Prin urmare, lucrurile încep să se lege. Declaraţia şocantă a lui Traian Băsescu referitoare la faptul că va începe „să-i dezbrace” pe candidaţii la prezidenţiale arată că individul nu mai glumeşte deloc, deşi îi place nespus de mult să facă glume pe seama adversarilor şi să râdă primul de ele, cu hăhăitul lui bine cunoscut.
E prima dată în istoria postrevoluţionară a României când un tartor al serviciilor secrete declară că e gata să dea pe ţeavă tainele cele mai bine păzite ale acestora. Cu alte cuvinte, suntem, ca electorat, în poziţia soţului încornorat care află ultimul, din tot satul, că nevasta e curvă. Singura problemă, de acum înainte, e să mai aflăm şi cu cine a preacurvit distinsa consoartă, fără să ştim şi noi, până în ultimul moment.
Efectul unor asemenea „dezbrăcări” ar putea fi devastator în privinţa victimelor, deşi, dacă se petrec prea devreme, iertători cum suntem noi, românii, s-ar putea să uităm cu totul asemenea păcate până în momentul introducerii votului în urnă. Deja s-a banalizat mult trâmbiţata „poliţie politică”, s-au făcut atâtea dezvăluiri şi efectele au fost insignifiante. Nu mai suntem pe vremea când o foaie de hârtie semnată cu pseudonim a scos-o definitiv pe Mona Muscă din viaţa politică. Şi e de ajuns doar să ne uităm în ograda literaţilor, unde apariţia angajamentelor de colaborare ale unora a stârnit chiar o caldă simpatie în rândul colegilor de breaslă! Faptul că, să zicem, Victor Ponta, cu tata socru cu tot, ar putea fi ditamai ofiţeri acoperiţi s-ar putea deci să nu mai producă nicio impresie. Ei şi, ce dacă? va zice nea Gheorghe, sau Ilie, sau Petru. Au făcut-o din patriotism, cum s-a spus în atâtea alte cazuri ieşite până acum la lumină.
Ce, Băsescu nu e tot de pe-acolo, din zona fierbinte a dragostei de ţară, confundată până la urmă cu propriul buzunar? Ion Iliescu n-a fost, la vremea lui, amuşinat de ziarişti, unul şi unul, acuzat de colaborare nu cu „patriotica” noastră Securitate, ci cu însuşi KGB-ul pidosnic al fraţilor de la Răsărit? Şi totuşi, cine-a mai fost ales ca el, în atâtea rânduri? Numai vorba cu „dragi tovarăşi!”, scăpată la ultimul congres al PSD la care s-a prezentat în postură de candidat, i-a făcut pe vechii lui ciraci să i-l prefere pe Prostănac, ce-i drept, mai spilcuit şi dedat cu americanii…
Ce ne-ar folosi nouă, dedulciţi la atâtea şi atâtea curvăsării politice, să mai aflăm una în plus, anume pe aceea, atât de banală deja, a marii şi sfintei, nu-i aşa, apartenenţe? N-ar fi de vreo mirare, nici în privinţa lui Ponta, nici a lui Meleşcanu, a lui Cristi Diaconescu, sau a mai ştiu eu cui. De-ai noştri, cu toţii!
Dar l-am putea oare suspecta pe Băsescu de-o asemenea naivitate încât să-şi facă iluzii în privinţa unor atât de banale dezvăluiri? Eu unul, nu. Dosarele pe care se arată gata să le dezgroape sunt mult mai complexe şi coarnele noastre de soţi creduli cu atât mai bogate şi mai rămuroase, împodobite cu nestemate atât de sclipitoare că la soare te poţi uita, dar la ele ba. Ponta, de exemplu, are o tinereţe de-a dreptul revoluţionară şi chiar romantică, să nu spun romanţioasă. Nu degeaba Klaus Iohannis a fost primul care să aplaude iniţiativa băsească de-a ne arăta în adevărata lor lumină hainele împăratului, cel viitor, desigur, că de-ale celui de-acum nu prea mai suntem curioşi.
Aşa încât ne putem pregăti să-l vedem pe marinar suflecându-şi mânecile şi săpând adânc în haznaua înmiresmată ce ascunde faptele de vitejie ale unor atât de aleşi şi de vajnici eroi, cu atât mai mult cu cât ştie foarte bine ce îl aşteaptă pe el însuşi dacă nu câştigă cine vrea chiar el. Nici nu mai trebuie, doar pentru asta, să-şi pună masca de gaze pe figură, obişnuit cum e din tinereţe cu fel de fel de exalaţii fetide din zona umbrită şi răcoroasă a Serviciilor ce-i sunt şi-i vor fi mereu atât de dragi.
Cuvântul de ordine pentru el, în momentul de faţă, e „După mine, potopul!”. Şi n-aş spune că nu e profund îndreptăţit pentru asta.
