Băsescu a promulgat legea care modifică Statutul cadrelor militare

Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare a legii pentru modificarea Statutului cadrelor militare, care prevede că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare.

Senatorii au decis, în 9 aprilie, că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare. Ei au adoptat, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către Traian Băsescu. 

Conform unui amendament propus de Comisia pentru apărare şi însuşit de senatori, prevederile proiectului de lege se vor aplica în exclusivitate MApN şi structurilor militarizate ale MAI.

Conform proiectului, pensionarea cadrelor MApN şi MAI se va face gradual – generalii cu o stea se vor pensiona la vârsta de 56 de ani, cei cu două stele la 57 de ani, cei cu trei stele la 58, iar generalii cu patru stele la 59 de ani.

Prelungirea perioadei până la 60 de ani se poate face potrivit deciziilor luate de comisiile de selecţie care funcţionează în instituţiile militare, iar propunerea de pensionare sau nu a acestora va fi obligatorie pentru ministrul Apărării.

Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Corneliu Dobritoiu, a menţionat, în timpul dezbaterilor, că serviciile speciale precum STS, SPP, SRI vor funcţiona în baza Legii 80, care prevede pensionarea la 60 de ani, iar prelungirile se vor face în funcţie de ierarhia care subordonează acele instituţii.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în calitate de Cameră decizională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.