Barna și atuul său: Bea bere din sticlă

Atuul lui Barna: Bea bere din sticlă. Este unul dintre motivele pentru care liderul USR este apreciat de Iulian Bulai. În stilul său caracteristic, Bulai îi face o urare de La mulți ani! lui Dan Barna care mai mult l-a îngopat decât să-l scoată la lumină. Ce-i drept, nici internauții nu au stat mult și au început tirul ironiilor. 
„Dan Barna e un tip care ține la glumă, dar și genul de om care tratează cu seriozitate cele mai mărunte lucruri.
E un tip autoironic și onest. Sincer și asumat.
Azi e ziua lui. Nu pun poze cu el, doar vă povestesc. Că oricum sare pe noi armata de troli și face mișto de această postare.
Dan acceptă critica și are stomac și ficat să treacă peste multe. Și nu e deloc pretențios, poate să mănânce grătar fără tacâmuri și să bea bere direct din sticlă. În timp ce ascultă un coleg care are ceva de spus.
Discută cu toată lumea fără fandoseală. Și pe stradă, și la Palatul Victoria. Și cu fermieri sau primari, și cu producători de film sau colegi de prin țară care schimbă trenul sau avionul la București și au liber câteva ore.
Genul de om nepretențios și parolist. Care folosește dibace în aceeași frază cuvinte întortocheate și din popor. Care se tunde chel vara, indiferent de ce campanii urmează toamna. Care zâmbește cu diplomație când vede fâstâceli sau situații caraghioase. Care rămâne om, dincolo de politică și politicieni.
Hai noroc și „La mulți ani”, Dane!
Ne vedem acuși în campania de la toamnă!
PS: Da, coaliția de guvernare rezistă pentru că e Dan acolo. Și aduce pe fiecare la masă și ține pe fiecare aproape. Factorul de stabilitate și liantul acestei guvernări. Adultul din cameră ? Asta chiar merită sărbătorit.“
Comentariile sunt mai ceva ca la Iumor sau în show-urile de stand up, dar prezentăm doar câteva:

despre Eminescu n-ai scris așa frumos, i-ai urat doar „La mulți ani, Mihai!”

 

Roxana Muşat

Mulțumesc! Aveam de scris un eseu despre pupincurism și slugărnicie, cu exemplificari. Pot să vă citez?

 

Doina Popescu

Ce elegant era dacă va limitati la o simpla urare! Si pe urma ne mai minunam în fata ego-ului unui politician…Uitând, de fapt, cine contribuie decisiv la „umflarea” lui. Nimic din atitudinea domnului pe care îl felicitați nu reflecta vreo urma firava… Vezi mai mult

 

Cristian Rotaru. La mulți ani! Fără el coaliția era dusă demult. Multă înțelepciune îi doresc și sper ca din toamnă să înceapă reformele în România fără frică și fără condiționări din toate direcțiile.

 

Sebastian Bodu Erai prea mic pe atunci, dar exista în librării o carte „Omagiu”, despre Ceașcă.

 

Ioana Hurdubaie La multi ani Dlui. Barna! Sa fie sanatos si sa reuseasca in ce si-a propus. Cu adevarat lasa impresia ca este liantul coalitiei de guvernare. Este un lider adevarat si un politician serios care da clasa multora. (..)

Magdalena Isbășoiu

Din ce spui reiese că e un om normal, din modul cum o spui reiese că ar trebui să fie o statuie pe undeva cu numele lui, pentru că e, nu-i așa, un om normal, fără fumuri în cap. Voi, politicienii, așa ar trebui să fiți, modești, fără figuri în cap și (…)

 

Florin Rugina

O fi cum spuneti dar are zero carisma. Nu poate ajuta USR PLUS sa urce electoral, e complet irelevant politic. Si modul in care l-a abandonat pe Vlad Voiculescu spune multe despre curajul sau politic.

 

Andrei Papanicoglu

Mânca gratar fără tacâmuri si bea bere direct din sticlă? Dan Barna? Nu credddd…ziceam că e ceva domnișoară de pension dar el e un drulău in toată firea.

 

Cristina Rusu Wow, ai dus pupincureala la grad de artă. Felicitări, you are the best!

Marian Florin Cretu Cre’ că cel mai bine acceptă pupăturile în partea dorsală, de la cei ca tine.

 

Alin Cosma. Tipule, nu știu cum Doamne iartă-mă faci dar, de fiecare dată când apari cu postări provoci râsete. Nu! Nu acel gen de râsete care te avantajează ci celălalt gen, acel gen în care lumea nu râde cu tine ci râde de tine. I-auzi, marele aristocrat Barna (…)

 

Alexandru Cristorian: Dan Barna şi cînd îi pune cineva berea în pahar o ia şi o toarnă la loc în sticlă, după care bea din sticlă. Că el e un om dintre oameni. Dar e bine că n-ați făcut public acest detaliu, că sigur v-ar fi acuzat trolii de slugărnicie.

