Băsescu: În România se poate muşamaliza o astfel de crimă?

Traian Băsescu a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în contextul în care epidemia de rujeolă a făcut până în prezent 25 de victime, din cele peste 5.000 de cazuri înregistrate la nivel naţional.

Fostul președinte acuză activitatea Ministerului Sănătății din ultimii trei ani, care nu au pus la dispoziția oamenilor vaccinurile necesare, și face un apel la Parchetul General să deschidă o anchetă.

„Peste 5 000 copilaşi îmbolnăviţi de rujeolă, iar 25 au murit. O crimă în masă generată de neglijenţa Ministerului Sănătăţii, de guvernele ultimilor trei ani, care pur şi simplu nu au achiziţionat vaccinurile.

Mesajul oficial, dar mincinos, este că s-au îmbolnăvit şi au murit numai copii care nu au fost vaccinaţi, fără a se da nici un fel de altă explicaţie.
Se induce ideea că, de fapt, toate aceste suflete de copilaşi nevinovaţi, care s-au îmbolnăvit de rujeolă, ca de altfel şi cei care au murit, ar fi victime a propriilor părinţi. Câtă minciună, în mesajul televiziunilor şi al oficialilor.
În realitate, mulţi dintre aceşti copii nevinovaţi sunt victime ale statului care nu a asigurat achiziţionarea vaccinurilor. Mulţi dintre părinţi şi medici de familie au vrut să vaccineze copii, dar vaccinurile nu au existat nici la medicul de familie şi nici în farmacii.

O anchetă a Ministerului Public trebuie să se desfăşoare, cu atât mai mult cu cât, epidemia de rujeolă este departe de a se fi stins. Oare în România se poate muşamaliza o astfel de crimă? Alo !!! Procuratura !!! Poate citiţi corect definiţia „abuzului în serviciu”, a conchis Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.