Cel puţin 25 de aleşi ugandezi s-au îmbrâncit, şi-au împărţi pumni şi s-au lovit cu tot ce au avut la îndemână pentru a-şi face dreptate. Violențele au avut loc într-o şedinţă în care era dezbătută vârsta maximă de participare la alegerile prezidenţiale, transmite B1.ro.
Parlamentarii din Uganda nu au avut limite de îndată ce au apărut primele îmbrânceli. Au urmat schimburi de pumni şi picioare şi ulterior fiecare a folosit pe post de arme ce a găsit, de la scaune, la microfoane. Timp de mai multe minute imobilul s-a transformat într-o adevărată arenă de luptă, iar haosul a pus stăpânire pe instituţie.
În momentul în care au început îmbrâncelile, Legislativul dezbătea un proiect de modificare a Constituţiei, pentru eliminarea limitei de vârstă de 75 de ani, impusă preşedintelui.
În cele din urmă, că să readucă liniştea în sala de plen, agenţii de securitate i-au scos, pe sus, din clădire pe parlamentarii opoziţiei. Moţiunea a trecut astfel că Yoveri Museveni, cel care conduce Uganda, din 1986, va putea candida la un nou mandat în 2021, când împlineşte 77 de ani.