Băsescu: Eu îi voi chema pe români să se apere în stradă

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, în cadrul emisiunii ”Sub semnul întrebării”, de la B1 TV, că nu este necesară creşterea accizei la benzină şi motorină, menţionând că, dacă va fi cazul, va face ce nu a făcut până acum, adică îi va chema pe români să se apere în stradă.

Băsescu a mai susţinut că înființarea Uniunii Social Democrate (USD) a fost o lovitură dată liberalilor, dar că nu va sta la baza ruperii USL.

„Oricât de politicoși ar fi între ei e evident că s-a constituit în interiorul USL un bloc format din trei și PNL a rămas să meargă singuri în competiții”, a declarat Traian Băsescu.

”Este o criză, dar nu se va rupe USL pentru că oricât ar vrea PSD, dacă inițiază ruperea, pierde”, a mai spus șeful statului.

În opinia sa, Guvernul nu știe să creeze locuri de muncă, activitatea sa principală fiind apariția la televizor.

”Ei stau. Toată activitatea lor e la televizor și mă refer la Guvern și la Victor Ponta, în timp ce nu au nicio idee să creeze locuri de muncă”, a afirmar președintele.

”S-au tras anul trecut 5 miliarde în condițiile în care nu au început nicio lucrare nouă în doi ani. Ei cred că pot acoperi totul cu strigătele de la trustul turnătorului Voiculescu. Nu va merge pt că fără să creeze locuri de muncă noi prin utilizarea banilor europeni nu va reuși să genereze creștere economică”, a mai spus acesta.

”Ei nu pot gernera creștre consistentă. Dacă dați la o parte câștigurile din agricultură, creșterea economică e de 0,8 pe anul trecut”, a precizat Băsescu.

Principalele declarații făcute de Băsescu:

Despre introducerea accizei la carburanţi: Eu îi voi chema pe români să se apere în stradă. Este un abuz. Una este să iei măsuri cum s-a întâmplat în 2010 ca să nu laşi 300.000 de oameni în stradă şi altceva e să ai bani şi să impui o taxă ticăloasă

Vreau ca BNR să părăsească linia de a fi controlată de un guvern corupt.

Nu se va rupe USL pana prezidentiale. Daca s-ar rupe, electoratul lor ar fi dezorientat, Ei nu mai pot trai, din cauza electoratului lor, decat impreuna. Au mintit prea mult.

Voiculescu e cel mai puternic. Victor Ponta este o gâză pentru Voiculescu. Va daţi seama ce jeg moral este Voiculescu, si-a turnat familia. Ponta depinde el. Depinte de imagine, de trustul de presă.

Nu mai merge cu lozincile „Jos Băsescu”, asta nu rezolvă nici problema absorbţiei fondurilor europene, nu rezolvă problema accizei abuzive. Nu rezolvă problema „electoratei”. Nu rezolvă problema creării de locuri de muncă.

Toată activitatea guvernului este la televizor în timp ce nu au nicio idee sa creeze locuri de muncă, în timp ce au trăit din banii contractelor şi lucrărilor începute de Emil Boc şi în condiţiile în care s-au tras 5 miliarde anul trecut fara să înceapă nicio lucrare.

Ei cred că pot acoperi totul cu strigătele de la trustul turnătorului Voiculescu şi de la trustul de presă al noului Sorin Ovidiu Vîntu care este deputatul Ghiţă. Nu va merge.

Ceea ce ştiu despre Ghiţă e că a început să ameninţe ziarişti de la alte trusturi. Devine un fel de Vîntu. Ghiţă este mult mai agresiv. Am avut un trust toxic, care era Realitatea lui Vîntu, acum avem RTV-ul lui Ghiţă.

Nu vor putea să asigure o creştere economică sustenabilă României şi au toate condiţiile să o facă.

Bugetul nu are nevoie de acciza pe combustibil ci are nevoie Dragnea şi Ponta de bani pentru alegeri. Aceasta este realitatea. Îi voi chema pe români să se apere în strada de aceste abuzuri.

Despre electorată:

Electorata este un fals, este o păcăleală. Ideea a plecat de la Banca Naţională. Nu mi-a venit sa cred cand Ponta i-a multumit lui Isarescu pentru colaborarea la „electorata”, nu as fi crezut ca BNR ar fi implicata in aceasta „electorata”.

Am verificat si asa e. aşa că nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR cu ne explică că nici usturoi a mâncat nici gura nu îi miroase.

Dacă electorata va apărea în scrisoarea de intenţie cu FMI, categoric nu semnez această scrisoare.

