Băsescu: SUA nu pot muta focoase nucleare fără acordul Rusiei

Fostul președinte Traian Băsescu a explicat, în direct la Realitatea TV, că informațiile potrivit cărora Statele Unite ale Americii ar muta arme nucleare din Turcia spre România sunt „fanteziste”, asta pentru că, a continuat fostul șef al statului, SUA nu poate amplasa focoase nucleare pe teritoriul UE fără aprobarea Rusiei, potrivit unui acord încheiat între cele două puteri.

„Fantezistă știrea. Nu poți să muți focoase nucleare cum ai muta un sac cu cartofi. Focarele nucleare au un regim de depozitare. O astfel de mișcare implică un proces de negociere între deținătorul focarelor nucleare și țara gazdă care ia ani de zile. Pentur că, o dată depozitate pe teritoriul unui stat, riscurile pentru acel stat sunt extrem de ridicate”, a spus fostul președinte.

Acesta a informat că, potrivit unui acord încheiat între SUA și Rusia, niciuna dintre cele două puteri mondiale nu pot amplasa arme nucleare pe teritoriul UE fără aprobarea celeilalte. Totodată, Traian Băsescu a subliniat faptul că la baza militară de la Incirlik există 90 de focoase nucleare.

„Totodată, amplasarea armamentului nuclear american pe teritoriul UE nu se poate face fără acordul Rusiei. Nu poate nici Rusia, nici SUA să-și ia arsenalul nuclear cum vor fără acordul celuilalt, pentru că asta înseamnă încălcarea acordului. Sunt multe componente care fac necredibilă această informație. Gândiți-vă că amplasarea rachetelor antirachetă de la Deveselu a implicat un proces de 2 ani de negociere. La Incirlik sunt 90 de focoase nucleare, nici 20, nici 50, ci 90”, a spus fostul șef al statului.

„România și-a îndeplinit obligațiile față de NATO, dar și pentru propria securitate, acceptând amplasarea pe teritoriu a scutului antirachetă. Amplasarea de focoase nucleare este un alt capitol, un alt nivel strategic și trebuie o decizie politică bine analizată. Nu m-aș putea pronunța. Trebuie gândită bine o astfel de abordare. Și analiza pentru amplasarea rachetelor de la Deveselu a fost o analiză îndelungată până am spus da, cântărind cu atenție avantajele și dezavantajele”, a continuat acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.