Războiul din Liban este războiul alegerilor din SUA

După ce a decapitat conducerea Hezbollah, guvernul israelian a început invazia în Liban. Comunicatele forțelor militare israeliene vorbesc despre o operațiune limitată și localizată, cu raiduri asupra unor ținte precise, bazate pe informații despre existența unor teroriști și infrastructuri Hezbollah.

Începând din 2006, Israelul și Hezbollah (susținut de Iran) s-au implicat doar în riposte proporționale atent calculate, iar Statele Unite au reacționat prin canale diplomatice discrete și prin trimiterea câte unui grup de luptă naval în regiune, cu scopul de a limita un eventual răspuns militar al Iranului. Pe de altă parte, Iranul nu a fost atins de Israel în punctele nevralgice, în special infrastructura petrolieră. Aceasta este numită de Edward Luttwak ”legea Obama” – interzicerea atacurilor Israelului asupra Iranului, împreună cu încheierea unui acord care să pună capăt programului nuclear militar al Teheranului. SUA s-au retras din acest din urmă acord în timpul administrației Trump, iar Iranul a continuat programul nuclear militar, adăugând și întărirea ”axei de rezistență” prin finanțarea milițiilor din Gaza, Liban, Yemen, Irak si Siria.

Premierul Benjamin Netanyahui a găsit o mică fereastră de oportunitate – alegerile prezidențiale din SUA.  A decis sa atace Libanul cu circa o lună înaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, într-o perioadă în care detașarea SUA de Israel vine cu mari costuri electorale, din cauza lobbyului israelian. ”În cazul unei victorii a Kamalei Harris în luna noiembrie, Casa Albă ar fi din nou umplută cu foști membri ai echipei Obama”, scrie Luttwak. Dar, în contextul electoral din viitoarea lună, echipa Biden-Harris are mâinile legate. Chiar dacă este numită ”operațiune limitată”, o invazie este tot o invazie, iar Kamala Harris va trebui să gestioneze consecințele asupra acelei părți din electoratul sau care este apropiat mai degrabă de cauza palestiniană decât de cea israeliană. Premierul Netanyahu a ales un moment strategic.

În acest interval în care ”legea Obama” este suspendată, există mai multe scenarii posibile – de la operațiunea ”limitată” din sudul Libanului (unde armata israeliană a înregistrat deja victime, potrivit relatărilor din Liban) și până la un atac asupra Iranului.

De la atacul Hamas în Israel, în urma cu un an, și până la momentul invaziei în sudul Libanului, guvernul Netanyahu a transmis mesajul că totul în Orientul Mijlociu poate fi lovit de mâna lungă a Israelului. Toate milițiile finanțate de Iran au fost lovite, inclusive hutiții din Yemen, care au pierdut instalații petroliere și un port. Iar atacul israelian în sudul Libanului a fost însoțit de un nou atac asupra miliției șiite din Yemen. Întreaga axă de rezistență construită cu atenție de Iran în ultimii ani a fost lovită dur în ultimele luni, lăsând ayatollahilor de la Teheran tot mai puține opțiuni de ripostă în afara unui atac direct al Iranului asupra Israelului, ceea ce poate duce repede la un război cu SUA. Desigur, atentatele teroriste sunt o altă variantă de răspuns pentru Iran și a milițiile sale.

În acest context, analiști radicali precum Luttwak sugerează că Israelul nu ar trebui să se limiteze la obiectivul atacării Hezbollah în sudul Libanului, ci să meargă la rădăcina problemei și să atace infrastructura petrolieră iraniană, cea care aduce finanțările pentru hutiții din Yemen, Hezbollahul din Liban, Hamasul din Gaza și milițiile șiite din Irak și Siria, în condițiile în care economia iraniană este puțin diversificată (doar negustorii de diamante șiiți din Africa și contrabanda din America de Sud mai adaugă ceva la venituirile Hezbollah, nicidecum industria iraniană și covoarele persane, scrie Luttwak).

”Să fim limpezi, atacarea Iranului, o țară cu 91 de milioane de locuitori, ar fi o acțiune nesăbuită din partea Israelului, în orice circumstanță. Însă reducerea veniturilor petroliere este cu totul altceva, Având în vedere hiperinflația care a dus la dificultăți în procurarea alimentelor în orașele iraniene, pentru prima dată de la Revoluția Islamica, un atac asupra infrastructurii petroliere ar putea duce chiar la căderea regimului. Dar sunt multe variabile, firește, între un atac al Israelului și o asemenea consecință”, scrie Luttwak.

Războiul din Liban nu va fi o sarcină ușoară pentru armata israeliană. Hezbollah s-a pregătit vreme de ani de zile, după războiul din 2006, pentru o asemenea eventualitate. Asasinarea sau rănirea gravă cu pagere explozie a membrilor Hezbollah, eliminarea liderului Hassan Nasrallah și a multora dintre locotenenții săi, alături de neutralizarea a circa 50% din arsenalul Hezbollah (potrivit surselor israeliene) în campaniile aeriene din ultimele luni ar trebui să ușureze atingerea obiectivului de a împinge Hezbollah dincolo de râul Litani, la 25-30 de km nord de graniță, așa cum prevedea de altfel rezoluția Consiliului de Securitate ONU cu care s-a pus capăt ultimului război în 2006.

Victoria totală a Israelului în Gaza sau în Liban este imposibilă, dar o victorie militară clară pare la îndemână în acest moment. Iar acest lucru poate aduce riscuri majore pentru SUA și Occident. Victorii precum zdrobirea Hezbollah în câteva săptămâni și chiar loviturile asupra infrastructurii iraniene pot duce la contaminarea cancelariilor vestice cu virusul radicalismului neoconservator. Pornită de la Atlantic Council și Institutul de Studiere a Războiului al familiilor Nuland și Kagan și alimentată de victoriile pe un front, abordarea războinică se poate extinde la nivelul guvernelor și poate fi aplicata si pe celălalt front, prin atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune asupra Rusiei, marea dorință a președintelui Ucrainei. Noua postură nucleară anunțată de președintele Putin arată că asta poate duce la o ripostă nucleară.

În timpul vizitei sale în SUA, președintele Volodimir Zelenski a părut să-și închipuie că poate fi arbitru al alegerilor prezidențiale americane, precum premierul israelian. Aceeași abordare a avut și predecesorul său, Petro Poroșenko, cu mâna de ajutor întinsă candidatei Hillary Clinton, pentru colectarea de materiale compromițătoare vizându-l pe Donald Trump. Însă ținta lor nu este Teheranul, ci Moscova. Iar, în exaltarea din cercurile neoconservatoare, se uită faptul că nici Israelul, nici SUA nu au luat în calcul posibilitatea unui atac direct asupra principalului susținător al inamicilor Israelului din deceniile războiului rece – URSS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.