Este un fals pentru că oamenii vor plăti mai mult. Oamenii continuă să plătească dobânda, iar termenul de rambursare se prelungeşte. Dacă socotesc săracii cât plătesc ca dobândă vor constatat că plătesc mai mult decât dacă şi-ar plăt rata la zi. Mai e un aspect urât. După doi ani, guvernul îi cuteşte de plata taxelor şi impozitelor, deci mută la toţi plătitorii de taxe datoria lor.

Poate printre ei sunt oameni care au împrumutat bani ca să îşi facă operaţie, poate să îşi cumpere un cărucior pentru handicap locomotor, trebuie să îi ajutăm, dar nu aşa. Nu înţeleg de ce să plătească cei care au 1620 de lei, deci nu se încadrează în facilităţi, să plătească pentru cel care a luat credit ca să meargă în concediu pe Seychelles, pe cel care şi-a schimbat frigiderul de Găeşti, pe cel care a luat credit să îşi ia o plasmă în fiecare cameră. Nu înţeleg să plătesc pentru asta.

Este o măsură greşită care ne descalifică ca şi stat. Nu am ezitare să spun că şi echipa Fondului a greşit acceptând. Am văzut-o pe şefa delegaţiei fericită că s-a găsit o soluţie inovativă. Nu doamna, vă spun eu, preşedintele acestei ţări, experienţa îmi spune că este greşită, iar doamna trebuie să aibă experienţă suficientă ca să conducă delegaţia FMI în România.

Despre plecarea Dacia în Maroc:

Este o realitate. Am avut o discuţie frontală cu preşedintele Dacia, simţind că prin mărirea capacităţilor de producţie la Tanger şi ştiind că salariile sunt mai mici în Maroc decât în România…Preşedintele Dacia a avut un răspuns sincer: „Domnule presedinte, atata timp cat productia va fi competitiva”.

Dacă nu le creăm condiţii ca infrastrcutura să facă un transport mai ieftin şi mai rapid este încă un dezavantaj, în afara distanţelor până la portul Constanţa şi până în Vest, cu trenul. A fost angajament românesc de la bun început, că facem autostrada. La fel cum ne-am angajat şi pentru Ford să facem lucrări de infrastructură să îi ducă mai repede la Dunăre.

Despre raportul de forţe în USL:

Chiţoiu era un executant al lui Ponta, cum era şi Stroe. Şi mai e unul, pe care nu l-au ghicit. E tot un excutant, fac politica PSD-ului, fără niciun gând să facă ceva liberal.

Nicolaescu, înaimte de a se apuca de alt minister, trebuie să îşi aducă aminte de cele câteva „succese” la Sănătate. Studiile de fezabilitate pentru construcţia spitalelor de urgenţă. programul de vaccinare anticancer pentru fetiţă. A cunmpărat vaccinurile, s-au făcut câteva, s-a stopat programul şi cred că acestea sunt expirate de mult, şi au costat câteva milioane.

Acum a facut presiune pe Cantacuzino si iarasi esec. Ca ministru al Sanatatii trebuia sa se intereseze, dar, lucrand sub presiune, iata ca vaccinul a fost gresit. E treaba Parchetului daca a fost vorba de sabotaj asa cum sugereaza ministrul si nicidecum treaba SRI cum cere el

Despre problemele de la Prahova:

Părerea mea este că Ponta a vrut să pună un capac la Prahova şi l-a trimis pe verişorul lui să pună capac, sperând că procurorii vor fi mai timizi dacă însuşi ministrul justiţiei este acolo.

Despre Elena Băsescu

Nu ştiu (dacă mai candidează), nu am discutat cu ea. NU am abordat cu ea acest subiect. NU e treaba mea, e majoră, e mamă, are experienţă, dacă mi-a plăcut ceva a fost că..un semn că şi-a făcut treaba este că azi o atacă aşa-zisul ministru de Externe transnistrean.

Despre prezenţa lui Ponta la Soci

Când cad avioanele e la televizor şi apoi se duce la întâlniri cu jurnalişti, că nu e prim ministru, e doar un politruc. Când sunt probleme în Transnistria are alt program, e un prim ministru defazat faţă de problemele ţării.

Minte tot timpul. Mă miră că presa nu a început să îi analizeze minciunile. În primul rând e un premier care minte, Marea problemă e că toate cancelariile ştiu că minte, Alta spune când se întâlneşte cu un demnitar străin, alta face acasă. Al doilea lucru este convingerea că poate trăi doar din imagine, că poate falsifica realitatea.

 

Despre ştergerea datoriilor KazMunai Gaz

Paguba cu KazMunai Gaz este de peste 400 de mlioane de euro. Ponta a incercat sa faca lege in Parlament si asta era proba de coruptie. Pana la urma a dat Hotarare de Guvern, dar pana la urma vor trebui sa dea socoteala.

