Băsescu. ”Ce a făcut Rusia cu Tezaurul României”

Vorbim de epoci diferite, tezaurul a fost transferat Moscovei între 1916 și 1917,  iar România era ocupată în proporție de 80%, a explicat fostul președinte Traian  Băsescu, într-o intervenție la RTV.

A existat un document care angaja Rusia, iar inițiativa de  a  muta Tezaurul a aparținut Rusiei, a mai spus Băsescu.

„Mie îmi este foarte greu să evaluez tezaurul așa cum el a fost trimis, mai ales că vorbim de epoci diferite. Cert este că tezaurul a fost transferat Moscovei între 1916 și 1917, într-o situație în care România era ocupată în proporție de 80%, iar Guvernul se retrăsese la Iași, sub amenințarea unei cuceriri totale a României de către Germania, Austro-Ungaria, aliații din Primul Război Mondial.

 

Cert e că în situația de presiune extraordinară, cu Guvernul aflat la Iași, Rusia a fost cea care a avut inițiativa să solicite Guvernului român să mute tezaurul la Iași pentru a-l proteja în eventualitatea în care trupele invadatoare ar fi avut acces la zona în care se afla acesta depozitat. Deci aș vrea să clarific acest lucru. Prima mișcare s-a făcut de către Guvernul Rusiei care, îngrijorat de faptul că tezaurul României ar fi putut să cadă în mâinile dușmanilor și valoarea lui să fie utilizată pentru procurarea de materiale militare, a avut inițiativa să ceară Guvernului României să-l trimită la Moscova.

Guvernul României nu a trimis niciun tezaur până nu a existat un document prin care Guvernul Rusiei garanta României transportul tezaurului, depozitarea și returnarea tezaurului. Era acel angajament asumat de Guvernul Rusiei în 1916”, a povestit Traian Băsescu la România TV.

 S-a respectat primul angajament

„Primul angajament s-a respectat. A fost transferat în siguranță. Și depozitarea au respectat-o, dar au respectat-o atât de bine că noi nu mai avem acum tezaurul la Banca Națională. România a primit parte importantă din tezaurul cultural, picturi, obiecte de artă, tezaurul arhivistic și chiar și câteva obiecte de aur, vreo 30 de kilograme în total, dacă ne amintim cu toții de Cloșca cu puii de aur.

În momentul de față, 91,5 tone de aur fin și bijuteriile coroanei, cea mai mare parte a lor, se află la Moscova.
Acesta e motivul pentru care, la ideea lui Tomac, s-a promovat această idee de a implica și UE în bătălia România de aproape un secol de a-și recupera tezaurul.

Vreau să precizez foarte clar. România a primit parte importantă din tezaurul cultural și arhivistic în 1934 și în 1956.

Cât de mult ne ajută Rezoluția?

”Rezoluția trecută prin Parlamentul European se referă în principal la Tezaurul Băncii Naționale, care include, cum spunea, 91,5 tone aur fin și bijuterii ale coroanei. Cât de mult ne va ajuta această rezoluție e la aprecierea fiecăruia. Eu o consider extrem de importantă”.

„Am văzut o declarație care mi s-a părut puțin exagerată din punct de vedere al pesimismului, declarația lui Rareș Bogdan care, ce-i drept, n-a participat la vot, dar a spus că e neimportant și că e puțin probabil că va ajuta. Eu zic că va ajuta foarte mult.

Această rezoluție creează obligație pentru structurile UE să fie alături de România atunci când negocierile vor putea avea loc.

Acum nu vor putea avea loc din cauza relațiilor cu Federația Rusă. Dacă citiți finalul rezoluției, aceasta stabilește prin votul parlamentarilor sarcini pentru înaltul reprezentant al UE sarcină să internalizeze problema tezaurului României aflat la ruși și să o prezinte în relația bilaterală UE – Rusia.

Consiliul UE e chemat să se manifeste în favoarea returnării tezaurului României”… va veni un moment în care se va pune problema ridicării sancțiunilor față de Rusia. Acela e un moment în care România să spună: da, cu o condiție: returnarea tezaurului și apoi se pot ridica sancțiunile”, a explicat acesta., a spus el.

