Traian Băsescu a declarat la B1 TV că fostul director al SRI George Maior a fost inițiatorul și creierul grupului „Noi suntem statul”, operațiunea numită astfel de EVZ, potrivit căruia foștii şefi ai SRI, judecători, procurori şi politicieni au participat împreună la chermeze.
„E o construcție gândită de Maior și pusă în aplicate de Coldea, care avea toate informațiile. Nu Coldea a fost creierul acestei construcții supra statale. George Maior a fost. E mână de om politic. Nu putea un general să cheme Șefa Înaltei Curți… E clar că a fost gândirea lui George Maior”, a susținut Băsescu.
“Sunt dubioase (întâlnirile). S-a făcut o construcție gândită de Maior, spre a fi utilizată de el ca să ajungă Prim Ministru, poate chiar să candideze la președinție. Coldea a fost un executat zelos până dincolo de orice, dar nu el a fost creierul, ci George Maior. În aceste întâlniri se discutau dosare, chestiuni de serviciu”, a mai spus fostul președinte.