Administraţia de la Kiev a anunţat, vineri, că a deţine controlul asupra a 88 de localităţi din regiunea Herson, în urma confruntărilor cu forţele militare ruse, informează cotidianul Le Monde.
Anterior, Kievul anunţase pe 13 octombrie că deţinea controlul asupra a 68 de oraşe şi comune din regiunea Herson.
În paralel, administraţia prorusă din regiunea Herson, situată în sud-estul Ucrainei, continuă acţiunile de evacuare a mii de civili.
Premierul Ucrainei, Denis Şmihal, a cerut vineri trimiterea unei misiuni internaţionale de monitorizare la Barajul Kahovka. „Cerem Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi altor organizaţii să organizeze o misiune internaţională de observare la Barajul Kahovka”, a declarat premierul Ucrainei, avertizând asupra riscurilor producerii unei explozii la această hidrocentrală. Joi seară, preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat armata rusă că a minat barajul acestei hidrocentrale din regiunea Herson, lucru negat de autorităţile proruse.
La rândul său, Moscova a acuzat vineri armata ucraineană că a atacat o coloană de civili în regiunea Herson, incident soldat cu moartea a patru persoane.
Totodată, Kremlinul s-a eschivat vineri să răspundă la întrebarea dacă preşedintele rus Vladimir Putin a dat sau nu ordin ca forţele ruse să se retragă din oraşul Herson (sudul Ucrainei), relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, s-a limitat să spună că această întrebare trebuie adresată Ministerului Apărării.
Întrebat direct într-o conferinţă de presă dacă Putin a ordonat sau nu retragerea, Peskov a răspuns: „Această întrebare se referă la desfăşurarea operaţiunii militare speciale, vă recomand să o adresaţi Ministerului Apărării”.
Ucraina se pare că se pregăteşte să dea o nouă lovitură crucială efortului de război al preşedintelui Vladimir Putin cu o contraofensivă pentru recucerirea Hersonului, primul mare oraş ucrainean capturat de Rusia după invazia sa în februarie.
Kievul a încercat ca nimic să nu ajungă în presă despre operaţiunile sale din jurul acestui oraş din sudul ţării săptămâna aceasta, aşa cum a făcut înainte de o contraofensivă încheiată cu succes în nord-estul Ucrainei luna trecută. Publicaţia ucraineană Focus a relatat că experţi occidentali din domeniul securităţii au declarat că toate semnele indică o ofensivă majoră în zilele următoare, iar Rusia a semnalat deja o posibilă retragere.
Marco Silva, Paulian,toti putinacii astia drogati care viseaza numai nucleare si alte rezultate marete, lumea isi vede de ale ei,Rusia nu prea mai conteaza. In 2022 SUA si-a redus deficitul bugetar cu 50%, a investit in educatie cu 60% mai mult decat in 2021, peste 600 mld $.
Acestea sunt preocuparile lumii, nu cucerirea de teritorii.
Din Herson pleaca maimutele alea aduse de rusi dupa ocupatie care au fost instalate in casele oamenilor.
@ misteaux – nimic ? Sau se schimba datele ? Nu mai sunt vineri ci incep de luni ? Asteptam previziuni! PUP
Herson e punct strategic! Va fi o bătălie pe viață și pe moarte pentru Herson! Putin așteaptă frigul și va ataca din Belarus spre Odessa!
Propaganda gunoaielor NATO armata din ,pedofili ,poponari ,fatalai ,trangenders si criminali care trebuie distrusi de armata BRICS condusi de Rusia
Victorie pentru armata rusiei impotriva viermilor nazisti ucraineni ,limbricul drogat Jeglensky si Diavolul drogat si criminal NATO
E pregatit un False Flag.Daca baraj bumbum nema apa racire la reactorul nuclear Zapproje, deci incident nuclear , deci Occidentul sata…aaaa, colectiv trebuie sa intervina la nivel superior, a spus portatorul de cuvant al lui Rots…aaaa, Prrsedintele Zelea Codrenski.
@Vremurile s-au schimbat: S-or fi schimbat ele, dar tu n-ai înțeles mare lucru… Dacă tot scrii despre criza rachetelor din Cuba, trebuie să afli că și SUA și-au retras, la rândul lor, rachetele din Turcia. Înțelegerea a fost că această operațiune să nu fie făcută publică. Așa că „îngrijitorul de porci” nu era chiar atât de prost pe cât crezi tu…
Dle Vremurile s-au schimbat, de ce mănânci matale ce mănânci? ,,…..si datorita poziției ferme a președintelui Kenedy,…,, rachetele americane de la granița Turciei cu URSS (care au fost puse acolo înainte ca Hrușciov să le pună pe ale lui în Cuba) au fost retrase și atunci Hrușciov a zis: OK Junghiule Sam, așa se joacă tare. Oceni harașo, mmișto, mișto! Ah, ce pupinkoorist îmi ești!Aferim.