”Problema tezaurului nu e atât o problemă de valoare a tezaurului, ci o problemă politică și de demnitate națională. Discutăm de 91,5 tone de aur? Costă circa 5 miliarde de euro. Păi Guvernul împrumută săptămânal câteva miliarde pe care le dă în consum, nu în investiții.

Rusia a ciopârțit din lucrurile dragi României de câte ori a putut

”În Primul Război Mondial, iată, tezaurul, în al Doilea Război Mondial, Basarabia, care Slavă Domnului, prin invitarea Republicii Moldova să devină parte din UE, începe să fie estompat acest proces al jefuirii teritoriale a României prin Pactul Molotov. Și al treilea lucru drag pe care ni l-a luat Rusia este libertatea. După al Doilea Război Mondial, ne-a adus un regim comunist-dictatorial care a subjugat țara aproape o jumătate de secol”, a mai spus fostul președinte.

 

”Rusia ne consideră un inamic căruia nu trebuie să-i faci nicio favoare politică. E în politica liderilor ruși să spună nu știm unde e”, a conchis Traian Băsescu. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

34 de Comentarii

  1. ” – Ce-ai face daca-ai ajunge Presedinte ?

    – V-as amaneta si nu v-ati prinde ! „

  2. Nici pitecantropii nu ar intelege cum anume ar putea Rusia sa dea curs unei solicitari venite din partea unei structuri care i-a impus o multime de restrictii, i-a blocat o multime de active. Asta este propaganda pentru babuini, caci la pitecantropi n-ar prinde. Sanctiunile alea, impuse de stapanii americani ai TABEREI MILITARE AMERICANE numite UE au menirea de a slabi UE intr-atat incat sa devina sclava a americanilor, nu doar supusa.

  3. S-au gasit pe cine sa intrebe, pe marele ist(o)eric … turnator Bashescu.

  4. … iar face pe idiotul. Sau chiar este???? Pactul Ribbentrop=Molotov este cunoscut cu acest nume in arhivistica Lumii . Pactul Molotov cu cine??? Cu I.V. Stalin, cu Cicerin,cu Miciurin , cu el insusi , sau cu cine? Nu cumva sa suparati Jermania, urla sangele de sluga in tine, mai bastarcan di Vaslui !

  5. Romanii falsifica Istoria…Romania NU vrea Tezaurul!!!…Nu ma intereseaza ce a facut Rusia cu Tezaurul, ca l – a dat germanilor sau nu, ca l – a pierdut sau nu …Rusia a recunoscut ca a
    primit Tezaurul, nici nu era posibil altfel, caci a restituit o parte din Tezaur…Rusia e obligata sa il restituie integral…De ce nu il restituie, desi are aur cu sutele de tone? Pentruca nu poate sa il restituie legal…Exista Decretul de Sechestrare emis de guvernul rus in martie 1918…Exista decizia de rupere a legaturilor diplomatice cu Romania la 18 ianuarie 1918….Ele sunt consecinta Agresiunii armate romane in Rusia, incepand cu decembrie 1917…Armata romana a intrat la Chisinau sa omoare bolsevici, sa trucheze un Vot si sa anexeze Basarsbia care era o republica autonoma dar parte a Rusiei…..Daca Romania recunoaste Agresiunea la Chisinau rusii ridica Sechestrul pe Tezaur…..Dar Romania nu va recunoaste pentruca consecintele ar fi catastrofale pentru romani si Politica romana….Recunosterea ar insemna ca Romania a intrat in Razboiul doi mondial agresand URSS alaturi de Germania nazista fara nici un motiv…romanii au fost pacaliti de Guvrernul lor sa moara degeaba…Rusia ar cere despagubiri de Razboi de 100 de ori mai mari decat a cerut….Romaniei ii convine minciuna cu…rusii ne – au furat Tezaurul…exista o masa crtica de prostime care crede Minciuna…

  6. Băsescu ar fi cel mai îndreptățit să dea niște explicații competente despre modul cum s-a evaporat flota României.
    Alții pot spune mai multe despre tezaurul de la ruși și aurul depozitat la englezi.

