Băsescu şi Patriciu se judecă pe O expertiză imposibilă

Primul termen al procesului Băsescu-Patriciu n-a fost nici măcar de încălzire. Din motive procedurale, procesul s-a amânat pentru un nou termen. Dosul de palmă tras de Traian Băsescu pe scena de la Ploieşti nu mai suscită atât interes. În loc să-l prăbuşească în sondaje, i-a folosit şi l-a urcat unde nu mai spera să revină.

De cotidianul.ro - Autor

Primul termen al procesului Băsescu-Patriciu n-a fost nici măcar de încălzire. Din motive procedurale, procesul s-a amânat pentru un nou termen. Dosul de palmă tras de Traian Băsescu pe scena de la Ploieşti nu mai suscită atât interes. În loc să-l prăbuşească în sondaje, i-a folosit şi l-a urcat unde nu mai spera să revină.

Între timp, Bogdan Lazăr, unul dintre cei mai autorizaţi creatori de grafică digitală români, face câteva precizări neaştepatate. Autor al unor animaţii deja cunoscute sau celebre, al unui joc vândut în Europa în 60 de milioane de copii, al unor studiouri şi filme de animaţie, clipuri şi spaţii virtuale, Bogdan Lazăr spune că Patriciu cu Băsescu se pot judeca până se plictisesc. Nu câştigă nici unul pentru simplul motiv că nu pot dovedi nimic. Nici Băsescu nu poate demonstra că imaginea este falsă sau prelucrată (doar Funeriu a inventat un calcul şi a găsit o formulă cu care să iasă ministru!). Dar de descoperit ceva, n-a izbutit nici el.

Explicaţia cunoscutului creator de animaţie este foarte simplă. Nu se poate dovedi nimic. Dacă cercetarea s-a făcut sau se face pe o înregistrare digitală sau după o copie, nu se ajunge la o concluzie nici în secolul următor. Dacă expertiza se va face pe o înregistrare în regim analogic, atunci este absolut necesară caseta originală. Altfel rămânem în aceeaşi situaţie. Zero descoperiri, indiferent ce minuni au anunţat susţinătorii preşedintelui în momentele când acestuia îi ardea buza să dovedească faptul că ne aflam în faţa unor imagini trucate.

Din două imagini, Bogdan Lazăr de la Golem Studio i-ar putea face pe Traian Băsescu sau pe Emil Boc ieşind din Cotroceni sau din Palatul Victoria. Dar de stabilit autenticitatea sau falsul acelor imagini, în nici un caz. Asta dacă într-o bună zi cineva nu va pune pe masa experţilor caseta originală înregistrată de cameramanul acelui eveniment. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.