’’Acum 35 de ani puteam fi Trayvon Martin’’, a declarat președintele Barack Obama într-o intervenție surpriză în fața presei, la Casa Albă, făcând referire la achitarea unui alb, George Zimmerman, care a împușcat mortal, in 2012, un tânăr de culoare surprins pe o proprietate privată, în Florida.
’’Când Trayvon Martin a fost împușcat, el putea fiul meu. Sau, pentru a spune asta altfel, acum 35 de ani puteam fi Trayvon Martin’’, a spus Obama, adăugând că ’’comunitatea afroamericană a observat aceste probleme în experientele trăite de-a lungul unei istorii care nu dispare’’, o aluzie la sclavia abolită acum 150 de ani și le regimul de segregare rasială care a fost abrogat în statele din Sud abia acum 50 de ani.
’’Astazi există foarte puțini afroamericani care să nu fi trait experiența de a fi urmăriți într-un mare magazin unde își făceau cumpărăturile. Acesta este și cazul meu’’, a mai spus președintele Statelor Unite ale Americii.
Este o schimbare de ton pentru președintele american, care până acum a cerut doar respectarea verdictului pronunțat de justiție și încetarea protestelor violente împotriva achitării lui Zimmeramn. ’’Suntem un stat de drept și un juriu s-a pronunțat’’, a spus Obama. Juriul a decis ca Zimmerman se afla în legitimă apărare. ’’Odata ce juriul s-a pronunțat, așa funcționeaza sistemul nostru’’,a spus Obama, subliniind însă că împărtășește aceeași durere cu familia lui Trayvon Martin și că salută ’’incredibila demnitate’’ a membrilor acesteia, care au apelat la calm, dupa verdict.