  7. DACA DUPA 30 DE ANI, MAI PUNEM BOOTUL LA CE SPUNE ACEST INDIVID SI CEI DE TEAPA LUI, RARES BOGDAN,TOMAC ETC ASTA ESTE, CONTINUAM SA PIERDEM TIMPUL CITIND ZIARE SI UITANDU NE LA TV.
    DE CE STATUL ROMAN, BNR, NU A SESIZAT NICI O INSTANTA INTERNATIONALA PRIVIND TEZAURUL VREME DE UN SECOL ?????
    PROBABIL SITU EI DE CE ……. NOI NU SI NICI NU TREBUIE.
    FIECARE GUVERN SI FIECARE PATRIOT NE DA DE LUCRU LA TV, ASA SA TREACA TIMPUL.
    FOARTE BUNE ARTICOLELE LUI RADU GOLBAN.

  8. Rezolutia de la Parlament lui UE e o imbecilitate… Dovada de heirupism, de vot in necunostinta de cauza, de vot politruc intr – o chestiune juridica….Rusia mai are o dovada de ridiculizare a Afacerii cu Tezaurul…Pe principiul, daca toate argumentele romane sunt gen Rezolutia, atunci romanii nu au argumente…..Romanii au un singur argument valabil, Tezaurul e al lor…In rest romanii MINT… Tezaurul e Sechestrat si asta trebuie sa rezolve Politrucii Romaniei…Rusia NU poate restitui Tezaurului fara ridicarea Sechestrului.

  9. Guvernul din 1916 semăna la virgulă cu ăsta de azi, clasa politică idem, mărturii găsim cu duiumul în presa și romanele perioadei.Din ’77 sau, mai degrabă de la Mica Unire, a trecut o jumătate de veac în care dezvoltarea industriei românești a fost „admirabilă, sublimă chiar,putem zice, însă lipsește cu desăvârșire”.Rebreanu și, mai târziu Petrescu expun mizeria clasei conducătoare în articole acide la adresa ipocriziei puterii și sărăciei endemice a populației.Posibilitatea ascunderii tezaurului nu a fost luată-n calcul pentru că în cazul unui dezastru pe toată linia, manglacii românești își imaginau, probabil, tezaurul că pe un capital propriu la îndemână în cazul unei fugi cu totul în Rusia țaristă, o sărăcie cu ciucuri cu care erau obișnuiți de acasă, unde țăranii”obraznici”erau căsăpiți fără milă, așa cum au făcut ei cu cei români de la 1907.Și încă se mai mirau că armata nu s-au mai „vitejit” suficient că să le apere mangla.

  10. Bre, Petrov.. Romania a fost invinsă și a ieșit din rezbel,. Prin pacea de la Buftea.. Ergo tezaurul nu era in pericol.. Manevra cu tezaurul a avut un scop de jaf. De erai intresat, rusul a filmat trenul cu tezaurul și puteai vedea că e cam cacialma,.De altfel rusul e mult mai de incredere decît un romîn borfaș,. Amintește-ți de aventurile reginei și a fetițelor sale de companie prin Parisul vesel al anilir 1919, revenite victorioase in ”micul paris” noroios, de ele inventat.

  11. Pe timpul lui Gorbaciov ereau imagini cu piese din ” Closca cu puii de aur ” in muzeele Rusiei. Rusii vor returna intr-o zi tezaurul dar nu acum cand Romania e in tabara evvreilor satanisti. Nu romanii sunt vinovati pentru ca puterea a fost deturnata de grup securist infractionar organizat santajat de evvreii americani. Acum se fav VALURI de catre agenti straini casi evvreul Basescu pentru a baga romanii in razboi cu rusii in favoarea evvreilor globalisti. Putin e un prost. Daca cucerea Kievul razboiul erea terminat de acum 2 ani. Stie si el asta.

  12. Pai si ce mă rog timp de 35 de ani nu l- a cerut nimeni si acum când e sigur că nu il veti primi facetiare tam,tam? Nu cumva e campanie electorală.Moș Băse tu impreună cu PDLul ai furat si vândut țara de enșpe mii de ori cât tezaurul la un loc si nimeni nu te- a tras la răspundere .Ar fi timpul găozarule.

