Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică la B1 TV, referindu-se la Mișcarea Populară, formațiunea pe care o conduce, că vrea să construiască un partid nou, care să nu fi trecut prin perioada de traziție.
”Este o dorință, nu am un obiectiv pentru mine. După ce ai fost președinte nu mai poți avea obiective pentru tine. Vreau să construiesc un partid care nu a trecut prin avatarurile traziției. Cred că partidele existente și-au atins limitele prin atingerea obiectivelor majore și au după ele toată zgura tranziției. De aceea vreau să construiesc un partid nou. E o dorință, nu neapărat o ambiție”, a spus Băsescu.
Referitor la o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, fostul președinte a declarat că nu a luat încă o decizie.
”Nu există încă o decizie luată în acest sens, nici a mea, nici a partidului. Discutăm de crearea unui partid nou, cu oameni mai noi, chiar dacă au unii 60 de ani, niște fețe mai noi, chiar dacă nu cu experiență zero, pentru că politica înseamnă și experiență de viață. În condițiile în care vorbim despre un partid nou, mă întreb cât de contradictorie ar fi prezența mea într-o competițe electorală”, a susținut Băsescu.