Despre suspendarea din 2012

A fost lovitură de stat în vara lui 2012. Urechile fine ale domnilor de la CNA, şi ţineţi cont că acolo sunt oameni care au lucrat şi la BBC sau Vocea Americii, e foarte greu de explicat cum mizeria trustului Intact este tolerată de aceşti oameni.

Despre accidentul aviatic:

Ce a fost în Apuseni nu este de tip accident pe DN! sau A2. E o operaţiune complexă în care nu poţi avea succes fără să pui toate instituţiile la masă, în jurul mesei şi fără conducător în capul mesei. Conducător trebuia să fie ministrul de Interne. La Transporturi trebuia să fie un comandament, în capul mesei trebuia să fie ministrul transporturilor. Deci erau două comandamente.

Cel de la ministerul Transporturilor viza doar instituţiile ministerului Transporturilor. La ministerul de INterne erau toate instituţiile cu responsabilităţi.

Informaţia cu privire la prăbuşirea avonului a existat şi ei au scăpat-o în presă. Au fost radarele armatei care au sesizat dispariţia aeronavei. Ei au vrut să comunice, dar li s-a spus că nu e nevoie de intervenţia lor, pentru că probleme sunt în altă parte.

Victor Ponta trebuia să aibă un rol vital. Aduceţi-vă aminte cu marea privatizare de la CFR MArfă. Tot din laşitate încerca să o împingă la CSAT, să îi valideze un contract. Iar eu ştiam că Gruia Stoica avea mari probleme. 

Despre STS

Mediatic au reuşit să desfiinţeze un servicu care nu are nicio treabă cu identificarea poziţiei. În România, operatorii de telefonie nu pot depista poziţia telefonului.

Ein au impresia că transmiterea de date pe care o face STS-ul la alegeri, acolo ar putea umbla la cifre. Eu nu cred că vreodată, un operator ar modifica rezultatul procesului de votare, pentru că ei sunt militari. Dar Ponta vrea să numească politruci. Acesta este un serviciu care garantează securitatea transmisiunilor statului român. Lista de CNP-uri de la STS ar fi raiul lui Dragnea, dar nu se poate asa ceva.

Despre Codul Penal

S-a vrut ca la prima condamnare să nu mai mergem cu pedepsele comuniste de la 5 la 15 ani şi cu o marjă atât de mare. S-a zis că să mergem cu pedeapsă mică la prima condamnare, dar la recidivă să fie jale.

Sigur, o trecere de la un cod la altul are şi acest cost. Ce îmi pare rău e că domnul Cazanciuc a fost sesizat repetat şi de Înalta Curte şi de DNA, a promis că va emite OUG şi a promis că va introduce şi sesizările ICCJ. Cazanciuc a minţit şi nu a făcut modificările, pentru ca după aia să vină Ponta să ne dea lecţii.

Despre şeful ANAF

Şeful Fiscului nu poate avea firme offshore. Dacă este aşa e inadmisibil. Ce îmi place e că şi-au modificat legislaţia să fie extremi de agresivi în recuperarea banilor.

Despre trusturile de presă

Este un cost, eu vă asigur că aş fi avut două mandate de vis din punct de vedere mediatic, dacă eram mai prietenos cu Voiculescu, cu Vântu, cu Ghiţă, care trăieşte tot din banii statului. Marea problemă e că poţi să fii sluga lor sau poţi să fii tu.

Mă tem anul acesta de un derapaj economic. Încă nu avem premise pentru aşa ceva. Situaţia băncilor e relativ stabilă. Nu suntem într-un pericol de încetare de plăţi la unele bănci. E de necrezut, cu o majoritate de 80% în parlament să nu avem stabilitate politică. Eu nici până azi nu am numit interimarii miniştrilor, deci Guvernul funcţionează ilegal. UN minister nu poate funcţiona fără ministru.

Despre Sorin Oprescu la prezidenţiale:

A mai luat 2%. Pe el, cel mai bine îl cunosc câinii maidanezi.

Despre graţierea lui Gigi Becali

Aţi deschis un subiect. Vă aduceţi aminte că premierul a spus că el l-ar graţia pe Gigi Becali. Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ pentru propunerea de graţiere a lui Gigi Becali. Deci vărul său, domnul Cazanciuc, a dat aviz negativ. Este o instituţie în subordinea premierului. Ce fel de om e ăsta? Are un singur nume, dar nu îl rostesc.

Despre acordul de acoabitare Băsescu-Ponta

Îl ducem, îl ducem, chiar dacă se mai supără domnul Vasile Blaga.”Sursa transcrierii declaraţiilor:REALITATEA.NET

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.