Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la B1Tv, că premierul Victor Ponta trebuie să aibă o plângere penală şi să răspundă în faţa legii pentru modul abuziv în care guvernează, precizând însă că se gândeşte să o facă la finalul mandatului.
Întrebat dacă îl va mai numi pe Victor Ponta premier, preşedintele l-a acuzat pe acesta că este „plagiator, corupt şi mincinos”.
„Un asemenea premier trebuie să aibă o plângere penală şi să răspundă în faţa legii pentru modul abuziv în care guvernează, însă şi eu am reţinerile mele în privinţa momentului în care să o fac, pentru că, totuşi, am fi fără precedent în Uniunea Europeană, preşedintele îl dă în judecată pe premier. Poate, mă gândesc, aşa, spre sfârşitul mandatului”, a spus Băsescu.
Băsescu şi-a exprimat temerea să nu existe un protocol secret făcut de Victor Ponta cu UDMR pentru noul Guvern.
„Mi-e frică să nu existe un document secret UDMR-Victor Ponta”, a spus Băsescu la B1TV.
El a menţionat că premierul pare a fi specialist în astfel de lucruri, menţionând că a existat un astfel de protocol în 2012 privind intrarea UDMR la guvernare.
„Mie mi-e teamă de obiceiul lui Victor Ponta de a avea protocoale secrete. A avut un protocol secret cu UDMR şi am aflat după alegeri că exista, prin care UDMR-ul să vină la guvernare, în 2012, după alegeri, a fost un protocol secret (..) şi a mai existat un protocol secret despre care am aflat zilele astea, prin care funcţia de preşedinte al Senatului nu era al liberalilor, ci a PC-ului”, a spus preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a mai spus că, dacă îi este teamă de ceva, este să nu existe un document secret între UDMR şi premier şi a adăugat că ştie sigur despre „revendicările UDMR pentru limba maghiară în sănătate, sau arborarea însemnelor care nu au nimic cu statul român, ceea ce este inadmisibil”.
„Nu poţi să urăşti atât de mult statul ăsta încât să nu vrei să îi arborezi însemnele pe o instituţie publică, pe o primărie. Manifestarea de dispreţ este dincolo de nişte limite care pot fi acceptate în orice stat civilizat. I-aş ruga pe cei care nu vor să respecte însemnele statului român, pe UDMR, să meargă în Franţa, să facă un exerciţiu din ăsta, să vadă în câte minute ar fi arestaţi acolo. Să dea ei jos steagul de pe primăria Parisului. (..) Au ajuns la nişte exagerări intolerabile”, a mai comentat preşedintele Băsescu.
Şeful statului a menţionat că teama lui este că premierul Victor Ponta, în diseprarea de a-şi face o majoritate pe care a pierdut-o pe mâna lui, va ceda şi vor exista tot felul de protocoale secrete.
Preşedintele a ţinut să le transmită celor de la UDMR că „legile statului român sunt obligatorii şi pentru minorităţi”.
„Eu vă asigur că voi fi foarte atent dacă există un astfel de protocol sau nu”, a conchis şeful statului.
Şeful statului a reluat, astfel, o declaraţie făcută duminică dimineaţă la ProTV, în emisiunea „După 20 de ani”, legate de posibilitatea existenţei unui protocol secret PSD-UDMR.
Desemnarea procurorilor este un subiect sensibil
„Îmi aduc aminte câţi oameni lipsiţi de corectitudine faţă de mine mă criticau că nu l-am numit pe Morar la Parchetul General şi de ce o numesc pe Kovesi la DNA. I-am considerat cu atât mai incorecţi (…) când în acea perioadă mie îmi era extrem de greu, cu o majoritate în Parlament de peste 70% şi cu o lege care spunea că cel care face propunerile este ministrul Justuiţiei… Şi, din studioul ăsta, exact oameni care au scris legea îmi dădeau lecţii. Şi asta nu o să uit niciodată”, a comentat preşedintele.
Traian Băsescu a continuat: „Îmi dădeau lecţii şi îmi spuneau cum am trădat eu Parchetul, în timp ce ei sunt de ani buni pe la Bruxelles, şi cel care s-a luptat aici, zi de zi, pentru protejarea intervenţiilor în Parchete şi în justiţie, am fost eu. E uşor să vii de la Bruxelles, o dată pe săptămână, să o faci pe profesorul, dar pe acei oameni îi consider că au fost mai necinstiţi faţă de mine decât salariaţii care mă atacă seară de seară, pentru că mi-au fost aproape”.
Întrebat dacă se referă la Monica Macovei, Traian Băsescu a replicat: „Mă refer la cine vreţi dumneavoastră”.
