Băsescu invocă divinitatea în ajutorul PDL

Măsurile de austeritate trebuie continuate şi în 2011, pentru ca economia să fie redresată, atenţionează preşedintele Băsescu.

De cotidianul.ro - Autor
Băsescu invocă divinitatea în ajutorul PDL

Măsurile de austeritate trebuie continuate şi în 2011, pentru ca economia să fie redresată, atenţionează preşedintele Băsescu.

Măsurile de austeritate trebuie continuate şi în 2011, pentru ca economia să fie redresată, atenţionează preşedintele Băsescu.

 

El a menţionat că PDL este singurul partid care şi-a asumat un program de austeritate.

„Doamne Ajută să îl şi implementeze”, a spus şeful statului.

De asemenea, el criticat unele măsuri politice luate în perioada 2007-2008 şi acuzând faptul că lideri politici „odihniţi” consideră că acum este nevoie de haos politic.

Băsescu a declarat că cei care guvernau în 2008 au distrus echilibrele financiare ale bugetului prin unele măsuri luate.

Austeritate şi în 2011

El a mai spus că măsurile din 2007-2008, care au dus la dezechilibre, nu au fost corectate în 2009, din cauza situaţiei politice.

„Dacă nu continuăm cu măsurile de austeritate şi în 2011, nu redresăm România”, a spus Băsescu.

De asemenea, el a ţinut să critice, fără a da nume, faptul că unii lideri politici „odihniţi” consideră că în prezent este nevoie de dezordine politică, de negocieri televizate pentru formarea unui Guvern.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.