' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Ankara privește aceeași criză printr-un calcul mai larg. Turcia dorește securizarea navigației, dar urmărește păstrarea dialogului cu Moscova, sprijinirea Ucrainei și evitarea unei confruntări militare. Din această perspectivă, prudența sa pare mai degrabă o alegere strategică decât lipsa înțelegerii pericolului.
Există o diferență între consultare și reacția pe care o așteaptă vecinii. Pe 13 octombrie, ministrul bulgar al apărării a discutat cu omologii român și turc despre supraveghere, schimb de informații și acțiuni coordonate. Turcia participă, așadar, la discuții. Întrebarea este cât de repede se transformă disponibilitatea diplomatică în protecție.
Semnalul politic al Ankarei rămâne concentrat asupra diminuării pericolului. Turcia a cerut oprirea atacurilor ambelor tabere și evitarea unui nou front în Marea Neagră. Pentru aliații expuși direct, această abordare poate părea prea lentă. Ei caută garanții operative, în timp ce Turcia încearcă să negocieze reducerea riscurilor.
Convenția de la Montreux
Convenția de la Montreux, semnată în 1936, explică această conduită. Ea reglementează trecerea prin Bosfor și Dardanele și consacră un regim care protejează securitatea Turciei. Navele militare ale statelor neriverane sunt supuse unor restricții de tonaj și nu pot rămâne în Marea Neagră peste 21 de zile.
Pentru Ankara, această arhitectură reprezintă suveranitate, influență și autonomie strategică. Turcia administrează accesul naval într-un spațiu în care se întâlnesc interesele Rusiei și NATO. O prezență occidentală mult extinsă ar putea reduce, în viziunea turcă, rolul său de interlocutor indispensabil și ar spori riscul unei confruntări lângă propriile coaste.
Aplicarea convenției după invazia din 2022 a limitat trecerea navelor militare ale beligeranților, cu excepțiile prevăzute de tratat. Aceasta a îngreunat întărirea flotei ruse prin strâmtori. Montreux nu poate fi descrisă exclusiv drept un avantaj pentru Moscova.
Dar nici interesul turc nu coincide automat cu așteptările Bucureștiului și Sofiei. Ankara preferă soluții regionale în care rămâne actorul central. Cooperarea trilaterală împotriva minelor ilustrează tocmai această preferință. La aceasta se adaugă relațiile economice cu Rusia și ambiția medierii. O ruptură frontală cu Moscova ar diminua opțiunile diplomatice și comerciale păstrate de Ankara inclusiv în timpul războiului.
Prudență strategică
România și Bulgaria au motive să respecte importanța Montreux pentru Turcia. Au însă și motive să ceară ca prudența strategică să producă rezultate verificabile. Libertatea navigației nu este apărată suficient prin comunicate, iar riscul escaladării nu dispare atunci când atacurile continuă.
Ankara încearcă să păstreze controlul asupra ritmului și formei răspunsului regional. Această politică poate limita confruntarea, dar poate și prelungi vulnerabilitatea vecinilor dacă măsurile concrete rămân în urma amenințărilor.
Există opțiuni compatibile cu Montreux, Vorbim de supraveghere aeriană și maritimă intensificată, schimb rapid de informații, apărare împotriva dronelor, protecția infrastructurii și proceduri comune pentru incidente. Convenția reglementează strâmtorile, dar nu interzice aliaților riverani să își apere navigația.
Bucureștiul și Sofia ar trebui să ceară Ankarei termene, responsabilități și capacități. Turcia are dreptul să își protejeze echilibrul strategic, dar credibilitatea sa regională depinde și de siguranța celor cu care împarte această mare.
Dacă dorește să rămână garantul stabilității, Ankara trebuie să arate că influența sa poate proteja nave și oameni. Altfel, echilibrul invocat riscă să devină o formulă diplomatică în spatele căreia insecuritatea continuă să avanseze.
