursu , dar vedeți că de măine „chiloții amricani nu mai iau la „„ia-mă nene „de la Chișnău și KABUL KIEV .
Ucraina nu mai e a ucrainenilor. Altcineva e proprietarul si acesta face jocurile si presiunile pentru recuperarea in beneficiul sau a teritoriilor ocupate de rusi. Nu Ucraina e pretioasa, nu „poporul” ucrainian e vizat sa fie ajutat. Proprietarii din umbra ai Ucrainei de bat cu rusii si, de aceea, e bine sa fim mai rezervati in a fi total de partea Ucrainei.
De unde-s banii ? Depozitele făcute de băncile ruse au adus dobinzi in u€ și acolo au umblat, nu la principal, ci au smanglit dobinda ! Incredibil dar adevărat ! Azi merge între state metoda, mâine intră și privații la rind.
@Vanatorul de javelini-Am și eu cateva intrebari pentru tine: la spitalul de nebuni de unde scrieți, va da voie la internet pe rand sau toți odată?
Nu mai au pastile din cauza sancțiunilor sau experimentează ceva nou pe voi?
V-ati cam înmulțit în ultima vreme, va cloneaza după același prost sau sunt prosti diferiți?
Veșnica perfide ruseasca. Nu I asa ca i bine o Ucraina mica?
Da. E bine. Ca sa urmeze un nou război, de data asta de suprimarea totala a statului suveran( nu o spun eu, asta cu suveranitatea ci chiar semnătura Rusiei nu ca ea a contat vreodata…) si de ajungere la granița noastra a vesnicului stat invadator si criminal, Rusia.
Aș vrea să moară rușii,
Uciși cum se cuvine,
Aș vrea să moară rușii,
Cu ură de la mine.
Oligofrenul de Trump face el pace ,la el pacea inseamna sa pierzi 20 la suta din teritoriu ca mor multi oameni ,un dobitoc tovaras cu epstein treficant de carne vie cum sa gandeasca altfel ,e ca si cum ar ceda alaska saracul de el care bate campii cu genul asta de pace ,ideea e ca daca puteau rusii sa i cucereasca acum nu mai vorbeam de ukraina dar din fericire nu pot !
Inca odata, haznaua rusa isi da in petec dar uita ca nu mai traim acum 50 de ani cand informatia nu circula cu asemenea viteza. Acest stat artificial este o cangrena care incepe sa isi piarda extremitatile,mirosul de hoit atrage si vulturii necrofili care asteapta ingenuncherea finala. Rusnacia, esti praf
Poporul rus, avand in frunte un dictator atatia ani, a fost spalat pe creier, iar cand dictatorul s-a transformat intr-un dement veritabil, poporul rus il urmeaza in dementa sa, devenind bolsevici ordinari, cu cateva exceptii, gen Navalnai.
Lumea civilizata din Europa si de peste tot trebuie sa se uneasca si sa starpeasca bolsevicii secolului XXI.
Aș vrea să moară rușii,
Pentru-a noastră răzbunare,
Aș vrea să moară rușii,
Prin scurtă aninare.
Criminalul Zelenski nici nu stie ce il asteapta in urma intilnirii celor doi in Alaska de vineri,asa ca inca mai poate sa se laude cu promisiunile primite de la o parte din tarile care fac parte din NATO.
Straniu comportament a lui Zelenski..
Din cei o mie de prizonieri propuși de ruși pentru schimb,ucrainenii au dat acordul numai pentru trei..Se teme pesemne că rușii i-ar fi „revopsit” ..
Marea spălare de bani.
De fapt ajutorul dat este procentual un număr cu două cifre din PIB se pare. Dacă ar fi recunoscut asta ar fi trebuit judecați pentru trădare. Așa că nimeni nu va recunoaște ajutorul real. Nu sunt chiar atât de proști.Si povestea continuă cu și mai mare avânt de acolo de unde a lăsat-o Maestrul de ceremonii Iohannis căruia i s-au promis o funcție la NATO și pe care o așteaptă și acum cu pantalonii călcați,la Sibiu.
Cât timp acest khazar își face planul la achiziția de arme de la BigMil e foarte mulțumit de sine. Ia și bonus-fee în funcție de cât armament se distruge, de câtǎ muniție consumǎ și de câți soldați mor. Slava Comediantului!
Astia-s nebuni sa-i mai dea arme nebunului! El le cere ca sa poata face trafic cu ele. chiar nu s-au prins?
AICI SUNT BANII DVSTRA ..!
DA DLOR..!! AICI SUNT BANII DVSTRA ..!! PTR ASTA FACE ‘MONOSPRANCEANA’ TAIERI , TAXE , IMPOZITE MARITE …!! PTR CA ASA A VENIT ORDINUL DE LA PARIS, VIA BRUXELL..!!
Totul pentru pacea vesnica a sarmanilor si viata fara de moarte a intereselor.
Niciun cuvânt despre contribuția României? Anul trecut, ursarul Ciolacu declara că, până în prezent, ajutorul pentru ukraina a fost de 3-3,5% din pib-ul României, acum, nicio vorbă?