  13. ”ne-a adus un regim comunist-dictatorial care a subjugat țara aproape o jumătate de secol,dar pe care l-am servit și eu cu toată mândria”, trebuia să spună fostul ”președinte” turnător la secu’.

  14. Putin mi-a spus ca tezaurul Romaniei se va intoarce in tara odata cu flota Romaniei.

  15. Citez „inițiativa de a muta Tezaurul a aparținut Rusiei”, deci, nu a furat rusica nimic din Romania, politicienii au hotărât să mute benevol acceptând anumite condiții și benevol a rămas definitiv! Exact cum s-au întâmplat după anul 2.000, când au mutat benevol prin hotărâre politica aurul la Londra! E adevărat că Romania era ocupată de austro-ungaria și nemturia, militarii români erau trimiși pe front în Rusia și republica moldova să lupte iar în Romania era dezastru total! Facem paralelă între acea perioadă cu transferurile bogățiilor și banilor, cu perioada in care trăim: sărăcie crunta, distrugeri, transferuri și furaciuni din orice in și din Romania! Diferența e: în acea perioadă era război militar și acum trăim război psihologic cu bazele în distrugerea propriei țări și națiuni!

  16. @axon 10:32-tu știi istorie exact cât știa și Voitiș, calul lui Ștefan cel Mare !!

  17. …în februarie,1944,la întâlnirea de la Salzburg,România solicită Germaniei armamentul CONTRACTAT și PLĂTIT;nemții,cei mai corecți oameni din lume-cum știți-zic „pas”,dar promit să apere Iașul cu 2 divizii super-ultra-extra…numai că începând cu luna iulie a lui ’44,încep și ei să-și trimită diviziile spre vest în viteză maximă,printre care și cele două promise…dar românii trădau,trădau,trădau pe generoșii care le garantau protecția granițelor în schimbul aderării la AXA(după ce colaboraseră copios cu inamicii la ciopârțirea frontierelor noastre)

  18. problema romaniei si a imbecililor ce o conduc din totdeauna a fost ca nu inteleg relatiile dintre state …alianta si parterneriatele nu inseanmna prietenie…sint relatii care apar datorita sau dispar ,unor interese…fiecare stat este reponsabil fata de cetateniui lui…asta daca cetatenii vor si sint capabili s-o faca …asa cum se vede sua ,ue sau romania jidanii si isarelul este cel ce conduce respectivele entitati…de ce ? pentru ca jidanii sint inteligenti…putini dar inteligenti …despre tezaur….cum sa dai tu ce-i al tau de buna voie altuia? in al doilea razboi mondial l-au ascuns la tismana …n-au mai fost prosti…acum jidanii l-au dus in anglia…la revedere …

  19. Curios, aș zice dac-aș fi venit cu pluta, că-s mult mai multe comentarii la aburelile lui Băsescu decît la articolul lui Golban ce reamintește faptul că BNR era 100% privată și că tezaurul era al BNR. Ce nu zice Golban este că BNR și-a refăcut tezaurul pe spinarea strămășilor noștri. Ar fi iarăși de știut de ce nu știm dacă urmașii proprietarilor BNR au cerut sau nu despăgubiri.
    Cum toate statele sînt în mâna cîtorva de căteva sute de ani totul este circ, teatru eftin. Cum ar putea sta treburile:
    – alo Macsva, aici Bucureștii. Punem de-o diversiue să le tragem, iar, șapca pe ochi localnicilor, românilor, vă rog să ne-ajutații. Da, stăpînii știu, nu vă faceți griji, aveți și voi de cîștigat, de aburit localnicii voștri. (și urmează amănunte cu tezaurul). Bine, o să vă trimită secretara ce trebuie să ziceți. Dacă aveți și altceva de adăugat, nu vă rușinați, numai să ne spuneți înainte cu-o zi. Dasfidania!

