Baronul de Prahova nu scapã de interdicție

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, împotriva măsurii controlului judiciar dispusă faţă de acesta de procurorii DNA.

Printre condițiile controlului judiciar se află și interdicția de exercitare a funcției de președinte al Consiliului Județean Prahova timp de 60 de zile.

„S-a respins ca nefondată plângerea formulată de catre inculpatul D.I. impotriva ordonanței DNA prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar fata de inculpat pe o perioada de 60 de zile. S-a mentinut ordonanta de luare a măsurii preventive a controlului judiciar emisă de procurorul din cadrul DNA cu privire la inculpatul D.I.. A fost obligat inculpatul la plata catre stat a sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli judiciare”, se arată în încheierea instanței.

Iulian Dumitrescu, acuzat că a luat o şpagă uriaşă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Un PSD-ist și un liberal, mândri de ei, de afacerile pe care le-au avut si au, prin care au acumulat o avere uriașă. Poate fac contestație la curtea de apel Galați din Focșani, sigur are șanse să fie liber că pasarea cerului! Și mafiotul focsanean PSD cu averea pe numele maica-sii și retur, care a finalizat totul și e în liniște fara o zi de bulau

  2. Baron ? Am devenit Monarhie ?!? Este doar un Hoț. Ca el sunt cu miile în politica infectă a României Eșuate.

  3. Ramane in continuare un caz foarte ciudat. Mita de 47 de milioane de lei, DNA o spune oficial, si control judiciar ?! Au fost retineri si arestari pentru sume mult mai mici. Nu se leaga deloc argumentele, cel putin publice, ale DNA.

  4. ”Baronul de Prahova nu scapã de interdicție.”

    Romania este in faza de apogeu a baroniadei.
    ”Baronul” de Prahova, amorezul/baronul de Botosani, ”baronul” de Vaslui-acum in arest………..etc.
    Scena baronilor certati cu legea este extrem de pastelata.
    Sa fie parte dreapta: cand de la baronii rosii cand de la baronii galbeni .
    Cam asa este de 33 de ani.
    Cu asa specimene se lauda ”baronii” liberi de la varful PSD si PNL. Sau alte partide care au guvernat Romania.
    In momentul de fata partidele isi vad de grija momentul : cum pot prosti mai bine alegatorul.
    Nu am vazut nicidecum vreo suparare, vreo revolta a partidelor fata de acesti indivizi care nu sunt de azi de ieri in partidele lor.
    Nu am vazut nici o incercare de a-si curata partidele, de a-i da afara pe cei patati, de a-i scoate din functii.
    Vin alegerile. Romania tot cu din acestia va merge inainte.
    Atat PNL, cat si PSD au atatea nume in partid despre care presa scrie in mod constant. Multi dintre ei sunt cu functii mari la varful institutiilor. 10-20 de nume pot fi date ca ex imediat. Partidele nu-i vad.
    Cum pot avea partidele credibilitate cu ”baronul” -marele agricultor de prin Olt ?!- considerat om de vaza in partid, sau câti patati mai sunt pe la varful parlamentului, in guvern etc…despre care presa a scris ani de zile.
    Romania este in faza de apogeu a baroniadei scapata de sub control. Daca-i dai afara, ramai cu partidul gol.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.