Criticate că au fost luate prin surprindere și în această iarnă, autoritățile au sunat mobilizarea generală apelând la armată, polițiști, jandarmi, dar și la pompieri, medici, echipe de la Enel, de la Drumuri Județene și Naționale sau chiar voluntari.
Chiar și așa, solicitările din teren au depășit capacitatea guvernanților, prilej pentru mulți de a redeschide controversatul subiect al firmelor de deszăpezire, dar și pentru președinte, care a mai dat o bilă neagră puterii.
Efortul militarilor nu a trecut neobservat de Traian Băsescu, iar întâlnirea cu gen. Philip M. Breedlove, comandantul forțelor NATO în Europa, pe care l-a primit la Cotroceni în cursul săptămânii trecute, a fost prilejul pe care președintele l-a considerat numai bun pentru o astfel de discuție.
„Pentru moment, dincolo de misiunile pe care le avem în afara tarii, armata română este foarte mult implicată în a substitui lipsa de capacitate a administrației noastre de a păstra lucrurile sub control, în timpul acestei furtuni pe care o avem”, a fost fost comentariul președintelui Băsescu.
De altfel, despre vremea din România, dar și din SUA cei doi oficiali au schimbat câteva impresii, Breedlove spunându-i lui Basescu cum pe aeroportul Mihail Kogalniceanu a aterizat în condiții de „furtuna mare”.
„Dar nu comparabil cu ce se intampla in Statele Unite ale Americi, unde vantul ajunge la 140 km/h”, a fost răspunsul lui Băsescu.
Spre amuzamentul interlocutorului, generalul i-a povestit apoi președintelui Băsescu cum soția sa, care este din Florida, i-a trimis o fotografie cu o pancartă turistică pe care se putea citi “Bine ai venit în statul însorit!”, cadrul fiind însă unul hibernal.
Firme de deszăpezile din țară nu au făcut față căderilor masive de zăpadă și viscolului din ultimele zile, vremea rea făcându-i neputincioși pe drumari.
Astfel, în zonele supuse codurilor de avertizare meteo și în cele preconizate a intra sub incidența acestor coduri au fost pregătite nu mai puțin 6.000 de cadre militare și puse în disconibilitate aproximativ 1.000 de mijloace tehnice. Ministrul Mircea Dușa arăta, de altfel, că intervenția Ministerului Apărării Naționale, alături de structurile ale MAI și de cele civile a fost una eficientă, aducând situația la normalitate și sprijinind populația.
Militarii au intervenit în mai multe județe, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Vrancea, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța, dar și pe căile rutiere principale, pe autostrazi, unii stând în frig chiar și câte 18 ore.
De reamintit ar fi cazul din judetul Buzău, unde, pentru a aduce la spital o femeie însărcinata, militarii au muncit în ger de la ora 10 dimineața până la ora 3.30 în noapte.