  20. Adevărul este ca de obicei ascuns și e vrei, nu vrei, legat tot de ei :
    Lenic u Trățki și ceilalți care pregăteau marea revoluție din Rusia , prin diferite mișmașuri caracteristice i-au sfătuit pe cei aflați la conducerea României, dar și folosindu-se de cei care erau infiltrați prin preajma Țarului să trimită Tezaurul la ei ca să fie cică în siguranță. Numai că Lenin cu ai lui au omorât până și întreaga familie țaristă și binențeles că au prădat tot ce era în posesia Rusiei ( cum credeți că se explică averile năucitoare a celor câteva familii care conduc Lumea, mai ales că ei sunt vestiți pentru faptul că de unde sunt alungați reușesc să ducă cu ei „viței”, sau „boi” de aur ?). Așa că atunci când Dej a cerut tezaurul rușii au zis kakoi tezaur că l-au luat Lenin cu ai lui și pe-al nostru, nu numai pe-al vostru ! 😎

  21. AUZI… INCA AU AVUT SI INITIATIVA🤔Oricum nu.l vor da,sant TRADATORI,atunci sa.i negociem valoarea sa obtinem ALTCEVA!E NORMAL!Roata se in arte!Cand ei vor avea nevoie vom proceda la fel de frateste.Spune Rus comunist si trage APA.

  22. Băsescu spune minciuni. Dacă analizezi bine declarațiile lui pe tezaur, ele se încheie cu „nu știu”. După ce stîrnește impresia că are habar. Nu are, dar vrea să pară. Acum creează Fundația proUE și Nato, cum a zis, pentru a lua bani europeni ducând în excursie, la Bruxelles, elevi. Dar ce proeuropean e Băsescu? În guvernele din care a făcut parte nu a fost în stare să încheie capitolul Transporturi la negocierile cu UE. dar a anihilat Flota. Apoi a distrus justiția, aceasta fiind ca la nimeni în Europa. S-a îmbogățit cu pământuri și prin abuzuri pe care un președinte nu le-a făcut în nici o țară. Etc., etc.Vai de aceastî țară, cum e jefuită și dusă cu vorbe.

  23. Si Spania a dus Tezaurul la Moscova prin 1936, vreo 400 de tone…Recent, la conferinta organizata de Isarescu la BNR, Reprezentatul Spaniei a declarat ca Spania a rezolvat complet problema Tezaurului impreuna cu Rusia. Spania NU revendica nimic de la Rusia…Tezaurul spaniol de la Moscova a fost administrat de Comisia mixta spaniola – rusa. Comisia cerea aprobarea ministrul spaniol de finante din epoca pentru orice plata in aur…Nici un gram de aur nu iesea din depozit fara Ordinul ministrului spaniol de finante…Nici un gram de aur spaniol nu putea fi furat de Rusi…Cu aurul s – a platit Armamentul pentru Spania, cumparat din Occident sau din Rusia…Pretul cerut pe Armament era stabilit de cerere si oferta…pret discutabil, dar asta e piata!
    De ce Romania nu a rezolvat Tezaurul nici in 100 de ani? Pentru ca Romania a avut guverne pe masura populatiei sale… galagioas, adica mincinoase si fara cap…Intreaga vina revine Romaniei si populatiei sale galagioase, mincinoase si fara cap….Recititi postarile sa vedeti cata batere de campi la postaci gen @parere!!…..Romania poate relua Tezaurul de la Moscova numai daca recunoadye Agresiunea armata romana din Rusia inceputa in decembrie 1917…A fost Prima Interventie Militara impotriva Revolutiei bolsevice din Rusia….pe urma au mau urmat alte 17 Interventii militare impotriva Revolutiei bolsevice care au dus la Eazboi civil cu milioane de morti…Armata regala romana a deschis balul Macelului…
    Acesta este Adevarul Istoric…Adevar rusinos pentru Guvernele Romaniei si pentru populatia care s – a lasat mintita si pacalita…Mai grav, minte in continuare.

  24. „După al Doilea Război Mondial, ne-a adus un regim comunist-dictatorial care a subjugat țara aproape o jumătate de secol”, a mai spus fostul președinte.” În această țară „subjugată” a avut tatăl ofițer în armată și el s-a calificat ofițer în marina comercială ajungând ulterior și Președintele țării. Reporterul trebuia să-l întrebe imediat care ar fi fost viața lui într-o Românie democrată dar ” eminamente agricolă” cu majoritatea populației „plugari”, mulți dintre ei analfabeți,deși de la Cuza 4 clase erau obligatorii ?