Mihai Floroian: Dacă zic ceva… sunt troll? ?

Ok… sunt troll, ca zic. Nici nu mai știu de ce ti-am dat “like” acum ceva ani, probabil când încă speram la “oameni noi in politica”. Dar așa dovada de lingușire publica, n-am mai văzut de mult. Nu era oare mai dragut sa (…)

·

Dan Mazilu: De multă vreme n-am mai văzut așa declarație de dragoste. Moare nevastă-sa de ciudă.

Melanie Hepburn: Ce distractiv e aici! Habar n-aveam de pagina asta!

Bogdan Raica

În plus (pun intended), tipul știe să aprecieze belșugul la adevărata lui valoare. E clar… o, far luminos, nu te merităm!

 

Mugurel Frincu: Asta nu-i nimic! Cica Ciolos a mers o data cu metroul!

Tatiana Halit: La mulți ani ! Îl cunosc, descrierea e intocmai. Spor in toate,succes Dane!

 

Avocat Minoi Marian: Nu suntem troli suntem cetățenii de care voi, politrucilor, vă bateți joc. Dar va veni și ziua dreptății. Este foarte aproape.

Roxana Muşat: Aaaa, încă ceva…aparent, armata de troli și-a îngroșat masiv rândurile. Nu prea vă mai sare nimeni în apărare, pe postări d-astea penibile.

 

Laurențiu Nicorescu: Dar Barna e un geniu, Dan Barna este frumos, Dan Barna este divin, Dan Barna

 

Teodor Petria: Se scobește și în nas? Că restul calităților care îl recomandă ca președinte al României văd că deja le are (bea bere din sticlă, mănâncă grătar cu mana, se rade in cap etc)

 

Marcel Markovic: Ai exemplificat „calitațile” oricărui provincial care a ajuns să faCĂ CAriera in capitală. Să mai scrii și despre alți colegi.

 

Mihaela Kirdar: asumat si onest….iti aduci aminte de faza cu barna lucrand?…du-te,mai,flasneta !??

 

Camelia Keintzel Mihály: Luati-va o camera, ca toti oamenii normali!??‍♀️

Liviu C-tin Parantuca: Dacă ziceai ca va pasa de România și poporul roman ! Ca sunteți creștini ordodocsi și iubiți tradițiile romanesti , aveați tot respectul meu !

 

Marius Gh: Era suficient un la mulți ani! Fara osanale Nord Coreene

Claudia Florescu: Pfoai, cum mi-a sarit pofta de mancare! Merci, Iulian. Best diet ever!

 

Banu Ionut Bogdan: Pana si Dan Barna a reactionat „haha”, la postarea ta. ?? aia cu „bea bere direct din sticla”, e mortală. ??

Carmen David

Am plans. De emotie. Sunteti eroii mei, amandoi! Danut, pe culmile progresului, da? Acolo sa te…aaa…asta…ne duci!

Bulai, te ador! Imi faci zilele din triste – vesele!

 

Doina Buzaianu: Odă închinată lui Dan Barna…supraomul. Excepționalul. Omul nepereche.Domnule Bulai…că altfel cum să vă zic, sunteți penibil. Rău. Maximum ce se poate realiza pe zona aceasta. Ați atins apogeul. Luați o binemeritată pauză!

 

Florin Buturugeanu: cum de am putut trai pina acum fara sa stiu toate astea?!? acu’, ca le stiu, ma apuca greata…

1-din toate promisiunile, nici una nu e indeplinita.

2-nu sînt semne ca ar urma sa le realizati curînd.(..)

Mery Dumy: De ce îl lăudați când l-a arătat la TV, în prezidiu, i-a căzut ceva jos și a așteptat sa ii ridice cineva!! (..)

Ghiță Todea: Mesajul asta suna mai mult a linguseala. Din experienta stiu ca lingusitorii nu au luptat niciodata pt semenii lor ci mai degraba pt avutul propriu. Daca vreti sa conduceti tara asta fiti barbati nu fiti catelusii care asteapta sa linga osul ce ramane … 

 

Nu este prima dată când Iulian Bulai îi ridică osanale lui Dan Barna. În octombrie anul trecut, scria tot pe Fb. sub hushtag #mypresident
#beton

„Ma unge la inimă sa văd ca Dan Barna lucrează pentru Moldova în Moldova.

Eu sper să nu se oprească doar la acest gard din curtea familiei ci să continue cu autostrada pe care o tot asteptam de 30 de ani.