Bey @ Slaba Kokaina,asa ar trebui ca si romanii sa-l declare pe Gura Mare Orbeanu,califul tatarilor moghioroli,care el vrea modificari teritoriale intre vecinii lui,adica razboi cu ei,asta,in mintea lui distrusa,care se bazeaza pe ajutorul Crimialului in serie,nazistul Putina,crezand zevzecul ca ala mai lasa ceva la fraierii lui de complici si nu ii face si pe ei cate-o gubernie in Cavoul lui rusnac. Pana si opozitia din Ungaria zice ca Orbeanu nu are toate tziglele pe casa si nu se gandeste ca altii care au vrut teritorii majoritar pline cu alte nationalitati ce au dus la razboiaie pe care mereu invadatorii le-au pierdut si nu se gandeste chiar la ei,la unguri care s-au imputinat in dezastrele pe care ei le-au declansat in goana dupa teritoriile altora unde ungurii sunt minoritari,asa cum a facut si Bela Kun care a atacat Romania si era sa ramana fara jumate din actuala Ungarie ocupata pe bune de romani,dar Ungaria ocupata a fost salvata de rugamintzile occidentalilor.
@ Slava Kokaina 20:31
Pe listă figurează și Roger Waters de la Pink Floyd.
Hai, EPOLETziLOR, aruncați cu lături și în el !?
O sa le dea rusii apa destula, dupa ce vor demola barajul si vor urla ca ucrainenii l-au bombardat……[Rumburak]
Rusii se pregatesc sa inunde, ca sa nu cada in labele ucrainenilor.
Fortele ruse fug vitejeste, de frica sa nu le confiste frigiderele si televizoarele jefuite. Apropo de jaf: la gaini au renuntat?
Ma lingailor putinosi, voi nu sesizati ca armata rusa are un comportamernt de hoarda asiatica, urmare a mentalitatii primitive si inapoierii intelectuale? Rusii nu se pot bdezbara de mentalitatea asiatica: criminali, talhari, mincinosi, toate aceste ,,calitati” intrupandu-le cu mare succes insusi seful hoardei, tov Putinantropus Erectus Kremlinensis.
Pe primitivul asta il pupati voi in dos toata ziua pe acest forum? Cu predilectie cei de origine maghiara, probabil in semn de recunostinta ca la invazia Ungariei din 1956 rusii au salvat ,,epoca” socialista ungureasca. Precum si din cauza ca se simt apropiati de fratii lor rusi, asiatici ca si ei si asemanatori ca doua picaturi de apa in comportament……[Rumburak-fanul putinantropului]
@ doi_peri 16:47
Dai cifre de acum 20 ani, GENIULE ?
Știi ca sunt foarte mulți ruși care vorbesc ucrainiana și invers ? Și români, unguri, polonezi…
Și dacă-ți plac, uită-te și la cele din Crimeea ! ?
Volodea a devenit sursa sigura ? De ce nu evacueaza zona, daca rusii distrug barajul, baga maternitatile si gradinitele la inaintare ? Sa fi cautat rusii, nu gaseau pe unul care sa extermine asa de bine pe ukrani. Continuati … !
Profesorul Andrei Marga a fost pus pe Lista Neagră a Ucrainei. Site-ul Mirotvorets din Kiev îl acuză pe fostul ministru de Externe de „crime împotriva securității naționale” și îl consideră „criminal”. Site-ul este de fapt o LISTĂ a MORȚII: https://www.activenews.ro/stiri/Profesorul-Andrei-Marga-a-fost-pus-pe-Lista-Neagra-a-Ucrainei.-Site-ul-Mirotvorets-din-Kiev-il-acuza-pe-fostul-ministru-de-Externe-de-%E2%80%9Ecrime-impotriva-securitatii-nationale-si-il-considera-%E2%80%9Ecriminal-.-Site-ul-este-de-fapt-o-LISTA-a–176856.
Sa nu uite sa le dea mancare si apa.,acum dupa anexare sunt cetateni rusi,Putin trebuie sa aiba grije de ei,cum ar veni!
Macar apa,da Putine,da?Ca armata rusa nu are dar s-a invatat sa fure
Era nirmal sa ii retraga pentru ca de duminica seara orele 18,45 au inceput bombardamentele puterni peste tot in ukraina, azi dimineata cam 3 ore de bombardari de-a fir’a par cu tot cu survolari aeriene deasupra ukrainei. In mijlocul zilei azi, o ora jumate de bombardament si survol aerian, au ajuns pana aproape de granita de nord a Romaniei. Sa nu cumva sa fi scapat o bomboana in „mures sau maramures/sighetul marmatiei” granita cu ukraina. Aseara au bombardat si in sevastopol puternic desi sunt ai lor militari in zona.
Odată acceptat accesul zonei Herson în cadrul Federației, ori ce cedare de teritoriu înseamnă sinucidere pentru Rusia; mie îmi miroase că Rusia se pregătește de o baie de sânge ucrainean și plănuiește să ocupe cât de curând Odesa și restul litoralului.