  25. Raspunsul la aceasta intrebare nu-l pot da rusii, pentru ca nu ei au avut puterea dupa „revolutia” comunista din 1917, ci evreii care au luat puterea prin dezbinarea si invrajbirea rusilor la razboi civil si varsare de sange, unde primul guvern bolsevic comunist de la 1917, era format 85% din evrei !!!
    Deci ei trebuie inttebati pentru ca ei stiu cel mai bine unde este tezaurul !!!

  26. Romanii sant un popor nascut liber,nu au vrut paraziti bolsevici ,care mai apoi s.au vazut cine sant.Daca au venit sa bolsevizrze nu.i invitase nimeni sa intre pe teritorii care nu le apartin.

  27. Basti Ion spune:
    17 mart. 2024 la 11:19
    Domnu Basca, Axon, a scris istorie atata cata stie el. Dar tu ce istorie cunosti? Ca din comentariul tau reies zero cunostinte. Aegumente Bascuta, nu mistouri, ca dasta e tara asta unde e. La mistouri nu ne intrece nimeni, si la vitejie din dosul tastaturii.

  28. Intrebare:ce faceam noi daca dadeau austro-ungurei peste noi total si luau ei galbiorii?Credeti ca ne-ar fi dat ceva inapoi?Ciuciu.Iar acum nu am guita de loc,mucles si fara Shengen.Dar asa dupa ce 80 de ani nici nu am clipit in fata rusilor, acum ca e slobod la latrat peste gardul de pe Prut , ne dam mari.Ia propuneti Licuriciului ca le dati 50% daca il recupereaza sa vedeti ca se poate, dar oncle Samn il va lua pe tot.De ce nu ne dau noua din bilioanele alea blocate ale rusalailor,echivalentu tezaurului? Daca pentru usbalai se poate ,se poate si pentru noi.Altfel fisiala aia a UE cu rezolutia ,e cam cit o petarda de Anu nou.Basinescu se trezi si el la viata ,sa ne umple de duhori.Zece ani ce a facut? Flota unde e?Banii de la Rapirea din sarai unde sunt?Conacu NANA unde e?

  29. @ Radu Humor….Bati campii!! Inteleg sa fii anticomunist dar nu inteleg de ce minti prosteste….Rusia avea in depozit 1.400 tone de aur, ce sa faca Lenin cu aurul roman cu care nu avea nicio legatura? …Revolutia rusa nu l – a executat pe Tar decat dupa ce acesta a organizat Interventii straine contra Revolutiei ruse….Confunzi revolutionarii rusi autentci cu golanii care l – au omorat pe Ceausescu rapid fara niciun motiv asemanator !!… Tezaurul a fost dus la rusi pentruca : 1. Rusia si Ionel Bratianu au bagat Romana in Antanta castigatoare, in secret, fara stiinta lui Ferdinand…2. Familia regala ronana era ruda cu Tarul…3. Armata rusa lupta alaturi de Armata romana impotriva germanilor…4. Armata germana ocupa iminent Romania.

  30. @axon…MOSULICA,tu ca orice bucurestean cu ifose de DOCT.te bagi in probleme de istorie ca „musca in kkt”,fara sa vi cu argumante plauzibile istorice. Inventiile tale de fost „ceaușist- activist”,privind istoria Romaniei,pot fi combatute si de un scolar bucurestean de clasa a-8-a.La scoala ta din Bucuresti cartierul Ghencea,nu s-a predat si Istoria Romaniei!??…sau tu absentai nemotivat.
    In ianuarie,februarie 1918,frontul din Moldova era PARASIT de armatele Bolsevice ruse a lui Lenin,iar Romania s-a vazut silită sa ceara ARMISTITIU cu Germania,asa ca NU mai avea cine sa „intre”!?? in Chisinau,dupa cum AIUREZI tu cu „tărtăcuță” de bucurestean betiv.

  31. Adevaratul tezaur al Romaniei l-ati mazilit voi, politicienii. Miliarde si miliarde de euro furate sau instrainate altora doar pentru a va mentie pozitiile sociale voi si cu neamurile voastre. Gunoiul asta are tupeu sa mai iasa in fata sa dea declaratii sforaitoare cand el, stim bine ce mari realizari patriotice a favut.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.