Acum în Galați. Mâine împreună acolo unde este nevoie.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

16 Comentarii

  1. Daca pentru Barna, care cica bea bere din sticla (si da cu mistria, da’ numai dupa ce a chemat paparazzi sa-l fotografieze cit e el de „harnic si popular”) grupul statuar Bulai a fost in stare sa creeze un asemenea „Omagiu”, ma intreb doar ce ode ar scrie in cinstea lu’ Sica, cel care bea bere cu butoiul ?!

  2. Bar-na. Na regionalism din Ardeal= poftim, ia. Deci Barul care IA din banii celor defavorizați de soarta si se prezintă în fața națiunii urlând de pe varful Omu: fără penali in functii publice. Despre liant: var negru amestecat cu nisip infestat cu corectitudine politică. Despre inteligenta: fără: despre: empatie: fara. Despre carisma: fara; despre persuasiune: nu cunoaștem opinia soției si a costelivului Bulai. Despre slugarnicie: slugă la 5 stapani: despre patrie: globalist cu globuri din fibra de sticla presărate cu butoane confecționate din bideuri. I rest: un rebut nereciclabil.

  3. Cind o citi asta Theodor Bazaconshi (cel care acoperea cu saruturi fierbinti posteriorul (editat) de Plescoi si dupa aceea profita de intuneric ca sa pipaie acelasi posterior, cica „pentru a o ajuta sa sara gardul la Cotroceni”, la (editat) la Basila !), sigur da in icter, de ciuda !

  4. Dan, acest salvator a Romanie, de fonduri (bani)- sa nu se inece sarmana tara in lichiditati (mai dupa alegeri si traficant de functii si demnitati prin negocieri „cinstite” in coalitia de hiene hamesite), ce vorbeste atat de popular cu toata lumea, inclusiv cu persoanei din deservirea parlamentului: careia i-a cerut imperativ sa-i ridice ochelari cazuti de pe pupitru … . Despre ce vorbim? Am ajuns, ca cersetorul- statuie de Oslo, sa ne faca din cuvinte de cutara belita si matroana harsita, deformatiile de atitudine si deviatiile de cracter apar tocmai din cauza acestor cantareti de ode otravite (pupincuristi tuturor vremilor). Despre dosarel lui DAN – chiar nimic, nimic?

  5. Bulai cel fara tulai, este el insusi o relicva umblatoare, ceea ce scoate pe gura, bate toate recordurile

  6. E omisă doar coincidenţa cu ziua marelui tenor Jonas Kaufmann.
    Bulai are lipici politic, şi nu e prima dată. Îl desparte însă de Adrian Păunescu o prea mare familiaritate nerespectuoasă cu poetul naţional al basarabenilor, Mihai Eminescu.

  7. Lantul slabiciunilor: Dan Barna il pupa cu bale la gura in qur pe Soros, Bulai il pupa la fel de balos in qur pe Barna si tot asa pana se face un cerc, ca sa fie cu totii satisfacuti. Ma intreb insa unde se manifesta buzele lui Soros in cercul asta, pentru ca acela este adevaratul sef. Sa-l pupe oare Soros pre agentul Ciolos? Sa fie oare Ciolos seful lui Soros? Nu-i exclus deloc, lasa grandomanul Ciolos in particular sa se inteleaga si chestii de genul asta, se dadea drept marele si adevaratu sef din umbra.

  8. Totusi vorbitorii astia de vorbe goale si producatori de sobolani de la USR=progresism-sorosism or sa faca si ceva concret gen scoli ,spitale, autostrazi, mariri de salarii, pensii? Evident ca nu.

  9. Este laudabil ca spre deosebire de majoritatea pluseristilor care are probleme cu cititul si in special cu scrisul, Bula’i scrie corect gramatical!!! Nu o propozitie, ci mai multe! Pana si carturaru’ Bakonsky poate fi invidios.

  10. Din fotografie reiese cumva ca ridica o casa copiilor?Atunci merita o bere.

  11. Chestiunea cu scrisul corect e relativa!
    Atuul lui Barna ramane Bulai!
    Alt atu nu are!
    Mai e unul ascuns pe la DNA si o sa scoata capul mai tarziu!
    Doar nu este DNA -ul si taticutul acestor progresii!
    Securitatea e mamicuta!
    Sunt un mare VAX!

  12. Legenda spune că statuia-cerşetoare a făcut fractură de limbă de la frenezia cauzată de aniversarea iubitului stimabilului marelui unicului minunatului superbului inimitabilului inegalabilului etc

  13. daca-si facea si rapelu apuca de bea 2 beri
    (la ciob:sa nu-l deranjeze filetu la gingie).

  14. fratzilor,
    e groasa!
    -in comunism 1 mic si 1 bere erau doar de 1 mai si 23 august!

  15. „Barna și atuul său: Bea bere din sticlă”. Nici „babetele batrane” nu mai gusta berea din sticla, „mistria”-i de mult timp fumata. Mai „sapa” , dar mai intelept, c’altfel … geaba-i !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.