@ Vremurile s-au schimbat
RE:” SUA va lansa bombardierul de generația a-VI-a in 2 Decembrie a.c, care pentru China este încă un vis”
Mai stii ceva despre lansarea rachetei americane spre Marte? Care trebuia sa faca si sa dreaga! Primul pas spre … whatever! Aminata de fro 2 ori, ca folosesc garnituri de la “Home Depot” de falitzi ce sunt!
Cit despre China .. hm! China exploreaza pe bune partea nevazuta a Lunii! Un vis pentru americani! Ei se chinuie in continuare cu racheta aia spre Marte! Poate ar trebui sa aranjeze cu Munsk! Da’ le este frica sa nu le ceara Munsk ceva bani! Ca a ramas neplatit pe Starlink!
Pai Kremlinul ascunde faptul ca din Herson vor fugi si rusnacii imediat dupa deportarea ucrainienilor,dar cu frigiderele,masinile de spalat si televizoarele ucrainienilor,plus ce mai lasa prin case si prin cotetze aia jde mii de fraierii,iar ciordeala o fac rusnacii pana sa vina ukranii lui Zelensky peste ei,mai ales ca ii trebuie lui Putina tranzistori si integrate la rachetele lor cu care au pus-o de pilaf ca s-a terminat precizia la bombi,iar asa,fara precizie,Putina s-a trezit ca bate campii degeaba cu rachetilii.Sa vezi cum rusnacii trec fluviul ala cu masina de spalat in spate chiar de este apa rece,ca rusnacul daca baga niste matrafox inoata si pe sub banchiza polara pana in Rusia cu un seif de otzel in spate,ciordit de undeva din Canada.Denghi sa iasa.
Bey @ Eduardu muiutz,care cetateni ai rusnacilor lui Putin bey nea Caisa,mai ales ca aia din orasul ala,asa ca si din toata regiunea Herson sunt 73% ucrainieni,asa cum arata harta asta a recensamantului din Ucraina: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina#/media/Fi%C8%99ier:Ukraine_census_2001_Ukrainian.svg
,iar astfel este sigur ca populatia ucrainiana este stramutata de rusnaci cu fortza,ca sa fie cazata la iarna in corturi unde sa moara pe capete,ca altfel unde,dupa ce rusnacii au distrus cam tot prin Ucraina? Dar poate ca le-au ramas rusnacilor multe locuri libere in gulaguri in Siberia dupa ce au facut loc acolo cei trimisi deja de rusnaci in lumea celor drepti si congelati.
Rusii si-au adus cetatenii in Kherson din acum 5 luni prinsi cu arcanul prin zona Volgograd ,in general oameni fara capatai,multi saraci ,i-au mutat in apartamentele ucrainienilor fugiti de razboi,acum rusii evacueaza!
Diktatorul de la Kremlin a pus atata lume pe drumuri doar sa zica lumea ca in Kherson erau numai rusi:)))
Draga KZ, de ce nu vrei sa vorbim de ambasadorului Rusiei la Washington care solicita discuții pentru a defini viitorul si forma ordinii mondiale, aducând in discuție ca ,,s-au ciocnit doua civilizații “ si vezi Doamne ,,rezultatul coliziunii este unul singur”. Dar întrebam , fratele mai mare China stie despre aceasta solicitare ? Ca cele doua puteri mondiale sunt SUA si China comunista, Rusia aliniindu-se lângă Turcia . Este istorie când fostul îngrijitor de porci Hrusciov bătea cu pantoful in tribuna de la ONU ,iar Rusia ,,planta” rachete nucleare in Cuba si datorita poziției ferme a președintelui Kenedy , rusii au ,,împachetat” rachetele si s- au retras, iar cele 3 submarine sovietice au iesit rușinos la suprafața. Tov, ambasador mai baga ca ,,exista in unele cercuri progresiste din SUA o astfel de idee ca ,,viitorul european si mondial sa se discute in cadrul a ,,10 sau 12 tari”. Si cu toate ca Rusia este declasată economic cu peste 10 ani si are un nivel de inarmare din sec. XX , acesta spera ca ,,dacă noi vom fi capabili sa ne refacem rapid economia si potențialul militar vom obliga Occidentul sa vorbească cu noi de la egal la egal”. SUA v- a lansa bombardierul de generația a-VI-a in 2 Decembrie a.c, care pentru China este încă un vis. Despre ce vorbim ?
Rușii își protejează cetățenii.
Este normal să-i ducă în spatele frontului, nu să-i folosească pe post de scuturi vii, ca urkanii la Mariupol și pe aiurea.?
Oficiali instalaţi de Rusia în regiunea Herson evacuează în prezent zeci de mii de locuitori de pe malul vestic al fluviului Nipru.Deocamdata rusii au grije sa evacueze populatia civila pt. ca dupa asta, sa le aplice nazistilor ukrainieni o lectie adevarata de razboi.Asa ca mai usor cu pianul pe scari sa nu va alunece si sa cada !
Si tot asa, inainte-inapoi, ideea e sa dureze cat mai mult si zona sa fie depopulata, gata sa fie reumpluta cu alte triburi.
Asa un plan bun.