Cum se ştie, în momentele sale delicate, regimul communist activa „fabricile” securiste de zvonuri, care aruncau pe piaţă scenarii ale „pericolului crescând ce vine din Moscova bolşevică” şi care „recurg la cele mai sofisticate metode pentru a şubrezi ori demola regimurile incomode din ţările socialiste frăţeşti”.
Între acestea din urmă se afla în mod automat şi cel dela Bucureşti. Era o metodă diversionistă bolşevică brevetată, care producea efecte imediate, date fiind sensibilităţile românilor când venea vorba de ameninţările „ursului” dela Kremlin, fie că acesta se numea Stalin, Hruşciov, Brejnev, Cernenko, Andropov ori Gorbaciov. Pe drept, românii nu puteau uita şi nici ierta: răpirea Basarabiei; sechestrarea samavolnică a Tezaurului nostru de către Lenin şi clica lui; faptele crunte de răzbunare ale Armatei Roşii; efectele inimaginabile ale ocupaţiei sovietice de după Al Doilea Război Mondial, când elita politicii şi intelectualităţii noastre a fost asasinată cu mare cruzime ori a pierit în puşcării; când ni s-au luat mii de vagoane de grâu şi porumb; când s-a atentat la fibra poporului român; când „lumina venea exclusiv dela Răsărit” în toate domeniile; când, elevi fiind, învăţam „imba rusă cântând”; când toate marile invenţii aparţineau Ţării Sovietelor; când, vorba crainicului de la Radio Erevan, oul de struţ sovietic este cel mai mare din lume; când părinţii lui Tismăneanu, Patapievici şi ai altor mulţi răsfăţaţi ai vremurilor băsiste descinseseră de pe tancurile Armatei Roşii pentru a ne aduce TUTUROR „valoroasa învăţătură marxist-leninistă” şi pentru a impune felonia printre români. Sunt, toate acestea, realităţi ori premise pe care regimul comunist le exploata la maximum pentru a-şi menţine puterea, dat fiind că, aşa cum spuneam, invocarea „pericolului dela Răsărit” avea efecte instantanee.
Absolvent de şcoală militară în acele vremuri de tristă amintire şi îndrăgostit la maximum de uniforma cu epoleţi, devenit comandant de navă, pe care cele mai utilizate vorbe erau „Ascultă comanda la mine!”, Băsescu are implantată în sânge şi minte teza complotului urzit de Moscova, teză care, acum, în ce priveşte regimul lui, produce efecte îndeosebi pe plan internaţional, adică la cancelariile unde el are interes major şi ale căror reacţii provoacă instantaneu frisoane unor politicieni bucureşteni fără coloană vertebrală şi morală, „fără sânge în instalaţie”, dar ahtiaţi după putere. Aşa se face că, în aceste momente de cumpănă pentru el, Băsescu şi haidamacii lui ideologici au scos de la naftalină teza loviturii de stat. Cum ideea n-a prea prins în popor întrucât oricine îl putea întreba ce lovitură de stat e cea în care Parlamentul e bine mersi la locul său, la fel toate structurile statului democrat, iar armata nu s-a clintit din cazărmi, iubitorul de diversiuni bolşevice a adus în discuţie marota ceauşistă a „ameninţării ruseşti”, acuzând „Vocea Rusiei” de implicare nemijlocită în destituirea sa, întrucât ea ar fi fost ascultată de…analişti şi ziarişti români.
Mărturisesc că, în cei aproape 45 de ani de comentariu extern, în care am văzut şi citit atâtea, nu am consemnat o gogomănie mai mare. E drept, unele minţi stătute sau decalibrate ar putea s-o ia în seamă. Nu ştiu din ce categorie fac parte acei lideri occidentali care au făcut-o, dar ştiu că, de data asta, în primul rând ei au marşat la o atare teză. „Cum adică, EU ACCEPT scutul antirachetă american, EU ÎL CRITIC dur pe Putin, EU AM realaţii politice la cel mai scăzut nivel cu Rusia, EU SUNT EVITAT de liderii dela Kremlin, care nu au vizitat oficial România, iar dvs. mă lăsaţi tocmai acum?”, le-a transmis preşedintele suspendat unor conducători occidentali, ale căror ţări au relaţii privilegiate cu Moscova, se întâlnesc frecvent şi discută serios soarta lumii cu Putin ori Medvedev, au contracte economice fabuloase cu GAZPROM ori alte companii ruseşti. Dar, cum se ştie, ce e permis celor mari, nu au voie şi cei mici, aşa că plângerea lui Băsescu are ecou la acei lideri vestici sensibilizaţi de amenuinţarea rusească. Nu acelaşi ecou îl are la ei faptul că acelaşi Băsescu foloseşte justiţia şi procuratura pentru a-şi indimida sau anihila adversarii politici. Aceiaşi lideri din state în care democraţia nu are nici măcar derapaje minore nu reacţionează aflând că structurile militare, atât de dragi lui Băsescu, s-au împigioragat peste România, iar, peste noapte, a apărut un regim al coloneilor care dirijează ţara: procurorul militar e colonel; guvernatorul BNR e colonel; în presa „băsistă” abundă coloneii; în ţară, numeroşi oameni cu funcţii importante sunt tot colonei.
Pe scurt, în condiţii ciudate, posturile cheie din stat sunt deţinute de persoane care peste noapte au primit grade militare superioare. Practic, stucturile militare conduc ţara, iar instituţiile ei fundamentale – Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul – nu mai au nicio putere. Preşedintele suspendat a luat locul puterii judecătoreşti, el stabileşte cine trebuie învinuit şi de ce; Curtea Constituţională a înlocuit Legislativul, ea stabilind în ce condiţii trebuie să se facă referendumul; Guvernul e substituit de procurori, care deţin listele electorale şi se oferă să le transmită CCR; precum odinioară Armata Roşie sau CC al PCR, DNA a luat şi locul Bisericii, sfidând ce e mai sfânt în credinţa românilor şi utilizând Biblia ca instrument de tortură, în timp ce preşedintele interimar şi premierul, ce deţine portofoliul Justiţiei, tac în mod ruşinos, iar procurorii anchetează mii de români pentru votul la referendum.
Sunt, toate acestea, compatibile cu o ţară membră a UE şi NATO? Nu, şi nu surprinde, dacă amintim că, în Turcia sau Grecia, armata chiar a făcut lovituri de stat, a distrus structurile democratice, a arestat politicienii incomozi, pe unii, ca şi pe tinerii contestatari, chiar i-a ucis – şi toate astea în timp ce Occidentul democratic şi în primul rând SUA tăceau mâlc, întrucât, atunci, Atena şi Ankara erau în avanposturile luptei anti-bolşevice.
În ce mă priveşte, îl admir pe politicianul ungur Viktor Orban, care, ajuns la putere, a „aranjat” Curtea Constituţională, Banca Naţională, Parlamentul, presa şi alte instituţii fundamentale ale ţării aşa cum a vrut el, fără a se sinchisi prea mult de Europa. Nu ştiu dacă le-a zis că „pohta” lui, dar e cert că şi-a impus punctul de vedere, nu ca aceşti politicieni cu tuleie Antonescu şi Ponta, cărora le-a pierit graiul doar auzind de Baroso şi Reding, uitând că au în spate poporul român !
În atare condiţii nu mă miră că regimul militar al preşedintelui suspendat mărşăluieşte nestânjenit, românii fiind abandonaţi inclusiv de Occident exact ca pe timpul asaltului Armatei Roşii! DNA-ul lui Băsescu nu e mai prejos.
