Băsescu: Iohannis omite în declarațiile sale partea de substanță care vizează România

De multe ori președintele Klaus Iohannis, în luările sale de poziție oficiale, omite partea de substanță care vizează direct interesele României și, totodată, nu are un punct de vedere al său, a spus Traian Băsescu, vineri seară, la România Tv.

Întrebat ce opinie are despre faptul că reședintele Iohannis pare un șef de stat nu la fel de implicat, „jucător care se bagă în tot și în toate”, așa cum era el, Băsescu a spus:

„Este o altă abordare a președintelui. Avem o Constituție care-ți permite să ai oricare din aceste două abordări și depinde cât de dedicat ești. Spre exemplu, vorbele președintelui României să nu credeți că rămân în țară. Orice declarație a șefului statului român, indiferent pe ce temă, este în briefingul oricărui omolog din Europa și din NATO în câteva minute, depinde când își citesc briefingul pe internațional. (…) Eu primeam dimineață, aveam pe pe birou, toate declarațiile făcute de șefi de stat și de șefi de guvern din NATO și din UE. (…) Ori acest lucru se întâmplă și cu declarațiile domnului Iohannis, au același tratament. Ori, mie mi se pare că, de multe ori, în declarațiile sale, omite partea de substanță care vizează direct România, interesele României și punctul de vedere al domniei sale, nu al cuiva care-i scrie un discurs a la Mihalache”, a declarat Băsescu.

Fostul șef al statului a adăugat că a văzut mulți oameni politici, dar dintre respectivii „puțini” a văzut „ieșind cu bilețelul în față să citească tot timpul”.

„Pentru că, de fapt, pe tine te aude o națiune întreagă, în primul rând, când vorbești. Ce a spus președintele este de interes pentru orice român, aproape. E, când nu simte românul că acele cuvinte vin din capul tău și din sufletul tău, este greu să le și rețină. Atunci când le spui ca urmare a ceea ce gândești și a ceea ce simți, se simte. (…) E un mod de abordare a domniei sale, dar, repet, Constituția României este scrisă de așa natură că-ți permite să ai un mandat în care să te simți foarte comod, sau poți să fii foarte implicat. Acel drept de a veghea asupra instituțiilor statului îți dă dreptul să ai puncte de vedere aproape despre tot și toate, tot ce fac instituțiile, bun sau rău”, a declarat Băsescu.

Despre faptul că în vizită oficială la Washington a mers premierul și nu președintele, Băsescu a spus că poate fi „un semn rău”, dar că, pe de altă parte, trebuie ținut cont și de faptul că administrația americană se va schimba peste câteva luni.

„Greu de spus, dar nu este un semn bun. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că această administrație își încheie mandatul peste câteva luni. Președintele ar trebui să facă o vizită cât se poate de repede după instalarea noii administrații. Pentru că acum, dacă era un punct de discutat cu americanii de la nivelul președintelui României era legat de Summit-ul NATO de la Varșovia care va fi în luna iunie. Unde noi părem a fi plecat foarte târziu pe ideea de consolidare a flancului sud-estic al NATO și o să rămânem cam cu ce am obținut eu în Țara Galilor la Newport”, a conchis Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.