Băsescu îl avertizează pe Iohannis

Într-un mesaj postat pe Facebook, Traian Băsescu îi cere președintelui Klaus Iohannis să acționeze „urgent” și îl avertizează că altfel riscă, „prin indecizie” în actuala criză, să arunce țara în anarhie.

„Acționați urgent, căci altfel, sufletele celor uciși la Clubul Colectiv, ale celor care continuă să moară în spitale, ale supraviețuitorilor și ale milioanelor de oameni revoltați, vă vor închide orice posibilitate de acțiune și riscați aruncarea țării în anarhie. (…) Nu împingeți țara, prin indecizie, într-o criză greu de controlat din cauza unor acțiuni poate bine intenționate, dar neadaptate realității momentului. Iar, dacă timpul vă permite, domnule Președinte al României, priviți puțin și în jurul frontierelor. Nu există răgaz pentru jocuri de imagine, ci este vremea deciziilor. Domnule președinte al României, vă rog acționați repede!”, a scris Băsescu.

Băsescu spune nu are nimic cu președintele în funcție, dar îi pasă „enorm” de țară și de acest popor. Totodată, Traian Băsescu se referă, în postarea sa, și la intervenția autorităților în cazul incendiului din Club Colectiv.

„Românii sunt extrem de emoționali, iar dacă mecanismul UE de ajutor pentru dezastre a fost cumva declanșat cu o întârziere de 6 zile, așa cum susțin unii ziariști, nu vă va ierta nimeni pentru că n-ați știut că există această procedură”, i-a transmis fostul președinte lui Klaus Iohannis.

Traian Băsescu îi mai amintește șefului statului și câteva priorități „care pot fi făcute imediat și unde strada are dreptate”.

„Desemnarea unui prim-ministru credibil (deja stabilit, Dacian Cioloș) — responsabil Președintele României; Lege electorală cu 100 de senatori și 200 de deputați — responsabili liderii PSD și PNL + Parlament; Legea alegerilor locale să prevadă alegerea primarilor în 2 tururi — responsabili liderii PSD și PNL + Parlament; Depolitizarea agențiilor centrale și teritoriale prin numirea pe criterii de competență a conducerilor acestora — responsabili liderii PSD și PNL + Guvern; Înlocuirea Avocatului Poporului — responsabili liderii PSD și Parlament”, sunt câteva dintre prioritățile menționate de fostul președinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.