Băsescu: Apartenența politică întunecă mințile

Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat vineri că apartenența la un partid „întunecă mințile” politicienilor, care au ajuns „să se bucure frenetic” când un adversar este arestat. „Nu cu mult timp în urmă, pe stadioane, în adunări publice, în Parlament, ‘mari lideri politici’ precum Victor Ponta, Crin Antonescu, Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Alina Gorghiu, pe […]

Băsescu: Apartenența politică întunecă mințile

Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat vineri că apartenența la un partid „întunecă mințile” politicienilor, care au ajuns „să se bucure frenetic” când un adversar este arestat. „Nu cu mult timp în urmă, pe stadioane, în adunări publice, în Parlament, ‘mari lideri politici’ precum Victor Ponta, Crin Antonescu, Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Alina Gorghiu, pe […]

Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat vineri că apartenența la un partid „întunecă mințile” politicienilor, care au ajuns „să se bucure frenetic” când un adversar este arestat.

„Nu cu mult timp în urmă, pe stadioane, în adunări publice, în Parlament, ‘mari lideri politici’ precum Victor Ponta, Crin Antonescu, Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Alina Gorghiu, pe lângă care scâncea timid și PDL-ul lui Blaga, instigau mulțimile USL-iste să strige ‘Băsescu la pușcărie!’. Astăzi, după ‘marea separare’, psd-iștii și pnl-iștii se bucură frenetic când unul din tabăra cealaltă este arestat. Văd cum apartenența politică duce la radicalism și pare că le întunecă mințile. Corect însă este ca nimeni să nu poarte cătușe înainte de a fi condamnat definitiv de un judecător”, a scris Băsescu, pe Facebook.

El a adăugat că nu trebuie gândite libertățile fundamentale și statul de drept în funcție de interese și simpatii politice. „Dragi cetățeni, politicienii trec, drepturile fundamentale ale oamenilor trebuie să rămână! Aceste drepturi sunt în primul rând ale voastre și vă sunt garantate de Constituție. Ar fi păcat să renunțați la ele din inconștiență, frustrare ori ură!”, a transmis președintele PMP.

Traian Băsescu a menționat că arestarea unui simplu cetățean trece neobservată, spre deosebire de cea a unui politician care „aduce glorie” procurorului.

„Un politician are în plus notorietate, de aceea, dacă este plimbat cu cătușe, aduce glorie procurorului. În timp ce arestarea unui simplu cetățean, necunoscut, trece neobservată, deci mai puțin importantă pentru cei dornici de a-și face imagine. De aceea, este important să luăm atitudine acolo unde gestul nostru contează, pentru că este vizibil. Deci, din protestul față de abuzurile la adresa unui om politic, are de câștigat de fapt fiecare cetățean”, a scris fostul șef al statului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.