„Le-am fost aproape, i-am sprijinit să facă politică, i-am sprijinit să fie miniştri pe picioarele lor şi necontrolaţi de partide şi apoi îmi dădeau lecţii, când ei ştiau că au modificat legea, pentru că legea nu a fost cu propunere de la ministru, ci de la CSM. Lucrul ăsta nu o să îl uit. (..) Oameni care au contat pentru tine şi de dragul imaginii lor, până şi pe cel care i-a luat dintr-un ONG şi i-am spus eşti ministru, şi când îi auzeam cum povesteau cum l-au găsit pe Morar, când eu ştiu că am avut o singură exigenţă: caut-l pe procutorul care a avut curaj să aresteze un senator PD”, a mai spus şeful statului.
Traian Băsescu a arătat că nu a fost niciodată la bilanţurile DNA, DIICOT, ci doar la Parchetul General şi a adăugat că pentru aceşti oameni trebuia să se ducă, să le mulţumească, că este ultimul an de mandat, iar ei au devenit puternici în mandatul lui.
„Aşa nu am vrut să le stric ziua de bilanţ cu interpretările care ar fi urmat”, a mai declarat Traian Băsescu.
Nu am o problemă cu Niţu, pentru mine e ca apa sfinţită
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la B1TV, că nu are o problemă cu procurorul general, Tiberiu Niţu, dar va reacţiona atunci când acesta va face „trăznăi” precum cea a numirii unor procurori care erau clienţi politici.
„Cu Niţu n-am o problemă, cred că n-are el înţelegerea funcţiei pe care o deţine, pentru că eu n-o să-l sun niciodată pentru vreun dosar, dar când o sa facă trăznăi, de genul numirii cu delegaţie a unor procurori care sunt clienţi politici, la aia o să reacţionez întotdeauna, pentru că e obligaţia mea constituţională”, a spus preşedintele Traian Băsescu, întrebat dacă este mulţumit de activitatea Procurorului General.
„Altfel pentru mine e ca apa sfinţită. E asumat de premier, e revoluţionar”, a mai spus Traian Băsescu.
Referitor la schimbările făcute de Niţu, Băsescu a spus că le-a făcut „pe presiune politică”. Totodată, preşedintele s-a declarat dezamăgit de faptul că Tiberiu Niţu şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, i-au promis că vor face modificări la Codul de Procedură Penală, dar nu le-au mai făcut.
„Pe mine m-a dezamăgit cumplit faptul că discutasem pe 6 ianuarie, la bilanţul CSM, modificările care sunt necesare înainte de intrarea în vigoare a Codurilor şi a spus şi domnul Niţu, a spus şi domnul ministru Cazanciuc că se vor face şi nu le-au mai făcut. Iată, pentru ASF au putut să treacă într-o noapte o Ordonanţă de Urgenţă. Pentru justiţie n-au găsit resursele de voinţă politică să corecteze nişte erori din Codul de procedură”, a subliniat şeful statului.
Referitor la o declaraţie a lui Niţu privind dosarele din sertare, Băsescu a spus: „Da, să le scoată din sertare, dacă sunt în sertare, şi să le dea drumul”.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a glumit, comparând opulenţa din casa fostului procuror general al Ucrainei cu averea lui Tiberiu Niţu.
„M-a şocat ce era la Procurorul general care nu era într-o casă a Procurorului general al Ucrainei, era într-o casă a lui (…) La noi, Niţu are doar o bucată de pământ, ca revoluţionar”, a spus Băsescu, râzând.
Băsescu, despre Maior
Întrebat despre posibilitatea ca Maior să candideze la prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu nu a dorit să comenteze, dar a a spus că directorul SRI este „un diplomat excepţional şi un om cu o putere de muncă formidabilă, iar statul, prin natura funcţiei, îl cunoaşte foarte bine, în special intimităţile statului român”.
„Eu nu pot să vorbesc rău despre George Maior, pentru că îl cunosc, este unul din omenii care poate aspira la orice funcţie în statul român, singurul lucru la care trebuie să fie atent este cât de rapid face trecerea de la un serviciu de asemenea dimensiuni, înapoi la clasa politică. Este un PSD-ist luminat şi e un om care scrie, studiază foarte mult”, a mai comentat Traian Băsescu, duminică, la B1TV.
Referindu-se la un tandem al actualului şef al statului ca premier cu Emil Boc preşedinte, după alegerile din 2016, preşedintele Traian Băsescu a declarat că „i-ar face să aibă insomnii pe diverşi, inclusiv pe Felix, turnătorul de la Antena 3”.
„Sunt sănătos, sunt încă în putere, de ce nu aş servi ţara în continuare, dacă va fi nevoie? Dar experienţa acumulată mi-ar fi extrem de utilă, dacă nu, o voi da cuiva. Hai să ajungem până atunci, că vorbim de 2016, eu pentru asta creez PMP şi după ce îmi termin mandatul, mă voi implica foarte mult şi în selectarea oamenilor şi în proiecţia clară a ce trebuie făcut în România”, a mai spus Băsescu.